Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

TVR prezintă juriul Eurovision România 2022; Semifinala locală se apropie

România va participa la ediţia cu numărul 66 a Eurovision Song Contest în 2022, iar reprezentantul ţării noastre la competiţie va ales prin Selecţia Naţională. Aceasta va fi organizată de Televiziunea Română, iar noul manager de proiect este Iuliana Marciuc. Pe 10 decembrie am aflat care va fi componenţa juriului Eurovision România 2022.

Publicat

pe

Eurovision Song Contest 2022 juriu Romania
Eurovision Song Contest 2022 juriu Romania │ FOTO: TVR eurovision.tvr.ro

E vorba despre cinci interpreţi şi compozitori, care au o activitate bogată în industria muzicală, dar şi experienţa participării sau colaborării cu Eurovision România. În juriu se află Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu. Formatul de jurizare video în prima etapă a semifinalei va fi similar cu cel de la faza internaţională a concursului.

Pe 23 decembrie 2021 juriul va anunţa semifinaliştii Eurovision România. În aceste zile compozitorii și artiștii continuă să își înscrie proiectele la adresa [email protected], sesiunea fiind deschisă până duminică, 19 decembrie, pentru că, pe 23 decembrie, juriul să anunțe piesele calificate în semifinala Selecției. Melodiile care trec de etapa preselecţiei intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul şi telespectatori vor selecta 20 de cântece pentru următoarea etapă a concursului.

Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România, a dezvăluit următoarele detalii:

În luna ianuarie vom organiza o sesiune de înregistrări într-unul dintre studiourile TVR, pentru semifinaliști. Fiecare jurat va analiza, individual, aceste materiale, care vor fi disponibile și pe canalele TVR, tv și online, întrucât, vă reamintesc, publicul va salva, votând pe pagina de Facebook oficială, cinci piese în următoarea etapă a competiției.

Semifinala şi finală Selecţiei Naţionale se vor desfăşura la începutul anului viitor, pe parcursul lunilor februarie și martie. Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în competiția internațională. Toate detaliile cu privire la înscriere şi organizarea concursului se află în Regulamentul Selecţiei Naţionale prezentat pe eurovision.tvr.ro.

Eurovision Song Contest 2022 se va desfăşura în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. 41 de tari s-au înscris la ediţia cu numărul 66. Ediţia din 2021 a fost câştigată de formaţia italiană Maneskin. Reprezentanta României, Roxen a ratat calificarea în finală.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Morandi revine cu "Miss Cali", explicând motivul pauzei îndelungate

Morandi are trei noi albume finalizate iar promovarea lor începe cu piesa "Miss Cali". Cu un refren care le va aminti fanilor Simplu de hitul "Mr. Originality", noul single Morandi vorbește despre "atitudinea care câștigă inimi". Odată cu această lansare, Randi și Marius Moga dezvăluie și de ce au renunțat la Morandi în 2012.

Publicat

pe

Marius Moga și Randi (Morandi) în THE DOCUMENTARY
Marius Moga și Randi (Morandi) în THE DOCUMENTARY │ FOTO: Captură YouTube

Povestea trupei Morandi s-a încheiat în 2012. Randi și Marius Moga și-au continuat carierele solo, fără a explica, însă, de ce nu mai fac muzică împreună. Într-un documentar de aproape 5 minute, lansat în limba engleză, cei doi producători vorbesc despre motivul despărțirii, dar și despre decizia de a reveni.

Marius Moga: "Cred că e important că lumea încă iubește muzica noastră"

"În 2012 am încheiat totul. Pentru o perioadă și noi am crezut că am terminat cu acest proiect, pentru că a fost un succes mare și ajungi să te rătăcești. Nu ne puteam înțelege unul cu celălalt, dar fanii au continuat să creadă în noi și datorită lor acum ne-am întors.

Morandi, chiar dacă a avut marile hituri în urmă cu multă vreme, după care am lansat "Kalinka" și "No Sleep", a ajuns să aibă în prezent un milion de ascultători. Iar asta este incredibil, pentru că e un proiect pe care nimeni nu-l promovează acum, dar oamenii descoperă primele noastre albume. Și cred că e important că lumea încă iubește muzica noastră, înseamnă că nu a fost de proastă calitate.

Armin Van Buuren ne-a schimbat viața. A fost primul mare DJ care a inclus în setul lui piesa "Angels" și apoi am devenit faimoși", au povestit Randi și Marius Moga în partea introductivă a documentarului.

Marius Moga despre "Miss Cali": "Este o piesă despre atitudinea care câștigă inimi"

Cei doi dezvăluie apoi că au înregistrat multe piese noi. Morandi are la sertar trei albume, iar prima piesă dezvăluită de pe primul album este "Miss Cali".

"Am lucrat 3 ani la acest nou album și am înregistrat multe piese. De fapt, ce am realizat este că am făcut trei albume. De pe primul album vom lansa primul nostru mare single și se numește "Miss Cali". Este o piesă despre atitudinea care câștigă inimi și este despre încredere și un anume sentiment. Ne gândim la Hollywood și la Los Angeles și la acele zile însorite din Malibu și covoare roșii. Mulți dintre noi visăm la acea lume și ne gândeam să o transformăm într-un sentiment."

Marius Moga explică apoi că refrenul piesei "Miss Cali" ar putea să amintească publicului de piesa lui Ionuț Cercel. Producătorul amintește, însă, că înainte de această manea, a existat piesa "Mr. Originality" cântată de Simplu. Astfel, deținătorii drepturilor de autor pentru linia melodică sunt el și Smiley, așa încât refolosirea ei, sub o altă formă, în piesa "Miss Cali" este permisă.

"Cred că acea piesă merita o versiune de club și mai ascultabilă în playlisturile ascultătorilor. Iar aceasta este versiunea Morandi", spune Marius Moga.

În mini-documentarul de mai jos puteți asculta fragmente din noul single "Miss Cali", care va fi lansat în curând împreună cu videoclipul deja filmat.

VIDEO: Morandi - The Documentary (Documentarul)

Morandi a luat naștere în septembrie 2004, iar single-ul de debut - "Love Me" apărea în noiembrie. În vara anului următor, duo-ul lansa primul album de studio - "Reverse". Materialul s-a vândut în două milioane de copii în întreaga lume. "Beijo (Uh La La)", care a servit drept al doilea single extras de pe album, a ajuns pe primul loc în clasamentul Romanian Top 100 și a rămas pe acea poziție timp de nouă săptămâni.

"Mindfields", al doilea album al grupului, apărea în martie 2006. Două single-uri au fost promovate în afara albumului, "Falling Asleep" și "A la lujeba", ambele ajungând pe primul loc în topurile românești. A urmat "Angels (Love Is the Answer)", care a fost un succes comercial, ajungând pe prima poziție în cinci țări și fiind certificat de șapte ori cu platină în Rusia. Piesa este inclusă pe "N3XT", cel de-al treilea album Morandi.

Citește în continuare

Muzică nouă

Ascultă "Dragostea cu mine", noul duet Vunk și Alexandra Ungureanu - VISUALISER

Vunk lansează prima piesă alături de Alexandra Ungureanu, o melodie despre sacrificiile pe care le facem pentru a fi într-o relație. Ironic, cei doi observă cât de bună-i "Dragostea cu mine", atunci când sentimentul e reciproc. Să fie, totuși, asta iubirea adevărată?

Publicat

pe

VUNK & Alexandra Ungureanu - Dragostea cu mine (Visualizer)
VUNK & Alexandra Ungureanu - Dragostea cu mine (Visualizer) │ FOTO: Captură YouTube

"Dragostea cu mine" marchează prima colaborare dintre VUNK și Alexandra Ungureanu, iar piesa are sare și piper din belșug, oferind ascultătorului o descriere fidelă a relațiilor din jurul nostru. Cornel și Alexandra pun în fața noastră o oglindă, făcându-ne să realizăm cât de mult ne schimbăm atunci când iubim. Totodată, ne declarăm îndrăgostiți de cel/cea de lângă noi tocmai pentru că nu încearcă să ne transforme în altcineva. Și din aceste contradicții se nasc noi și noi povești de iubire.

Piesa "Dragostea cu mine" este compusă de Cornel Ilie (muzică, versuri) și produsă de Călin Grăjdan. Melodia este lansată împreună cu un visualizer pe care îl puteți urmări mai jos.

Piesa "Dragostea cu mine" se regăsește pe ediția deluxe a albumului "Suflet digital". Materialul include, de asemenea, alte două piese noi: "Nocturna" și "Madonna". Cu o durată de aproape șase minute, piesa "Nocturna"  este gândită ca o experiență care va trebui trăită live, alături de o orchestră. În contrast, "Madonna" vine cu o energie fun și jucăușă, demonstrând încă o dată versatilitatea și libertatea artistică a trupei. "Suflet digital" (Deluxe) este disponibilă pe toate platformele de streaming.

"Cele trei cântece care închid albumul "Suflet digital", deși sunt foarte diferite una de cealaltă, sunt scrise pentru a transmite speranță și putere. Tema albumului este o călătorie în timp până în 2088 și înapoi, iar rolul acestor cântece este să dea curaj și bucurie celor care ascultă, să ne inspire să rămânem umani și să nu îi lăsăm pe alții să ne sperie sau să ne schimbe inimile cu ale lor", ne spune Cornel Ilie.

De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" sunt doar câteva dintre piesele îndrăgite ale trupei.

2025 a venit cu piese noi precum "Te aștept", "Aleluia, mi-e bine!", "2 vulcani", colaborarea cu Anastasia, "Parfum de îmbrățișare’", colaborarea cu Eligarf, și cea mai recentă, piesa "Scrisoare".

Citește în continuare

Muzică nouă

Vunk lansează o piesă nouă alături de Alexandra Ungureanu? (Teaser)

Vunk pregătește o piesă de dragoste alături de o artistă din România. Pentru a spori curiozitatea fanilor, trupa a lansat un teaser, lăsând publicul să ghicească a cui este vocea feminină. Indiciul a fost, se pare, atât de bun, încât cei care au răspuns provocării au răspuns în unanimitate că artista surpriză este Alexandra Ungureanu.

Publicat

pe

Vunk lansează o piesă nouă alături de un artist surpriză
Vunk lansează o piesă nouă alături de un artist surpriză │ FOTO: Captură YouTube

Chiar dacă trupa nu a confirmat încă, vocea Alexandrei Ungureanu iese în evidență pe fragmentul publicat de trupa Vunk. Ținuta artistei, chiar dacă este surprinsă cu spatele, este de asemenea un indiciu major, stilul casual/elegant al Alexandrei fiind ușor de depistat. Nu e de mirare, astfel, că toți cei care au răspuns provocării au oferit același răspuns.

"Bună-i dragostea cu mine, m-am îndrăgostit de tine... VUNK feat…?,", ne întreabă formația, întrebarea venind și cu un teaser audio/video

Nu știm momentan când apare noul single și nici cum se numește. Campania de teasing de abia a început, așa încât ne așteptăm ca noi detalii să fie dezvăluite în zilele următoare.

Anterior acestei piese, Cornel Ilie și colegii săi au colaborat cu Sore, pentru piesa "Suflet digital". Cornel a fost prezent recent și la concertul Metallica, scriind câteva rânduri despre cum s-a văzut prestația prin ochii săi.

Despre Vunk

De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

Despre Alexandra Ungureanu

Alexandra Ungureanu a început să colaboreze în anul 2001 cu formația Sistem. În 2004, cântăreața a intra în trupa dance/pop Crush, iar printre melodiile cunoscute lansate în această formulă se numără "Aprinde dragostea", "I need U More" și "Hello". Artista a avut parte de succes și în cariera solo, precum și în proiecte de televiziune.

Citește în continuare

Trending