Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Emisiuni radio-tv

Semifinala iUmor sezonul 11 şi-a ales câştigătorul; Cine sunt finaliştii?

Pe 19 decembrie a fost difuzată semifinala iUmor sezonul 11, poate cea mai încinsă de până acum. Asta pentru că au ieşit scântei între juraţi ca niciodată, din cauza implicării sau neimplicării în numerele concurenţilor. Cine se duce mai departe în finală aflaţi în articol.

Publicat

pe

Semifinala iUmor sezonul 11
Semifinala iUmor sezonul 11 │ FOTO: Antena 1

Înainte de toate, marea finală iUmor sezonul 11 are loc pe 26 decembrie 2021, a doua zi de Crăciun. 11 finalişti aveau deja garantată prezenţa acolo, iar concurentul cu numărul 12 a fost ales în urma voturilor din semifinală. Un astfel de concurent nu trebuie subestimat, deoarece şi la sezonul trecut câştigătorul a venit dintr-o astfel de semifinală. La episodul de pe 19 decembrie condiţia era ca omul de pe scenă să primească 3 Like-uri pentru a ajunge la jurizarea finală a serii.

Semifinaliștii din cel de-al unsprezecelea sezon iUmor au fost: Ioan Strâmbeanu, Robert Pavicsits, Gigel Frone, Oana Moșteanu, Teodor Stroe, Valeria Jalenco, Octavian Vânău și Abel Megyes. Delia a apărut la masa juraţilor în cea mai elegantă ţinută şi coafură de când există emisiunea, în vreme ce Mihai a fost victima unui soi de shaming şi bullying pentru că fusese la solar şi era roşu în obraji.

Nu au lipsit controversele, Oana Moşteanu fiind acuzată că a făcut portrete ale juraţilor şi ale unor celebrităţi de la noi folosind doar o banală aplicaţie de smartphone. Toate aceste acuze au făcut-o să plângă pe concurentă. Am avut şi un roast al lui Octavian Vânău care includea multe glume previzibile şi care nu prea a fost apreciat de Cheloo. De fapt Cheloo nu a fost într-o seară de graţie şi l-a tot trollat pe Bendeac, dar şi pe concurenţii care veniseră în semifinală.

În cazul lui Gigel Frone a ieşit chiar de pe scenă, considerând că nu e nevoie de prezenţa sa la numărul de coveruri. Valeria Jalenco a venit cu un speech motivaţional livrat ca o serie de slide-uri PowerPoint, sfârşind prin a fi ironizată de Cheloo. Cel mai muncit moment al serii a fost cel al lui "Johnny şi Virgil", un sketch a la Charlie Chaplin apreciat în special de Mihai Bendeac. Ioan Strâmbeanu, component al acestui duo l-a surprins pe Cheloo în audiţii, căzând printr-o masă.

Am avut şi numere de mentalism şi magie, iar ultimul, cel al lui Teodor Stroe a stârnit cea mai aprigă dispută dintre Cheloo şi Bendeac. Mihai l-a acuzat pe colegul de juriu că a sabotat tot numărul şi l-a făcut pe Cheloo să dea like magiei cu cărţi a tânărului. Ulterior la votul final, când au rămas doar 3 candidaţi la finală Mihai a pus presiune pe juriu să îl aleagă tot pe Teodor, amplificând tensiunea dintre juraţi.

Cine s-a calificat în finală

Marea finală are loc pe 26 decembrie, de la ora 20:00, urmând a fi difuzată pe Antena 1. 12 concurenţi se vor lupta pentru premiul de 20.000 de euro, iar numele lor le aflaţi mai jos:

  • Teodor Stroe
  • Kiara Anca Firan
  • Claudiu Medeș
  • Octavian Man
  • Tudor Costina
  • Virgil Ciulin
  • Zamfir Silaghi
  • Valentin Andrieș
  • Mădălin Ghioc
  • Petre Roman
  • Stevo Joslin

Alte numere din semifinală:

Comentează

Muzică nouă

Delia a lansat piesa "Du-mă la munte" - AUDIO

Toamna aceasta, Delia ne acompaniază în drumeții cu piesa "Du-mă la munte". Cu o pasiune știută pentru expediții montane, Delia iese încă o dată din matricea muzicii pop și dă un glas folk-rock unui dor autentic de conectare cu natura.

Publicat

pe

Delia - "Du-mă la munte" (artwork)
Delia - "Du-mă la munte" (artwork)

Compusă de Alex Cotoi și Delia, piesa "Du-mă la munte" rezumă iubirea artistei pentru drumeții montane. Melodia se abate de la sound-ul pop obișnuit, mergând pe o direcție cu influențe de folk și acustic rock, ce înglobează bucuria acelor trubaduri care-și lasă grijile uitate și se afundă cu gândurile în frumusețea culorilor naturii.

"Unde mă lasă, mă lasă dorul

Unde mă vrei, ia-mă tu și mă du

Unde-mi cântă inima du

Du-mă, da du-mă departe tu

Unde aeru-i rece vântu-mi scrie cântece

Unde crestele-s goale, bătute de soare

Du-mă la munte, la  munte du

Du-mă departe, departe du

Fără cuvine, fără treabă

Fără sfârșit, fără început", cântă Delia, pe fundalul formatului audio de pe YouTube apărând o poză la munte cu ea și soțul ei, Răzvan.

Noul single "Du-mă la munte" se bucură și de un pasaj cu versuri cântate de către un cor de copii. Acest fragment încheie piesa.

AUDIO: Delia - "Du-mă la munte"

Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri, Delia este mereu prezentă în topurile muzicale. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei inovative.

Anul acesta, Delia a lansat piesele "Dor", "Scris în stele" și "Lacrimi din soare", alături de Nouă Unșpe. Artista pregătește și o colaborare cu Irina Rimes. Titlul melodiei nu a fost încă dezvăluit, însă Irina anunța online cu entusiazm că piesa ei cu Delia îi va încânta pe fani.

"Dacă auziți ce piesă am făcut cu Delia, muriți și reînviați. Ceva frumos. Ceva ce n-am mai făcut de mult", spunea Irina într-un story publicat pe final de septembrie.

Delia și Irina Rimes au cântat împreună și în cadrul show-ului Descântatele 2025, disponibil acum pe Voyo.

Citește în continuare

Muzică nouă

Delia și Nouă Unșpe lansează piesa "Lacrimi din soare"

Delia și Nouă Unșpe au pregătit pentru toamna aceasta o colaborare menită să acapareze FM-ul românesc. Melodia înregistrată de cei doi artiști se numește "Lacrimi din soare" și este o piesă despre o iubire distructivă.

Publicat

pe

Delia și Nouă Unșpe lansează "Lacrimi din soare"
Delia și Nouă Unșpe lansează "Lacrimi din soare" │ FOTO: Captură Instagram Delia

Delia și Nouă Unșpe lansează anul acesta prima lor colaborare. Cei doi artiști au înregistrat o piesă de dragoste, intitulată "Lacrimi din soare". Melodia a avut premiera live la Kiss FM astăzi, pe 30 septembrie. Un fragment din piesă a fost distribuit într-un story pe Instagram de către Delia, urmând ca pe 2 octombrie să fie lansată piesa integrală, în varianta de studio.

"Simt că nu mai am soare / Curg lacrimi din soare / Sărutul tău doare cum nu doare nimic / Nu faci nimic, doar pui sare / Pe rănile goale / Sărutul tău doare cum nu doare nimic", cântă Delia pe refrenul acestei colaborări.

Despre Nouă Unșpe și Delia

Nouă Unșpe este un artist și producător român care și-a făcut rapid un renume în industria muzicală datorită stilului său original. A studiat muzica clasică, vioară și pian, timp de nouă ani la o școală de muzică din orașul natal, fapt ce a influențat stilul său ce încorporează elemente de hip-hop, pop și ambiențe sonice experimentale.

Nouă Unșpe a colaborat cu o varietate de cântăreți, printre care Alina Eremia, INNA, Amuly, Nane, Azteca sau RAVA. Anul trecut a lansat și primul său album, iar, recent, le-a prezentat ascultătorilor "Undeva" (feat. AMI) și "Tot ce am mai bun".

Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri, Delia este mereu prezentă în topurile muzicale. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei inovative.

Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei spectaculoase și inovative, mereu sold-out, de la Sala Palatului. "Deliria", "Psihedelia", "Acadelia", show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: "Cum era" și "Rockadelia", "Flex", show imersiv la Mina Museum sau evenimentul excusivist "Delia's Winter Wonderland" de la Teatrul Național din București prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Irina Rimes după Descântatele 2025: "Am zis că va fi măcel…. și măcel a fost"

Irina Rimes a însuflețit Arenele Romane pe 27 septembrie, când cea de-a doua ediție a show-ului Descântatele a redefinit limitele dintre pop, rock, EDM și folclor. Concertul a marcat prima apariție scenică a artistei împreună cu Delia, o colaborare de mult așteptată de fani. Arena a fost la capacitate maximă, mii de persoane cântând și dansând împreună cu Irina și invitații ei.

Publicat

pe

Irina Rimes la Descântatele 2025
Irina Rimes la Descântatele 2025 │ FOTO: Global Records

Emoțiile au atins cote înalte cu Ion Paladi, care a surprins printr-o interpretare specială a piesei "Huțulca", dar și cu aparițiile spectaculoase ale artiștilor Magnat, Feoctist, David Ciente și Grupul Jianca. Momentul mult-așteptat al serii a fost întâlnirea dintre Irina Rimes și Delia pe aceeași scenă, o colaborare în premieră ce a ridicat sala în picioare. Seara a fost deschisă de aparițiile pline de sensibilitate și prospețime ale Simonei Delegeanu și Eugeniei Nicolae.

Pe lângă muzică, publicul a trăit o experiență complexă, cu efecte speciale impresionante, o scenografie elaborată și energia band-ului complet al Irinei Rimes. Atmosfera de sărbătoare s-a simțit și în afara scenei, unde fanii au putut descoperi standuri cu merch dedicat și alte momente-surpriză.

"Descântatele // Septembrie 2025. Sold Out. Am zis că va fi măcel…. și măcel a fost. Vă mulțumim! Ne vedem pe 6 decembrie la Descântatele Chișinău", a spus Irina într-o postare pe Instagram unde a publicat imagini și înregistrări de la concert.

Irina Rimes și Delia vor lansa o piesă împreună

În urmă cu o săptămână, Irina Rimes și Delia publicau simultan pe Instagram o poză misterioasă. Fotografia părea să dezvăluie că cele două artiste au filmat ceva împreună, cel mai probabil, spuneam noi atunci, un videoclip. Ulterior, Irina Rimes a confirmat aceste speculații, anunțând într-un story pe Instagram că va lansa o piesă nouă cu Delia.

"Dacă auziți ce piesă am făcut cu Delia, muriți și reînviați. Ceva frumos. Ceva ce n-am mai făcut de mult", a spus Irina într-un story publicat recent.

Nu știm încă titlul melodiei, însă credem că lansarea nu va întârzia prea mult.

Despre Irina Rimes

Irina Rimes este una dintre cele mai influente artiste din industria muzicală românească. Cu un stil distinctiv și o voce inconfundabilă, ea a reușit să cucerească atât topurile radio și TV, cât și inimile a milioane de fani.

Citește în continuare

Trending