Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Italienii de la Il Volo revin în România cu un nou concert

La numai câteva luni de la concertul susținut pe scena Arenelor Romane, celebrul grup pop-opera Il Volo a inclus România în programul noului turneu mondial "Il Volo Sings Morricone". Admiratorii celor trei tenori italieni din țara noastră vor avea, astfel, privilegiul de a se bucura de o experiență concertistică unică pe 16 iulie 2022, la Sala Palatului din București. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Il Volo
Il Volo │ FOTO: Paolo de Francesco per Moltimedia

Trupa Il Volo va porni într-un nou turneu impresionant cu peste 100 de concerte în întreaga lume, începând din luna martie a anului viitor. Turneul mondial intitulat "Il Volo Signs Morricone" poartă și numele celui mai recent album al trioului, lansat la începutul lunii noiembrie a acestui an, un omagiu adus maestrului Ennio Morricone, unuia dintre cei mai mari muzicieni, compozitori și dirijori ai secolului XX.

Piero, Ignazio și Gianluca dedică astfel o parte din cariera extraordinară lui Ennio Morricone, cu un proiect rafinat, destinat să ajungă direct în inima a milioane de oameni din întreaga lume, deoarece combină melodiile de neuitat ale celebrului dirijor, muzician, compozitor și autor, ale unora dintre cele mai importante coloane sonore de film din istoria cinematografiei italiene și internaționale cu vocile unice ale trioului.

În ceea ce privește concertul de la Sala Palatului, acesta promite să fie un eveniment plin de rafinament, în care vocile celor trei tenori vor surprinde din nou audiența atât prin repertoriul muzical special, presărat cu amintiri, cât și prin momente încântătoare pline de umor. Programul concertului va cuprinde atât melodiile de pe noul album, interpretări ale compozițiilor legendare semnate de Ennio Morricone, cât și piesele care i-au propulsat în topul celor mai apreciați artiști internaționali ai momentului.

Despre albumul "Il Volo Sings Morricone"

Materialul a fost lansat în întreaga lume pe 5 noiembrie 2021 și conține 14 melodii legendare din repertoriul marelui muzician, interpretate de membrii trupei Il Volo în semn de apreciere și respect profund pentru întreaga sa activitate, la numai un an de la moartea sa. Acest proiect global marcat nu numai de lansarea albumului, ci și de organizarea acestui turneu mondial a fost susținut chiar de familia maestrului Ennio Morricone.

Piero Barone, Ignazio Boschetto și Gianluca Ginoble au lucrat mai multe luni pentru conceptul muzical, iar pentru înregistrările finale au colaborat cu artiști de anvergură precum violonistul David Garrett pentru piesa "La Califfa", violoncelistul Stjepan Hauser de la 2Cellos în "Se", trompetistul Chris Botti în "Come Sail Away" și flautistul Andrea Griminelli în "Nella fantasia", de asemenea, și cu Orchestra Roma Sinfonietta dirijată de Maestrul Rota, orchestră care a performat alături de Ennio Morricone pe marile scene din lume încă din anul 1994, anul înființării acesteia.

Bilete concert Il Volo la Sala Palatului

Biletele vor fi puse în vânzare joi, 23 decembrie, la prețuri cuprinse între 145 lei și 440 lei. Pentru mai multe detalii, consultă agenda InfoMusic.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 16 iulie 2022

Il Volo

Loc
Sala Palatului
PUBLICITATE
Comentează

Concerte & turnee

Trioul Il Volo va susține trei concerte în România, la Cluj-Napoca, Oradea și București

Celebrul trio IL VOLO va concerta în România la Cluj-Napoca, Oradea și București. Piero Barone, Ignazio Boschetto și Gianluca Ginoble vor urca mai întâi pe scena de la BT Arena, pe 30 septembrie. După Cluj, va urma concertul în premieră de la Oradea Arena, pe 2 octombrie. Ultima lor oprire programată în acest an în România va fi pe 4 octombrie la Sala Palatului din capitală.

Publicat

pe

Il Volo
Il Volo │ FOTO: Adrian Coleașă

La finalul lunii septembrie, trioul Il Volo revine în România pentru 3 concerte de excepție. Tenorii Piero Barone și Ignazio Boschetto alături de baritonul Gianluca Ginoble vor cânta pe 30 septembrie, la BT-Arena din Cluj-Napoca, pe 2 octombrie la Oradea Arena, iar pe 4 octombrie la Sala Palatului din București. Artiștii italieni vor fi acompaniați de o orchestră simfonică amplă, alcătuită din peste 30 de muzicieni profesioniști.

Cei trei artiști italieni călătoresc în jurul lumii încă din primăvara lui 2023, ajungând inclusiv în Japonia, Canada, Statele Unite și Australia. Show-urile lor cuprind interpretările inconfundabile ale unora dintre cele mai cunoscute arii de operă, melodii pop legendare, dar și hiturile care i-au consacrat. Il Volo a concertat și în locații italiene spectaculoase, precum Teatrul Antic din Taormina și Arena din Verona, înregistrând un număr record de spectatori.

Noul format de concert IL VOLO

Noul format de concert Il Volo aduce în prim-plan calitățile vocale surprinzătoare ale fiecărui membru în parte. Trei personalități artistice total diferite care se completează armonios grație pasiunii comune pentru muzică și a vocilor versatile excepționale. Cu un repertoriu bine definit și un concept scenic clasic, noul spectacol Il Volo se bucură de succes imens în rândul publicului de pe toate continentele.

„Marea provocare și dificultate a unui artist este să mențină succesul. De 15 ani suntem nedespărțiți. Avem respect și stimă unul pentru celălalt: până la urmă, doar așa putem merge înainte. Este minunat faptul că după toți acești ani, marile arene devin neîncăpătoare. Înseamnă că munca noastră constantă, alături de echipa puternică și unită care ne însoțește dă roade și acesta este cel mai important lucru. Să-ți poți exprima pasiunea la niveluri exponențiale și să știi că de la New York până la Tokyo există cineva care te așteaptă este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui artist. Marea bucurie este să le poți cânta acelor oameni care nu ne abandonează și vin să ne asculte de fiecare dată. Vom continua să le oferim proiecte de calitate și le promitem că întâlnirile noastre din sălile de spectacole vor rămâne în suflete ca fiind cele mai frumoase amintiri.” au transmis membrii Il Volo.

Concertul crossover al trupei IL VOLO ce va fi prezentat și pe scenele din Cluj, Oradea și București, cuprinde interpretări ale unor melodii pop-opera adorate de publicul din întreaga lume, dar și piesele de rezistență care i-au propulsat în topul celor mai apreciați artiști internaționali ai momentului. „O Sole Mio”, „Notte Stellata (The Swan)” sau „Grande Amore” sunt doar câteva dintre ingredientele show-ului completat cu momente fine de umor.

Biletele pentru concertele programate la BT-Arena Cluj-Napoca (30 septembrie), Oradea Arena (2 octombrie) și la Sala Palatului București (4 octombrie) pot fi achiziționate online, urmând linkurile de mai jos, din agenda InfoMusic. Prețurile pornesc de la 150 de lei, crescând în funcție de categoria de loc și de sala de spectacol.

Citește în continuare

Trending