Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Coloana sonoră a filmului "Matrix: Resurrections" este acum disponibilă

Cel mai aşteptat film al finalului de an 2021 este cu siguranţă "The Matrix: Resurrections", iar până să îl vedem începând cu 24 decembrie în România, putem asculta coloana sa sonoră. Aceasta tocmai a sosit pe reţelele de streaming şi se poate asculta în articol.

Publicat

pe

Trailer Matrix Resurrections 2021
Trailer Matrix Resurrections 2021 │ FOTO: Warner Bros

"The Matrix Resurrections" este al patrulea film din seria "The Matrix", unul produs, scris şi regizat de Lana Wachowski. Este sequel al lui "The Matrix Revolutions" din 2003 şi îi include pe Keanu Reeves ca Neo, Carrie-Anne Moss ca Trinity, dar şi pe Jada Pinkett Smith, soţia lui Will Smith. Cat despre coloana sonoră, aceasta a debutat pe 17 decembrie şi include 35 de track-uri. Ele au fost create de către compozitorii Johnny Klimek şi Tom Tykwer, dar pe album găsim şi remix-uri de la Thomas Fehlmann, Moderna, Psychic Health şi Esther Silex şi Kotelett.

Iată playlist-ul complet pe Spotify:

Între timp coloanele sonore ale primelor 3 filme "The Matrix", cel din 1999 şi cele din 2003 vor primi versiuni remasterizate, care vor fi lansate pe vinil în 2022. Acel material se va numi "The Matrix: The Complete Edition" şi va fi un triplu LP, care conţine 44 de piese. Colecţia va fi disponibilă de pe 3 iunie 2022.

Revenind la coloana sonoră a lui "Matrix: Resurrections", duo-ul de compozitori Johnny Kilmek şi Tom Tykwer a mai lucrat la soundtrack-uri pentru filme ca "Run Lola Run", "Cloud Atlas" (de asemenea regizat de cei doi Wachowski) şi "Three". În interviuri recente aceşti compozitori (plus DJ cu remix-uri pe album) au dezvăluit că au fost descoperiţi de regizoarea filmului în scena techno a cluburilor de noapte din Berlin. Scena preferată din film pe care au pus-o pe muzică a fost "cea de acţiune din tren", aşa cum s-a aflat din acelaşi interviu.

Până apare filmul în cinematografele de la noi puteţi experimenta universul din "The Matrix" prin demo-ul Unreal Engine 5 "The Matrix Awakens: An Unreal Engine 5 Experience". El a fost lansat de Epic Games pentru PlayStation 5 şi Xbox Series X pe 9 decembrie 2021, fiind disponibil complet gratuit pentru posesorii de console.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Keanu Reeves vine la Electric Castle 2026, cu Dogstar

Keanu Reeves ar putea veni în România în vara aceasta, nu pentru un film, ci pentru un concert. Numele actorului a apărut într-un rebus distribuit de Electric Castle în mai multe locații partenere, iar indiciul trimite direct la Dogstar, trupa în care starul din The Matrix și John Wick cântă la bas. Până la un anunț oficial din partea festivalului, informația trebuie tratată ca un teaser, nu ca o confirmare finală.

Publicat

pe

Keanu Reeves în interviul pentru Esquire
Keanu Reeves în interviul pentru Esquire │ FOTO: captură YouTube / Esquire

Keanu Reeves ar putea veni în România în vara aceasta, nu pentru un film, ci pentru un concert. Numele actorului a apărut într-un rebus distribuit de Electric Castle în mai multe locații partenere, iar indiciul trimite direct la Dogstar, trupa în care starul din The Matrix și John Wick cântă la bas. Până la un anunț oficial din partea festivalului, informația trebuie tratată ca un teaser, nu ca o confirmare finală.

Potrivit materialelor apărute în jurul campaniei, la poziția 29 orizontal din rebus apare definiția „Neo and the boys”, iar răspunsul indicat este „Keanu Reeves & Dogstar”. Mișcarea se potrivește perfect cu strategia de teasing folosită de Electric Castle înaintea anunțării integrale a lineup-ului. În același timp, site-ul oficial al festivalului confirmă deja că ediția din 2026 are loc între 16 și 19 iulie, la Castelul Bánffy din Bonțida.

Ce face indiciul și mai interesant este faptul că Dogstar are deja confirmat oficial un turneu european în iulie 2026. Pe site-ul formației apar date în Luxemburg și Belgia la începutul lunii iulie, iar trupa a anunțat public All In Now Tour: Europe 2026, ceea ce lasă loc unei opriri și în România în perioada Electric Castle. Momentan, pe canalele oficiale ale festivalului nu apare încă o confirmare nominală pentru Dogstar, așa că rămâne de văzut dacă rebusul spune tot adevărul sau doar alimentează speculațiile fanilor.

Dogstar este trio-ul format din Keanu Reeves, Bret Domrose și Robert Mailhouse. Trupa s-a reunit în 2023, după o pauză lungă, iar acum pregătește un nou album, All In Now, programat pentru lansare pe 29 mai 2026 prin Dillon Street Records. Discul a fost anunțat oficial săptămâna trecută, odată cu un nou val de date de turneu.

În paralel, Electric Castle a confirmat deja pe pagina sa de lineup prezența celor de la The Cure pentru ediția din 2026, în timp ce campania cu rebusul pare să indice și alte nume care nu au fost comunicate complet până acum. Tocmai de aceea, apariția lui Keanu Reeves în ecuație a stârnit rapid interesul publicului: nu vezi în fiecare zi un actor de calibrul lui într-un posibil concert la Bonțida.

Dacă indiciul se dovedește real, Electric Castle 2026 ar putea bifa unul dintre acele momente rare în care cinemaul, cultura pop și scena alternativă se întâlnesc natural. Până la confirmarea oficială, însă, formularea corectă rămâne una singură: Keanu Reeves nu este încă anunțat oficial la Electric Castle, dar toate indiciile duc spre Dogstar și spre o posibilă oprire în România, între 16 și 19 iulie.

Citește în continuare

Albume noi

DOGSTAR, trupa în care cântă Keanu Reeves, anunță noul album „All In Now”

DOGSTAR, trupa de rock alternativ în care cântă actorul Keanu Reeves, a anunțat lansarea celui de-al patrulea album de studio. Discul se numește „All In Now” și va apărea pe 29 mai prin casa de discuri a grupului, Dillon Street Records. Materialul este produs de Nick Launay, cunoscut pentru colaborări cu IDLES, Yeah Yeah Yeahs, Nick Cave and the Bad Seeds sau Amyl and the Sniffers.

Publicat

pe

Videoclip Dogstar All in Now Trupa Keanu Reeves
Videoclip Dogstar All in Now Trupa Keanu Reeves │ FOTO: Dogstar

„All In Now” vine la mai puțin de doi ani după „Somewhere Between The Power Lines And Palm Trees”, albumul lansat în octombrie 2023, care a marcat revenirea trupei după o pauză de două decenii.

DOGSTAR este formată din Bret Domrose (chitară și voce), Rob Mailhouse (tobe) și Keanu Reeves (bass). Pentru noul album, trio-ul spune că a vrut să păstreze energia și bucuria de a cânta împreună, o dinamică pe care au redescoperit-o după revenirea pe scenă.

„Albumul surprinde energia din centrul acestei perioade și distracția pe care am avut-o mereu cântând împreună”, a declarat Rob Mailhouse. Keanu Reeves a completat spunând că trupa a simțit nevoia să se întoarcă rapid în studio după ultimul material: „Personal, mi-a plăcut tot procesul. Atitudinea a fost simplă: să muncim mult și să mergem mai departe”.

Bret Domrose spune că albumul anterior a fost doar începutul unui nou capitol pentru trupă. „A fost ca și cum acel disc ne-a oferit biletul de intrare la o petrecere. Acum am ajuns cu adevărat la petrecere – noi trei.”

Odată cu anunțul noului album, DOGSTAR a lansat și primul single, piesa „All In Now”, însoțită de un videoclip regizat de Carlos Garcia Medina. Rob Mailhouse descrie piesa ca fiind una construită pentru scenă: „Te lovește direct. Este o piesă perfectă pentru concerte”. Titlul cântecului a fost propus chiar de Keanu Reeves și reflectă momentul actual al trupei. „Suntem complet implicați în ceea ce facem și mergem înainte”, a spus actorul.

Trupa va porni și într-un turneu nord-american de 25 de concerte. Seria de show-uri începe pe 28 mai și include opriri în orașe precum Austin, Nashville, Washington D.C., Philadelphia și New York. Biletele vor fi puse în vânzare pe 13 martie, iar pentru concertul din Mashantucket, programat pe 15 august, vânzarea începe pe 20 martie. Datele europene și aparițiile la festivaluri sunt deja confirmate și biletele sunt disponibile.

Albumul „All In Now” a fost influențat puternic de experiența trupei pe scenă după reunirea din 2023. Rob Mailhouse spune că reacția publicului a avut un impact major asupra noilor piese. „Era incredibil să vezi oamenii zâmbind și să simți energia lor. Am cântat la festivaluri în aer liber unde a început să plouă și nimeni nu a plecat.”

Keanu Reeves spune că experiența festivalurilor europene a fost deosebită pentru trupă. „Am cântat după-amiaza pentru oameni care nu veniseră special să vadă DOGSTAR, dar care au rezonat cu muzica noastră. Iar asta a contat mult pentru noi.”

Citește în continuare

Trending