Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Casa din "Home Alone" poate fi acum închiriată pe Airbnb

Fascinaţia pentru seria "Home Alone" continuă, atât în România, cu milioane de privitori la fiecare difuzare, cât şi la nivel internaţional. Ei bine, cel mai mare vis al fanilor e pe cale să devină realitate şi anume să petreacă sărbătorile în legendara casa McCallister. Acesta tocmai a fost pusă la dispoziţie pe Airbnb.

Publicat

pe

Casa Singur Acasa Airbnb 2021
Casa Singur Acasa Airbnb 2021 │ FOTO: Airbnb

Începând de pe 7 decembrie 2021 luxoasa locuinţă a familiei lui Kevin din "Home Alone" poate fi rezervată pe Airbnb. Oaspeţii se pot caza pe 12 decembrie şi cazarea e disponibilă pentru 4 persoane. Norocoşii au parte de experienţa completă: decoraţiuni de Crăciun, capcane pentru hoţi, o cină la lumina lumânărilor cu macaroane cu brânză, junk food şi o tonă de jucării împrăştiate prin casă.

Fratele lui Kevin, Buzz sau mai bine zis actorul care îl interpretează (Devin Ratray) va fi gazda acestei seri speciale. Îşi va aduce chiar şi celebra tarantulă, deci clar arahnofobii se vor feri de această experienţă. O noapte de cazare costă doar 25 de dolari, sumă care aduce acces la 2 dormitoare şi o baie şi jumătate, unde veţi găsi inclusiv aftershave-ul care l-a făcut pe Kevin să ţipe. Locuinţa se află în Chicago şi se aplică toate regulile locale legate de Covid. Oaspeţii trebuie să îşi asigure singuri transportul.

Dacă se schimbă situaţia cu privire la pandemie, Airbnb oferă 1000 de dolari credit celor care au rezervarea anulată. Noaptea de petrecere în casa McCalister include şi o vizionare a celui mai nou film din franciză, "Home Sweet Home Alone", care ar trebui să ajungă în curând pe reţelele de streaming. Oaspeţii mai primesc şi un set LEGO "Home Alone" cadou. Cu puţin noroc putem comanda şi pizza şi să îl trollăm pe livrator cu secvenţe dintr-un film cu gangsteri.

Dacă vă simţiţi norocoşi puteţi încerca să faceţi o rezervare aici.

"Home Alone" a debutat în anul 1990 şi este unul dintre cele mai apreciate filme din istorie şi poate cel mai bun film de Crăciun. Spune povestea lui Kevin (jucat de Macaulay Culkin), un băiat de 8 ani uitat acasă de părinţi, în vreme ce numeroasa sa familie a plecat în vacanţă la Paris. Cu un buget de 18 milioane de dolari a generat încasări de aproape jumătate de miliard, dar suma ar putea fi mult mai mare, cu toate reluările şi re-release-urile.

Păţaniile lui Kevin şi ale hoţilor care încearcă să îi spargă casă au intrat în pop culture pe vecie. În distribuţie apare şi legendarul Joe Pesci, dar şi Kieran Culkin, fratele lui Kevin, care face acum furori pe HBO în serialul "Succesiunea".

Trending