Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Trupa românească Balkan Taksim a fost nominalizată Premiile Music Moves Europe 2022

Balkan Taksim este una din cele 15 trupe nominalizate la Premiile Music Moves Europe 2022. Gala premiază artiștii emergenți, care reprezintă "sunetul de azi și de mâine".

Publicat

pe

Balkan Taksim
Balkan Taksim

Nominalizările la Premiile Music Moves Europe 2022 au fost anunțate luni, 22 noiembrie, în cadrul evenimentului de deschidere al Linecheck Music Meeting & Festival desfășurat la BASE Milano, Italia.

Cincisprezece artiști remarcabili au fost nominalizați la Premiile Music Moves Europe 2022: Alina Pash (Ucraina), Anna (Italia), Balkan Taksim (România), Blanks (Olanda), Denise Chaila (Irlanda), Дeva (Ungaria), DORA (Spania), Francis of Delirium (Luxemburg), Friedberg (Austria), Jada (Danemarca), Ladaniva (Armenia), Meskerem Mees (Belgia), Mezerg (Franța), Nenny (Portugalia) și Zoe Wees (Germania).

Iubitorii de muzică din toată Europa pot vota pentru a decide câștigătorul Premiului Publicului 2022 chiar pe website-ul premiilor Music Moves Europe. Nominalizările cu cele mai multe voturi câștigă Premiul Publicului.

Câștigătoarea Premiului Publicului de anul trecut, artista hip hop ucraineană Alyona Alyona, este acum membră a Juriului Premiilor Music Moves Europe pentru 2022.

"Anul trecut am câștigat atât premiul juriului cât și premiul publicului. A fost foarte important pentru mine și sunt foarte bucuroasă că țara mea, Ucraina, a fost câștigătoare anul trecut. În cadrul ediției de anul acesta voi fi membră a juriului, tradiție pentru fiecare câștigător al Premiului Publicului. Sunt foarte entuziasmată să fiu parte din această ediție și aștept cu nerăbdare să descopăr muzica celor 15 nominalizați de anul acesta." - Alyona Alyona, Ucraina

Cinci dintre artiștii nominalizați vor fi declarați câștigători de către un juriu internațional, iar unul dintre ei va câștiga Marele Premiu al Juriului. Toți câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Music Moves Europe, joi, 20 ianuarie 2022, la ESNS în Groningen, Olanda.

Premiile oferite

Cei cinci câștigători ai Premiului Music Moves Europe vor primi 10.000 de euro fiecare. Câștigătorul Marelui Premiu al Juriului va primi 10.000 de euro și un green touring voucher în valoare de 5.000 de euro.

Cei cincisprezece nominalizați sunt invitați la o zi de educație în afaceri, unde vor avea loc întâlniri despre cele mai bune practici în industria muzicală – eveniment organizat de ESNS și partenerii săi din sectorul live (Liveurope, Yourope și Live DMA), recording industry (IMPALA și Digital Music Europe), International Music Managers Forum (IMMF) European Music Exporters Exchange (EMEE).

Despre Music Moves Europe

Premiile Music Moves Europe reprezintă Premiile Uniunii Europene acordate pentru "popular and contemporary music". Scopul premiilor este de pune în valoare viitorii artiști europeni și de a-i sprijini în dezvoltarea carierei lor internaționale.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Industria muzicala

East European Music Conference revine la București între 20 și 24 mai 2026

East European Music Conference, platforma internațională aflată la intersecția industriei muzicii live, politicilor culturale și educației, revine la București în perioada 20-24 mai 2026, pentru o ediție extinsă, ce promite să redefinească modul în care Europa gândește muzica live și producția de evenimente.

Publicat

pe

Poster East European Music Conference 2026
Poster East European Music Conference 2026

East European Music Conference 2026 transformă Bucureștiul într-un punct de întâlnire pentru cei mai importanți reprezentanți ai industriei muzicii live: prin keynote-uri, paneluri, workshopuri practice, studii de caz, sesiuni de networking și experiențe culturale în oraș, participanții vor explora întregul ecosistem muzical, de la artiști și bookeri, la manageri de festivaluri, tehnicieni și reprezentanți ai instituțiilor culturale.

Ediția din acest an se desfășoară în unele dintre cele mai relevante spații culturale din București, construind o hartă vie a ecosistemului muzicii live din oraș. Conferința și evenimentele conexe vor avea loc la ARCUB - Hanul Gabroveni, Teatrul Național București și Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, alături de showcase-uri și evenimente desfășurate în locuri precum Control Club, Expirat Club, Quantic Club și Apollo111. Proiecțiile și evenimentele dedicate filmului vor avea loc și la Muzeul Național al Țăranului Român, consolidând legătura dintre muzică, film și patrimoniu cultural.

Balkan Taksim dă startul East European Music Conference cu un concert în Control

Evenimentul de deschidere East European Music Conference va avea loc pe 20 mai 2026, la Control Club, și promite o seară plină de energie și muzică autentică cu Balkan Taksim, una dintre cele mai originale trupe din România, alături de invitații lor. Cu un mix unic de ritmuri populare și sonorități electronice, Balkan Taksim creează un caleidoscop muzical colorat și vibrant, continuând să surprindă publicul după succesul albumului lor de debut "Disko Telegraf" (2021) cu cel de-al doilea album "Acide balkanique" (2025).

Balkan Taksim a cântat de-a lungul timpului la festivaluri precum Paléo Festival de Nyon, Paraiso Festival, Madrid, See Festival | BOZAR, Bruxelles, Balkanik Festival, Electric Castle Festival, Jazz in the Park Festival, Astra Film Festival. Muzica Balkan Taksim a fost promovată în radiouri de Iggy Pop, Nick Luscombe, Gilles Peterson, Stuart Maconie, Cerys Matthews, Kevin Cole. În 2022, formația a fost nominalizată la Music Moves Europe Awards, concertând pentru a doua oară la Eurosonic Festival.

Puncte cheie în programul East European Music Conference 2026

Ediția EEMC din 2026 este deschisă de panelul VALUES FIRST - "Why There Is No Conference Without a Compass", susținut de TAKE A STAND (campania de conștientizare a sectorului muzical european pentru implicare socială) și YOUROPE, cea mai importantă asociație europeană a festivalurilor de muzică, fondată în 1998, ce reunește organizatori din toată Europa pentru a face schimb de experiență, a promova sustenabilitatea (prin GO Group) și a susține valori comune, inclusiv prin campania TAKE A STAND.

Panelul VALUES FIRST - "Why There Is No Conference Without a Compass" - Democracy, Dignity and the Right to LIVE Music pune valorile fundamentale înaintea oricărei strategii de afaceri sau algoritmi de ticketing. Într-un context internațional marcat de autoritarism crescător și presiuni asupra libertății artistice, acest panel reunește patru personalități ale căror cariere sunt exemple de punere în practică a valorilor, adeseori sub influența unor provocări semnificative:

  • Dan Perjovschi - artist și activist civic, care a documentat adevărul pe ziduri, atât sub dictatură, cât și în democrație
  • Michal Kaščák - director de festival și laureat al celui mai înalt ordin civil din Slovacia pentru apărarea drepturilor omului
  • Vlad Yaremchuk - director de program artistic care a transformat cel mai mare festival din Ucraina într-o instituție umanitară de criză
  • Fruzsina Szép - fondatoare de festival, care a reconceput evenimentele live ca spații incluzive pentru toți participanții.

Keynote-ul de deschidere este susținut de Prof. Özgehan Şenyuva, cercetător de top în Europa pe teme de tineret, participare civică și valori democratice, iar discuția este moderată de Elena Calistru, activist civic de referință în România și președinta secțiunii ECO a EESC. Panelul evidențiază legătura directă dintre valorile europene fundamentale și arta live, din patru perspective: artă ca martor, artă ca rebeliune principială, artă ca supraviețuire și solidaritate, și artă ca incluziune radicală.

Tot în cadrul EEMC va avea loc The Live Music Ecosystem in Europe: Growth, Concentration and Diversity - Who owns Europe's stages - and what does it mean for the music we hear?, dialog construit în colaborare cu unele dintre cele mai influente conferințe și festivaluri europene: Eurosonic Noorderslag (Groningen/Olanda), Reeperbahn Festival (Hamburg/Germania), MaMA Music & Convention (Paris/Franța), Tallinn Music Week (Tallinn/Estonia) și Linecheck (Milano/Italia). Aceste platforme reprezintă repere pentru schimb profesional, dezvoltarea artiștilor și dialogul de politici culturale, poziționând EEMC în elita conferințelor de muzică live din Europa și una dintre organizatoarele sesiunilor Music Moves Europe Dialogue, contractate de Comisia Europeană.

De asemenea, conferința beneficiază de prezența partenerilor din ecosistemul muzical național și internațional: AROC (Asociația Română a Concertelor și Organizatorilor de Evenimente Culturale), FoMC (Federation of Music Conferences, organizație care conectează și reprezintă conferințele de muzică din întreaga lume, ajutându-le să colaboreze și să susțină industria muzicală), LIVE EUROPE (inițiativă pan-europeană care sprijină sălile de concert în eforturile lor de a promova diversitatea muzicală europeană), Live DMA (rețea europeană de asociații de muzică live, dedicată consolidării sectorului prin cooperare și schimb de cunoștințe) și YOUROPE, completat cu restul conferințelor organizații care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a sectorului muzical, mobilitatea artiștilor și consolidarea rețelelor profesionale europene.

EEMC: mai mult decât o conferință, o platformă de schimb de bune practici și responsabilitate

East European Music Conference nu vorbește doar despre ceea ce se întâmplă pe scenă. Este o conferință pentru întregul ecosistem al muzicii live, conectând industria cu universitățile, cercetarea și politicile culturale. De la siguranța publicului și echitate de gen, până la protecția spațiilor culturale și etica în AI, fiecare sesiune aplică valorile discutate în panelul de deschidere - construind un limbaj comun pentru întreaga conferință.

Lansată în 2017, la Sibiu, East European Music Conference se află în avangarda ecosistemului muzicii live, abordând o provocare crucială pentru viitorul industriei: cum putem asigura sustenabilitatea creativă și profesională în industria muzicii live, păstrând în același timp valorile fundamentale ale democrației, libertății de expresie și diversității culturale. Într-un context european și global definit de tensiuni politice, restricții asupra libertății artistice și provocări pentru drepturile minorităților, conferința oferă un cadru structurat de dialog între practicieni, cercetători și decidenți politici, pentru a construi soluții reale și sustenabile, stabilind o fundație solidă pentru tânăra generație de profesioniști din sectorul muzicii LIVE.

Prețuri bilete East European Music Conference 2026

Citește în continuare

Trending