Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Trooper lansează "X", cel de-al zecelea album de studio

Noul album al formației Trooper va fi lansat în vara lui 2022, în cadrul a două concerte din Clubul Quantic. Fanii sunt așteptați să se bucure de muzică nouă de la una dintre cele mai apreciate trupe românești de rock. Găsești mai multe detalii despre album în articol.

Publicat

pe

Trupa Trooper (2021)
Trupa Trooper (2021) │ FOTO: Trooper

Discul "X" va fi lansat în zilele de 3 și 4 iunie 2022 în clubul Quantic (outdoor) din București, iar cele două concerte vor avea setlist-uri foarte diferite. "Rădăcini de dor", "Lumea s-a stins" și "Dragoste falsă" vor figura pe noul material al formației.

Unele piese au fost înregistrate în perioada de izolare. Ca și până acum, Balaurul s-a ocupat de producția acestui disc. Partea de mix și master i-a revenit lui Peter Rutcho (Parkway Drive, Deez Nuts, Revocation).

"A sosit momentul să vă oferim un nou album de studio. Ne-a plăcut mereu să înregistrăm muzică nouă, să aducem <<sânge proaspăt>> în setlisturile concertelor. Pentru că nu știm exact care o să fie situația în vara lui 2022, am ales o cale sigură: două concerte în Quantic. Vom cânta două seturi diferite. Dacă o persoană alege să vadă ambele concerte, o să se bucure de patru ore de piese Trooper. Ultimul an a fost greu pentru toată lumea. Inevitabil, am fost influențați de situația mondială. Toate piesele au legătură cu <<sfârșitul>>. În fiecare piesă cântam despre câte un sfârșit - o lume care se stinge, o iubire care moare, o viață care dispare, o etapă a vieții care este lăsata în urmă etc. Nu a fost ceva programat, însă când am avut toate versurile în față mi-am dat seama de acest element comun. Am avut mult timp să observ tot ce se petrece în jurul nostru și fiecare trăire a ajuns în noile cântece. Suntem extrem de mândri că am ajuns la albumul cu numărul zece. Nu ne-am gândit nicio clipă în 1995 că vom ajunge să scriem o poveste atât de lungă și de frumoasă. Nu ne-am gândit că vom ajunge să avem mii de prieteni, care să fie alături de noi la fiecare pas. Pe ei ne bazăm și în 3 și 4 iunie! Sper să îi vedem acolo în fața scenei, pregătiți pentru o sărbătoare mare de tot!", a declarat Coiotu'.

În cei 26 de ani de activitate, Trooper a lansat nouă albume de studio, a cântat pentru mai mult de 800.000 de oameni, în peste 850 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP etc.

Prețuri bilete concert Trooper - lansare album "X"

  • VIP - 106 lei
  • Acces General - 53 lei

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 3 iunie 2022

Trooper - lansare album

Loc
Quantic Club
PUBLICITATE
Comentează

Concerte & turnee

Trooper susține un concert simfonic la Sala Palatului în 2023

Trooper va marca 28 de ani de activitate printr-un concert programat la Sala Palatului pe 19 noiembrie 2023. Găsești în articol mai multe detalii despre eveniment.

Publicat

pe

Trupa Trooper (2021)
Trupa Trooper (2021) │ FOTO: Trooper

Fanii Trooper vor avea ocazia de a-și urmări trupa favorită într-o variantă acompaniată de o orchestră formată din 50 de persoane. Primul proiect simfonic al formației a avut loc în 2009, cu ocazia lansării albumului "Vlad Țepeș - Poemele Valahiei", însă într-o formulă mult mai restrânsă față de ceea ce va însemna concertul pe care influenta formație românească de rock îl va pune în scenă în al 28-lea an de activitate.

"Este cel mai important concert Trooper pe care l-am pus în scenă în toți anii de carieră. De 13 ani încercăm să aducem în fața voastră proiectul Trooper Simfonic, iar acum așteptarea a luat final. O să fie o seară grandioasă pentru toți cei care vor participa la eveniment. Ne-am propus să îl filmăm și să îl înregistrăm, ca să ne asigurăm că acest moment extraordinar din istoria Trooper va rămâne mereu cu noi. Sper să ne fiți alături și de data asta - pentru cel mai ambițios proiect de până acum", a precizat Alin "Coiotu"Dincă, solistul Trooper.

În aproape trei decenii de carieră, Trooper a lansat 10 albume de studio, a cântat pentru mai mult de 900.000 de oameni, în peste 900 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Sepultura, Prodigy etc.

Trooper înseamnă: Alin "Coiotu" Dincă - voce, Aurelian "Balaurul" Dincă - chitară, Ionuț "Oscar" Rădulescu - bass, Cristian Oftez - chitară, Ionuț "John" Covalciuc - tobe.

Bilete concert Trooper Simfonic la Sala Palatului

Prețul biletelor variază în 83 și 177 lei, în funcție de categoria și de perioada de achiziționare. Pentru mai multe detalii despre bilete, consultă agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Trooper va difuza online un concert înregistrat fără public

Trooper le pregătește fanilor o surpriză muzicală. Trupa va difuza online, pe pagina de Facebook, un concert înregistrat la începutul acestui an. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Trooper - concert online
Trooper - concert online │ FOTO: Trooper

Trooper va posta pe pagina oficială de Facebook un concert înregistrat fără public la începutul anului 2022. A fost prima întâlnire în formula de șase după doi ani de pandemie. Concertul face parte din seria de evenimente ce marchează 20 de ani de la apariția discului de debut - "Trooper I".

Evenimentul este disponibil joi, 29 septembrie, de la ora 20:00, pe TrooperRocks.

"La începutul lui 2022, în februarie, am reușit să strângem toată echipa. Nu numai că ne-am adunat în formula de șase, adică am venit toți cei care au participat la înregistrarea albumului de debut, dar am reușit să îi aducem și pe mulți dintre cei care în decursul anilor au făcut parte din echipa Trooper. Am rămas cu toți prieteni și chiar a fost un moment extrem de emoționant să ne putem strânge în același loc. Am ținut neapărat să filmăm acest concert, pentru că ne-am dorit să poată asculta toată lumea, în 2022, piesele de pe primul nostru disc. Știam că nu vor putea ajunge la concertul aniversar toți cei care-și doresc, prin urmare am considerat că acest material le va merge direct la suflet. Sper că am reușit să le facem o bucurie mare. Știu sigur că pentru noi a fost minunat să susținem acest unic show Trooper, chiar dacă a fost fără public. Doar pentru echipa tehnică", a declarat Coiotu'.

În cei 27 de ani de activitate, Trooper a lansat zece albume de studio, a cântat pentru mai mult de 900.000 de oameni în peste 900 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Sepultura, Prodigy etc.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Sibiu Guitar Meeting revine cu o nouă ediție; Vița de Vie și Mircea Vintilă se numără printre invitați

Începând din 9 septembrie, Sibiul găzduiește timp de trei zile cel mai mare eveniment din România dedicat chitariștilor - Guitar Meeting. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Sibiu Guitar Meeting
Sibiu Guitar Meeting │ FOTO: PR

Sibiu Guitar Meeting a ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Evenimentul cuprinde mai multe activități, printre care Concertul Manifest, la care sunt așteptați aproximativ 500 de chitariști care vor cânta în același timp 20 de piese folk-rock, concerte live în aer liber susținute de Vița de Vie, Trooper, Semnal M, Antract, Mircea Vintilă și Emeric Imre & Marius Roje, seria de concerte Young Revolution ce aduce în atenție trupe tinere, ateliere, activități pentru copii și zone de relaxare.

În premieră, două zone ale festivalului - una în "sat", alta în oraș

Guitar Meeting 2022 debutează cu seria de concerte ce aduce în atenție tineri artiști din toată țara, Young Revolution Warm-Up, în Muzeul Astra. Evenimentul găzduiește trupe care au debutat în cadrul edițiilor anterioare Guitar Meeting și care au evoluat odată cu festivalul. Începând cu ora 17:00, publicul se va delecta cu folk-ul autentic și noi direcții ale sound-ului rock propuse de Revolver, Archvile, Generația Folk, Transilvanian Frost și Mark Fülop. Seara se încheie cu două concerte live susținute de trupele Trooper și Semnal M, de la ora 20:00.

Concertul Manifest și invitați surpriză

Sâmbătă, 10 septembrie, festivalul continuă tot în Muzeul Astra cu marele Concert Manifest - cel mai spectaculos și emoționant moment al evenimentului, începând cu ora 17:00. Sute de chitariști veniți din peste 30 de orașe vor fi vedetele unui adevărat show de 3 ore. Aceștia s-au pregătit un an întreg pentru a cânta în același timp un playlist format din 20 de piese folk-rock românești și internaționale, acompaniați de mari artiști invitați pe scenă: Adrian Despot de la Vița de Vie va cânta "Praf de stele", Emeric Imre aduce "Nebun de alb", Mircea Vintilă - "Vinovații fără vină" de Pasărea Colibri, Ștefan Boldijar de la Semnal M va evoca nostalgia prin piesele "La fereastra ta" și "Primăvara Românească", iar Paul Radu îi va acompania pe chitariști pe cele două piese Antract - "Trebuie să crezi" și "Iubirea".

Tot sâmbătă, 10 septembrie, Guitar Meeting invită sibienii la o serie de concerte live în Muzeul Astra. La Scena de la Târgul de țară, artiștii folk Mircea Vintilă și Emeric Imre & Marius Roje au pregătit două concerte de zi, de la ora 14:00. Tot aici îi vom mai asculta pe artiștii de la Band of brothers and sisters și pe tinerii Jenifer Mohebbi și Tudor Miron. Seara, imediat după show-ul chitariștilor, ne mutăm la "Scena de pe lac" pentru un mult-așteptat concert live Vița de Vie, de la ora 20:00.

Concerte Piața Mică din Sibiu

Duminică, Guitar Meeting se mută în centrul orașului, mai exact în Piața Mică din Sibiu. Aici vor avea loc concertele Young Revolution, dedicate trupelor tinere și foarte tinere. Cele mai multe dintre ele vor cânta în premieră la Guitar Meeting, fiind formate din chitariști participanți la edițiile anterioare. Din lineup fac parte sibienii de la Vârfu Omu și trupele Overbeat, Azimut, Dollface și The Howlers. În încheierea festivalului, trupa Antract va marca un concert live, de la ora 21:00. Toate concertele programate în Piața Mică sunt cu intrare liberă.

Alte activități Guitar meeting 2022:

Vineri și sâmbătă, publicul și chitariștii se pot bucura în Muzeul Astra de tot ce are festivalul de oferit: Guitar Afterlife Expo, Guitar Art Craft, Painted Sounds, Book Corner, zone de relaxare și Food Court, cât și standuri Manufactura de print și Creative Wardrobe. Sâmbătă, de la ora 12:00, este programat Masterclass-ul Indiero On Tour, un workshop gratuit despre industria muzicală, la care o serie de profesioniști în domeniu vor prezenta informații utile legate de prezență și promovare online: Anca Lupeș, Cosmin Sipoș și Cosmin Ionescu.

Totodată, va fi organizat un spațiu dedicat atelierelor și activitătilor pentru copii, zona "Born to Play". Aceasta va găzdui ateliere de muzică, îndemânare și creație: Atelier de testare instrumente, Clasa 0 de Chitară la Școala Veche din Ticera, Ateliere de creație, Workshop percuție, Audiții muzicale, Vânătoare de comori, Playground.

Accesul la Guitar Meeting 2021

Accesul în zona de festival din Muzeul Astra se face prin achiziționarea în ziua evenimentului a unui bilet de acces în muzeu sau prin prezentarea unui abonament. Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul Muzeului Astra și fizic de la casieria principală a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, poarta I, Pavilion Muzeal Multicultural.

Citește în continuare

Trending