Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Pinguinul a renunțat la mască într-o nouă ediție Masked Singer 2021

Opt măști s-au duelat din nou în show-ul de la PRO TV. Ca de obicei, Masked Singer a mai pierdut un concurent, de aceasta dată fiind vorba despre Pinguin. Află cine s-a aflat în spatele măștii.

Publicat

pe

Pinguinul și Pavel Bartoș
Pinguinul și Pavel Bartoș │ FOTO: PRO TV

Fluturele, Muma Pădurii, Lady Panda, Oul Dragonilor, Pinguinul, Șaorma, Albina și noul personaj, Păunul, au urcat pe scena Masked Singer și au tras cu dinții de cel mai mare secret al emisiunii: identitatea lor. Însă, așa cum ne-a obișnuit formatul emisiunii, unul dintre aceste personaje a fost eliminat.

Pinguinul a obținut cele mai puține voturi. Sub mască s-a aflat Viorica de la Clejani!

"Chiar sunt bucuroasă că am participat la această emisiune pentru că am văzut că pot mai mult decât ceea ce fac eu de obicei și sunt foarte bucuroasă! [...] Eu nu am știut că pot să fac lucrul ăsta. M-am descoperit și m-a făcut să fiu mai încrezătoare în mine", a declarat Viorica.

Viorica de la Clejani a ales să aducă emoție pe scena emisiunii cu piesa "Perfect" (Ed Sheeran). Horia, INNA, Alex Bogdan și Mihaela Rădulescu au apreciat momentul, însă când au trebuit să ghicească cine se află sub mască, jurații au întâmpinat dificultăți.

"Tu ești eclipsa noastră de soare. E greu ca lumea să nu se îndrăgostească de tine și e o plăcere foarte mare din partea mea să caut să-ți aflu numele pentru că ai cea mai bine ascunsă voce din toate măștile din sezonul doi. Ești un mister total!", a declarat Horia Brenciu.

Cei patru detectivi s-au gândit la celebrități care mai de care mai interesante. INNA a nominalizat-o pe Ozana Barabancea, în ce Mihaela s-a dus cu gândul la Maria Dragomiroiu. Alex Bogdan a observat o busolă pe costumul Pinguinului și a presupus că personajul ar putea fi Neti Sandu, căutându-și ascendentul.

Comentează

Sport & Divertisment

Andra, Smiley, Andreea Esca cântă "Visăm Împreună", imnul echipei naționale pentru EURO 2024 - VIDEO

Piesa "Visăm Împreună" îi aduce la un loc pe fotbaliștii echipei naționale, pe unele dintre cele mai cunoscute vedete PRO TV (Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose, Irina Rimes, Cătălin Măruță, Corina Caragea, Ramona Păun și Cosmin Seleși) și pe suporterii tricolori.

Publicat

pe

Imn "Visăm Împreună"
Imn "Visăm Împreună" │ FOTO: captură YouTube / FRF TV

PRO TV și FRF au lansat imnul echipei naționale pentru EURO 2024. Sub egida HaHaHa Production, "Visăm Împreună" este interpretată de artiști în vogă precum Smiley, Andra, Theo Rose, Irina Rimes, alături de cele mai apreciate fețe ale postului PRO TV - Andreea Esca, Pavel Bartoș, Cătălin Măruță, Corina Caragea, Ramona Păun și Cosmin Seleși.

Noul imn al echipei naționale pentru EURO 2024 este acompaniat de un videoclip în care apar numele mai sus menționate, dar și fotbaliști și suporteri. Mesajul versurile este accentuat de succesiunea emoționantă de imagini, în care dragostea pentru fotbal și patriotismul se contopesc.

În inimile suporterilor, fiecare meci al Echipei Naționale este o poveste despre pasiune și devotament. EURO 2024, cel mai așteptat eveniment fotbalistic al anului, nu este doar despre jocul de pe teren, ci și despre conexiunea emoțională dintre suporteri și jucători, despre forța pe care o împărtășesc atunci când luptă împreună pentru o întreagă națiune.

Campionatul European va începe pe 14 iunie și va putea fi urmărit la PRO TV, PRO ARENA și pe VOYO, suporterii având ocazia să trăiască la intensitate maximă toate meciurile de la turneul final. România face parte din grupa E și va întâlni Ucraina, Belgia și Slovacia în prima fază a competiției.

VIDEO: Visăm Împreună | Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Citește în continuare

Albume noi

INNA a lansat "El Pasado", cel de-al doilea album în limba spaniolă

"El Pasado" este un album la care INNA a lucrat 5 ani, o continuare a lui "YO", primul disc scris în spaniolă de artistă, care a fost lansat cu Roc Nation, casa de discuri a lui Jay-Z.

Publicat

pe

INNA - El Pasado
INNA - El Pasado │ FOTO: INNA / Global Records

Cele unsprezece piese de pe "El Pasado" au fost compuse integral de INNA cu Andres Alcaraz, producție David Ciente, mix și master Sergiu Musteață. Tracklist-ul include piesele "Primera Vez", "Como Tu", "Enferma", "Hechizo", "En la Cama", "LaLaLa", "El Tiempo", "Dame la Mano", "Que Importa", "Cora", "Yo Sigo Aqui".

"El Pasado" se lansează cu un mini-film care spune povestea lui Dolores, o artistă seducătoare care se îndrăgostește adesea de spectatorii pentru care performează. Practic, albumul vorbește despre idilele, poveștile și situațiile care i-au frânt inima lui Dolores, iar mini filmul este creat de Bogdan Daragiu cu INNA și filmat la Marmorosch, producție Loops Production, styling Domnica Mărgescu, make-up Anca Buldur, hair Adonis Enache.

"<<El Pasado>> este cel de-al doilea album din cariera mea, scris în limba spaniolă. Procesul a durat aproximativ 5 ani. Albumul vorbește despre o poveste de dragoste petrecută în trecut, de aici și numele <<El Pasado>>. Fiecare piesă reprezintă trăiri și emoții de-a lungul întregii perioade. <<El Pasado>> este, în opinia mea, cel mai complex album pe care l-am scris vreodată! Sper să vă stârnească emoție!", a spus INNA.

INNA este în Mexic în turneul de promovare, unde a participat la festivalul Tecate Pa'l Norte și a cântat pe aceeași scenă cu artiști precum Imagine Dragons, Kendrick Lamar, Thirty Seconds to Mars, Placebo, Anitta, Sum 41, Lost Frequencies, dar și Alok și R3hab cu care artista a colaborat.

Albumul "El Pasado" a fost prezentat în premieră în cadrul unui eveniment privat în Mexic, la care au fost invitați fani de-ai artistei care au ascultat în exclusivitate cele 11 piese.

INNA: El Pasado

Citește în continuare

Albume noi

INNA a lansat prima parte a albumului "Everything or Nothing"

INNA revine cu un nou album - "Everything or Nothing", deja o tradiție pentru fanii artistei care sunt obișnuiți cu piese noi, compuse și produse în Dance Queen's House.

Publicat

pe

INNA album "Everything or Nothing"
INNA album "Everything or Nothing" │ FOTO: INNA

Proiectul a ajuns la cel de-al patrulea sezon și înseamnă o sesiune de 14 zile într-o casă unde INNA și o serie de compozitori și producători creează muzică, iar procesul artistic este prezentat pe canalul de YouTube al artistei în 8 episoade.

Pentru albumul "Everything or Nothing", INNA a lucrat cu Marcel Botezan, Sebastian Barac, Alex Cotoi ca producători, iar ca songwriters cu IRAIDA și Minelli, dar și cu Breyan Isaac, premiat Grammy și BMI, care a mai colaborat cu INNA pentru piesa "VKTM", dar și cu artiști internaționali precum Nicki Minaj, Travis Scott, Charlie Puth, Lil Uzi Vert, Migos, Wiz Khalifa, David Guetta, Flo Rida, Pitbull, Waka Flocka, Kesha, Britney Spears.

Prima parte a albumului "Everything or Nothing" include 6 piese, printre care "Cheeky", lansată în urmă cu o lună și care are deja peste 3 milioane de vizualizări pe YouTube, "Love Me", "I Follow", "Everything or Nothing", "Imagination" și "Be My Lover", cu un sound electrizant.

"An nou, album nou de la Dance Queen's House! Mă bucur că în sfârșit vi-l pot prezenta! Le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din acest proiect. Bucurați-vă de muzică!", a spus INNA.

În urma primelor trei sezoane Dance Queen's House au rezultat albumele "Heartbreaker", cu super hiturile "Flashbacks" și "Maza", albumul "Champagne Problems", dar și "Just Dance".

INNA, una dintre cele mai de succes artiste din România, cu o impresionantă carieră internațională, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 11 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate la nivel mondial, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști relevanți români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Citește în continuare

Trending