Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Urmărește primele secvențe din noua versiune "Singur Acasă" - TRAILER

"Singur Acasă" rămâne în continuare un izvor nesecat de idei, cea mai recentă dintre ele fiind pelicula "Home Sweet Home Alone". Filmul va fi lansat pe 12 noiembrie pe Disney +. Mai multe detalii și video în articol.

Publicat

pe

Home Sweet Home Alone
Home Sweet Home Alone │ FOTO: YouTube / 20th Century Studios

Chiar la timp pentru sărbătorile de iarnă, noua variantă a emblematicului "Singur Acasă" primește un trailer oficial ce ne prezintă câteva secvențe interesante. Clipul debutează cu Max Mercer, în vârstă de 10 ani (interpretat de Archie Yates), într-o situație familiară omologului său Kevin McCallister. Familia sa l-a uitat acasă înainte de o călătorie în Japonia. "Nici măcar nu știu că sunt aici", se plânge el cu tristețe, înainte de a-și da seama ce înseamnă a avea casa pentru el însuși.

Băiatul începe să se bucure de libertatea de a fi singur acasă până când doi tâlhari interpretați de Ellie Kemper și Rob Delaney își fac apariția. Confruntat cu apărarea casei, Max creează tot felul de păcăleli și capcane ce l-ar face mândru pe Macaulay Culkin.

Distribuția din "Home Sweet Home Alone" este completată de Aisling Bea, Kenan Thompson, Tim Simons, Pete Holmes, Devin Ratray, Ally Maki și Chris Parnell. Dintre actorii din seria originală îl vedem pe Devin Ratray (Buzz McCallister). Mai mult, se zvonește că Macauley Culkin va avea o scurtă apariție în noua peliculă. Filmul este regizat de Dan Mazer pe baza unui scenariu scris de Mikey Day și Streeter Seidell.

Seria originală "Singur Acasă" a fost scrisă și produsă de John Hughes și regizată de Chris Columbus. Primele doua filme i-au avut in rolurile principale pe Macaulay Culkin, Joe Pesci, Daniel Stern, John Heard, Tim Curry, Brenda Fricker și Catherine O’Hara. Producțiile s-au bucurat de un real succes, obținând sute de milioane de dolari la box-office și rămânând până în ziua de astăzi unele dintre cele mai îndrăgite filme de sărbători.

TRAILER Home Sweet Home Alone:

Trending