Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

SuperStar, Etapa Recall - Fă cunoștință cu primele grupe (primii 54 de concurenți)

SuperStar România a ajuns la etapa recall-urilor. Cei 114 concurenți rămași în competiție au fost împărțiți în grupe formate în funcție de genurile muzicale abordate. Află care sunt noile reguli și ce concurenți revin pe scenă în prima seară a recall-urilor.

Publicat

pe

SuperStar România, Etapa Recall
SuperStar România, Etapa Recall │ FOTO: Captură YouTube

Cei 114 concurenți care au reușit să treaca de etapa audițiilor au muncit, s-au pregătit și  sunt deciși să arate că au ceea ce le trebuie pentru a merge și mai departe în competiție. Vineri, 29 octombrie, de la 20:30, Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams vor vedea prima jumătate a concurenților ajunși în recall-uri.

SuperStar România - Cum au fost împărțiți concurenții în etapa recall-urilor

Structura acestei etape presupune împărțirea concurenților pe grupe, în funcție de genul muzical abordat. Astfel au fost formate 10 grupe: pop, rock, funk & r&b, muzică românească, acustică și diverse. Din fiecare grupă pot merge mai departe unul, mai mulți sau chiar nici unul.

În prima seară, vor intra 3 grupe pop, una rock și una a celor care vor cânta piese în limba română. Emoțiile concurenților vor fi la cele mai înalte cote înainte de a intra pe scenă.

"Dacă nu voi trece, voi fi fericită că am ajuns până aici", "E ceva ce arde în mine și nu sunt așa obișnuită cu scena" sau "Aici pot să demonstrez cine sunt eu, de fapt" sunt doar câteva dintre replicile acestora care vor evidenția cât de important este momentul pentru ei.

Prima seară a recall-urilor - Concurenții din primele 5 grupe (3 grupe pop, una rock și una de muzică românească)

  • SuperStar - Grupa Românesc

    SuperStar - Grupa Românesc

  • SuperStar - Grupa Rock

    SuperStar - Grupa Rock

  • SuperStar - Grupa POP 3

    SuperStar - Grupa POP 3

  • SuperStar - Grupa POP 2

    SuperStar - Grupa POP 2

  • SuperStar - Grupa POP 1

    SuperStar - Grupa POP 1

  • SuperStar - Grupa Românesc
  • SuperStar - Grupa Rock
  • SuperStar - Grupa POP 3
  • SuperStar - Grupa POP 2
  • SuperStar - Grupa POP 1

De cealaltă parte, jurații vor avea parte de surprize foarte plăcute, dar și de momente care îi vor dezamăgi foarte tare. Cu toate acestea, sfaturile lor vor fi extrem de sincere.

"Cred că viitorul muzicii românești sună și arată foarte bine", va spune Smiley, iar Carla’s va sublinia și evoluția văzută: "Unii dintre voi au trecut în etapa următoare pentru că au fost mai bine decât în audiții".

Vineri, în prima seară a recall-urilor, vor urca pe scenă 54 de concurenți, urmând ca sâmbătă seară să urce ceilalți 60. La finalul ambelor ediții vor rămâne în concurs 32 de concurenți.

Comentează

Emisiuni radio-tv

Contorsionism învățat online pe scena de la Românii au talent 2025

Cel de-al doilea episod din sezonul 15 Românii au talent! va sta sub emblema surprizei. Concurenții vor prezenta pe scenă momente autentice și de neașteptat, pe care jurații le vor răsplăti cu aprecieri. O tânără de la Tecuci, care a învățat contorsionismul urmărind clipuri online, va oferi publicului o lecție despre determinare.

Publicat

pe

Pavel Bartoș și Smiley pe scena Românii au Talent 2025
Pavel Bartoș și Smiley pe scena Românii au Talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Pe 7 februarie, Smiley și Pavel Bartoș sunt pregătiți să invite pe scenă dansatori, acrobați, cântăreți, trupe de majorete sau magicieni, într-un adevărat spectacol de talent și emoție, care îi va lăsa fără cuvinte pe cei de acasă.

"Fără nicio preparațiune, trecem direct la acțiune! Sezonul este de poveste, atmosfera este de vis! De 15 sezoane ne lăsăm surprinși de talentele care ne lasă, pur și simplu, cu gura căscată!", va spune Pavel Bartoș.

"Surprinde-mă frumos este numele episodului din această seară! Când credeai că le-ai văzut pe toate, apare un concurent care-ți dă peste cap toate reperele", va completa Smiley.

Contorsionism învățat de pe YouTube direct pe scena de la Românii au talent 2025

O adolescentă din Tecuci îi va surprinde pe cei patru jurați cu determinarea și pasiunea pentru un sport pe care nu îl poate practica profesionist în orașul ei: contorsionismul. Venind dintr-o familie modestă, tânăra exersează singură, folosindu-se de videoclipurile pe care le găsește pe internet.

"Știi ce nu înțeleg eu? Ai zis că te antrenezi singură, că nu te ajută nimeni. Tu vezi imaginea pe internet - în care corpul se duce tot peste cap, mâinile se curbează peste un unghi normal de echilibru. Cum faci tu să încerci mișcarea asta dacă nu te ajută nimeni? Cum? Care-i tehnica?", o va întreba Dragoș Bucur. "Tehnica este: Încearcă până îți iese!", va spune aceasta.

Dacă momentul ei o va duce în etapa următoare, aflăm în această seară, de la ora 20:30, când Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete vor cântări obiectiv și cât mai precis talentele din fața lor.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Un medic chirurg vine duminică la X Factor 2025

Un medic chirurg originar din Maroc vine la X Factor pentru a-i surprinde pe jurați. "L-ai operat pe cord deschis!", va afirma Marius Moga, referindu-se la colegul său de jurizare, Ştefan Bănică.

Publicat

pe

Un medic chirurg vine la X Factor 2025
Un medic chirurg vine la X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

Duminica aceasta, noi concurenţi îşi vor face apariţia pe scena X Factor, captivându-i pe cei din platou de la primele acorduri. Vârsta, stilul muzical sau profesia nu au fost un impediment, iar asta au simţit imediat şi juraţii, în toate zilele de audiţii.

Este şi cazul Lailei El Akaaf, o concurentă de 28 de ani, din Maroc, medic rezident la Chirurgie Generală în Bucureşti. De foarte tânără, aceasta a decis să plece din ţara ei, unde numele său însemna ceva şi să ia totul de la zero, într-o ţară străină.

"Provin dintr-o familie de artişti, tatăl meu e cunoscut în Maroc, a făcut melodii de generic de film. Când eram mică, mergeam cu el la interviuri, pe scenă, şi de atunci a început iubirea mea pentru muzică", le-a povestit Laila juraţilor X Factor. Totodată, aceasta le-a mai spus: "Totuşi, tatăl meu mi-a spus că e posil ca succesul în muzică să nu vină neapărat, aşa că am zis că trebuie să găsesc ceva care să îmi aducă aceeaşi plăcere ca şi muzica şi să mă ajute să fiu independentă. Aşa am ales medicina."

Cum au reacţionat juraţii aflând povestea ei, ce a decis concurenta să interpreteze pe scena X Factor şi, mai ales, ce l-a determinat pe Marius Moga să afirme: "L-ai operat pe cord deschis!", referindu-se la colegul său de jurizare, Ştefan Bănică, telespectatorii vor putea afla urmărind X Factor duminica aceasta, de la ora 20:00, la Antena 1.

Ce concurenți au venit în prima și cea de-a doua rundă de audiții la X Factor 2025

Voci senzaţionale și povești incredibile de viaţă s-au auzit în prima seară a show-ul jurizat de Marius Moga, Delia, Puya și Ştefan Bănică. Le puteți urmări momentele de pe scena X Factor în articolele noastre de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Puya despre o concurentă de la X Factor 2025: "Nu m-am așteptat să cânți rap [...]. Ne-ai dat o lecție"

Sharon Varga a urcat pe scena X Factor în cea de-a doua rundă de audiții. Concurenta de 16 ani i-a impresionat pe jurați cu povestea de viață, dar și cu o interpretare a piesei "Povești de familie".

Publicat

pe

Sharon Varga în audițiile de la X Factor 2025
Sharon Varga în audițiile de la X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

La doar 16 ani, Sharon este un copil a trăit cât pentru o viaţă întreagă. Strada i-a fost casă de cele mai multe ori, iar muzica un colac de salvare atunci când avea mai multă nevoie. "De mică am fost crescută între băieți, mai mult pe străzi. Viaţa de cartier e o viaţă pe care nu oricine e în stare să o suporte!", a declarat concurenta.

"Mama ne-a crescut singură, s-a sacrificat foarte mult, ne-a fost și mamă și tată. Şi acum are două joburi, ca să ne poată întreține. Am avut multe perioade grele, de multe ori nu aveam bani să plătim facturile, stăteam fără căldură. De multe ori mâncam pâine și zahăr, dar pentru mine n-a contat, eram cu mama și cu frații mei. Mama e eroina mea! Uneori mă simt vinovată că încă nu am reușit să fac ceva ca să pot să am eu grijă de ea! Singurul meu scop e să o fac pe mama mândră, să ajung undeva cu muzica și să pot să îi spun <<gata, mama, de astăzi nu mai muncești!>>" a mai dezvăluit Sharon.

Pe scena de la X Factor, Sharon a interpretat "Povești de familie", o piesă despre care a spus că o reprezintă: "așa e viaţa mea, am văzut multe lucruri pe care alţi copii, la vârsta de 16 ani, nu le văd!"

"Foarte frumos! Mi-a plăcut foarte mult cum ai cântat! Nu a fost nicio secundă în care să mă gândesc că ieși de pe ritm. La un moment dat nici nu mai aveai ritm, dar tot ai rămas pe tempo. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea, mi-a plăcut cum ai cântat, m-ai băgat în film. Nu m-am așteptat să cânți rap, sincer să fiu, dar tocmai asta este interesant. Nu e bine să avem prejudecăți aici. Ne-ai dat o lecție", a spus Puya.

Marius Moga a fost în asentiment:

"Și eu mă așteptam să fie altceva. După aia ți-am văzut patosul. Cel mai important factor la rap e să fie true, să sune true. Dacă nu, nu e rap, e doar show off de rime și cadențe."

Sharon Varga a primit 4 DA de la jurați și merge mai departe în etapa următoare.

VIDEO: Sharon Varga în audițiile de la X Factor 2025

Citește în continuare

Trending