Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

O nouă piesă Rammstein a fost ascultată în premieră de un astronaut aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale

Rammstein a ales o metodă de promovare mai puțin convențională. O nouă piesă a trupei, ce se va regăsi pe viitorul album, a fost ascultată în premieră de astronautul Thomas Pesquet. Acesta i-a dat play de la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Publicat

pe

Rammstein in concert la Rock The City pe 28 iulie 2013

Chiar dacă trupa Coldplay a ales de curând aceeași metodă de promovare pentru piesa "Higher Power", Rammstein nu se lasă mai prejos. Trupa germană a hotărât să meargă înainte cu planurile difuzării unei noi piese în afara spațiului terestru, trecând peste faptul că ideea a mai fost folosită recent.

Nu știm încă ce titlu are această nouă piesă Rammstein, însă astronautul Thomas Pesque a fost primul care i-a dat play înainte de lansarea oficială. Acesta a primit single-ul de la toboșarul Christoph Schneider, care s-a declarat extrem de entuziasmat să aibă acest privilegiu.

"M-am simțit ca un copil căruia i se îndeplinește un vis - să vorbesc cu o persoană care "locuiește în cer", să-mi împărtășească o părticică din viziunea lui, să realizez încă o dată cât de mici suntem în contextul imensității universului.

El (astronautul Thomas Pesque) a fost primul care a ascultat una dintre noile noastre piese de pe viitorul album. A avut premiera în cer, ceea ce ne-a onorat. Mulțumim NASA, European Space Agency și Thomas pentru această experiență unică", a scris Schneider într-o postare pe Instagram.

În clipul publicat de toboșar este inclus și un fragment din prima audiție a noii piese Rammstein. Melodia nu se găsește încă nicăieri, nefiind lansată nici pe platformele de streaming, nici pe YouTube.

Astronautul Thomas Pesque a ascultat în premieră o nouă piesă Rammstein

Piesa trupei Rammstein nu este prima melodie care s-a auzit în spațiu. Această distincție îi revine clasicei piese de Crăciun "Jingle Bells", care i-a binedispus pe membrii echipajului de la la bordul Gemini VI-A al NASA, pe 16 decembrie 1965, potrivit Guinness Book of World Records. De transmisii din spațiu s-au bucurat și alte melodii celebre, precum "Heartbreak Hotel" al lui Elvis Presley și "Space Oddity" al lui David Bowie.

Rammstein nu a anunțat când va fi lansată noua piesă și nici când va apărea albumul. În februarie, clăparul trupei, Flake, dezvăluia că formația a finalizat înregistrările noului LP și că subiectul central "este practic nebunia oamenilor".

Comentează

Industria muzicala

Trupa Rammstein a fost dată în judecată pentru plagiat; Despre ce piesă e vorba

Formaţia Rammstein are din nou probleme legale şi de această dată nu e vorba doar despre solistul Till Lindemann. Întreaga trupă a fost dată în judecată pentru o parte din piesa "Deutschland". Avem detalii despre cazul legal mai jos.

Publicat

pe

Rammstein in concert la Rock The City pe 28 iulie 2013

Rammstein se pregăteşte să fie dată în judecată de formaţia franceză Ninja Cyborg, care afirmă că hitul din 2019 al nemţilor, "Deutschland" e un plagiat pentru piesa "The Sunny Road". Francezii au intentat procesul la Curtea de Apeluri din Paris după ce au încercat să pornească o acţiune legală şi în 2021, dar ea a fost respinsă.

Expertul în muzică şi legislaţie muzicală Richard Dubugnon afirma că Rammstein a împrumutat riff-ul şi alte elemente melodice din "The Sunny Road". Scrie că el consideră că "sunt prea multe asemănări" între piese, ceea ce îl face să creadă că e plagiat fără îndoială. Fanii Rammstein au reacţionat, afirmând că există o posbilitate ca Ninja Cyborg să fi furat riff-ul, dar nu se poate deoarece piesa lor a apărut cu un an înainte.

Marc Botte de la Ninja Cyborg a declarat pentru publicaţia Le Nouvel Obs că el a creat acel riff şi că nu ascultă Rammstein, deci nu avea cum să se inspire de la formaţia germană. Oficial Rammstein nu a răspuns încă la acuzaţii şi mai avem de aşteptat până să vedem un verdict. Cazul va fi audiat la Camera de Proprietăţi Intelectuale din Paris în septembrie.

Till Lindemann a avut propriile probleme cu legea, după ce a fost investigat de poliţia germană, în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală şi drogarea unor fane. Investigaţia s-a deschis în iunie, după ce câteva femei au depus plângere, afirmând că solistul le-a drogat şi le-a "recrutat" pentru activităţi sexuale după concert.

Lindemann a negat tot şi avocaţii au adăugat că totul era neadevărat. Ulterior în august poliţia a oprit investigaţia din lipsă de dovezi.

Citește în continuare

Trending