Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Florin Călinescu va găzdui o nouă emisiune la Prima TV - VIDEO

Florin Călinescu își continuă cariera în televiziune cu o nouă emisiune ce va debuta pe 19 octombrie, la Prima TV. Intitulată "Florin Călinescu Show", emisiunea le va aduce telespectatorilor câte trei ediții pe săptămână. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Florin Călinescu Show
Florin Călinescu Show │ FOTO: Prima TV

Fostul jurat "Românii au talent" pornește într-o nouă aventură profesională cu show-ul de la Prima TV. Emisiunea "Florin Călinescu Show" îmbină umorul și divertismentul, și urmează să fie difuzată marți, miercuri și joi, de la ora 20:00.

Potrivit Prima TV, "Florin Călinescu Show este un pamflet, iar comedia şi satira vor fi ca la ele acasă în noua emisiune. Nu vor lipsi nici invitaţii pentru că, rând pe rând, în platou vor veni oameni din mai multe domenii: politic, sportiv, monden, social sau artistic".

Mai mult, emisiunea va cuprinde momente muzicale live și acte artistice susținute de magicieni, cântăreţi, dansatori, acrobaţi sau artiști de stand-up comedy. Compozitorul Virgil Popescu și orchestra sa vor fi prezențe constante în show-ul de la Prima TV.

Formatul emisiunii nu se termină aici. Florin Călinescu va intra în direct cu telespectatorii într-un concurs ce va pune la bătaie premii atât în bani, cât şi în obiecte. Valoarea premiului în bani pe care fiecare participant îl poate câştiga într-o ediţie a emisiunii este de 10.000 de euro. Pe lângă acest concurs, se va desfăşura şi o competiţie destinată talentelor deosebite prezentate în emisiune şi pe care telespectatorii le pot vota prin sms, pentru a putea desemna un câştigător.

Trending