Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Tiesto, după show-ul din cadrul Saga Festival 2021: "Iubesc România"

Prima ediție SAGA Festival s-a încheiat în aplauzele publicului, Tiesto declarându-se copleșit de energia primită. Peste 45,000 de oameni, din peste 30 de țări, au participat zilnic la festival.

Publicat

pe

Saga Festival 2021
Saga Festival 2021 │ FOTO: SAGA Festival

Pornind de la Source, energia a plecat către toate celelalte scene, Heat, Spark, Switch, Silent Disco, Bairam și Secret Stage, și a umplut Romaero de lumină și vibrație, iar festivalierii s-au încărcat cu bună dispoziție, s-au distrat, s-au simțit liberi și au legat noi prietenii.

Tiesto, Clean Bandit, John Newman, Nicky Romero, Sickick, W&W, Vini Vici, Amelie Lens, Deborah De Luca, Maceo Plex, Carl Cox, Meduza, Fisher și Artbat sunt doar câțiva dintre artiștii care au urcat pe scenele SAGA și au încântat publicul cu show-uri speciale.

Nervo a cântat cu Alexandra Stan, iar Masked Wolf cu Grasu XXL

Vineri, în prima zi de festival, Don Diablo și-a lansat noul album, "Forever", pe care festivalierii l-au ascultat în exclusivitate, iar Alan Walker și-a lansat duminică EP-ul "Walker Racing League". Tot duminică, Masked Wolf, venit pentru prima dată în Europa la SAGA, a avut o surpriză pentru fanii lui și a cântat împreună cu unul dintre cei mai iubiți artiști din România, Grasu XXL, iar Nervo au avut-o invitată specială pe Alexandra Stan, care a cântat piesa "Come into my world", lansată recent împreună cu duo-ul DJ australian.

Sâmbătă, John Newman și-a surprins fanii cu un DJ set incendiar, un show complet diferit de cele cu care și-a obișnuit publicul.

Tiesto: "Iubesc România. Este una dintre țările cu cel mai tare public din lume"

Saga Festival 2021

Saga Festival 2021 │ FOTO: Saga Festival

Una dintre surprizele festivalului a fost reprezentată de scena secretă dintr-un avion complet modificat. Artiștii care au urcat pe mainstage au fost extrem de aproape de public și la Secret Stage, unde au avut seturi speciale și s-au distrat împreună cu fanii. Aceștia și-au cunoscut DJii preferați la SAGA și au interacționat cu ei așa cum nu au avut ocazia până acum, prin sesiuni de meet & greet, în care au creat o conexiune unică.

"Iubesc România. Este una dintre țările cu cel mai tare public din lume, mulțimea simte muzica și este o bucurie pentru fiecare artist să fie aici. Faptul că festivalul SAGA a avut loc pe un aeroport mi se pare o idee foarte bună, nu se întâmplă foarte des, este ceva unic", a spus Tiesto.

Show special de drone la Saga Festival 2021

În fiecare seară, festivalierii s-au bucurat de show-uri speciale de drone, între 5 și 7 minute de zboruri deasupra scenei cu animații transformaționale declinate din icosaedru, elementul central SAGA, ce au adus mesaje de iubire pentru fani și faptul că, împreună, #WeAreSaga.

Saga Festival 2022 va avea loc în iunie - "Deja purtăm discuții cu artiștii, avem nume mari pentru anul viitor" (Allan Hardenberg)

Duminică, după trei zile care au conturat perfect startul celui mai mare festival EDM din București, au fost anunțate zilele pentru SAGA 2022 - 3, 4, 5 iunie. Cei care își doresc să fie primii care află noutățile despre cea de-a doua ediție și să cumpere bilete la prețuri speciale se pot înregistra aici.

"Le mulțumim tuturor celor care au plecat în această călătorie alături de noi și care ne-au susținut necondiționat. Suntem fericiți pentru această primă ediție și ne gândim la următoarea, care va avea loc pe 3, 4 și 5 iunie 2022, în București. Așadar, vom începe vara împreună.

Deja purtăm discuții cu artiștii, avem nume mari pentru anul viitor, pe care vom începe să le anunțăm în numai câteva săptămâni. Publicul este cel mai important pentru noi și ne dorim de fiecare dată să-l surprindem cu cele mai interesante proiecte. Tot ce putem spune în momentul acesta este că ne vom reîntâni mai repede decât vă imaginați", a declarat Allan Hardenberg - CEO ALDA.

Trei zile, peste 100 dintre cei mai apreciați artiști internaționali și locali, un public formidabil, design-uri unice și show-uri spectaculoase, așa a fost SAGA - The Take Off Edition.

Comentează

Concerte & turnee

UNTOLD Dubai găzduiește o petrecere la peste 11.000 de metri altitudine

Fanii UNTOLD sunt invitați să trăiască o experiență exclusivistă care redefinește conceptul de distracție în lumea festivalurilor. Prima ediție UNTOLD Dubai debutează pe data de 14 februarie, cu o petrecere în aer, la 11.000 de metri altitudine.

Publicat

pe

UNTOLD Flying Stage
UNTOLD Flying Stage │ FOTO: UNTOLD

La bordul UNTOLD Flying Stage, zborul nu este doar un drum, ci o călătorie unde muzica și distracția îți oferă senzația că te afli într-un club elitist, cu vedere panoramică asupra norilor. La aterizarea în Dubai, fanii vor fi întâmpinați la aeroport și transportați spre hoteluri, unde se vor bucura de cazare pe toată durata festivalului.

Pe 19 februarie, la întoarcerea în România, petrecerea continuă, iar fanii vor avea ocazia de a împărtăși momente de distracție alături de prieteni și fanii UNTOLD. Numărul de locuri disponibile este limitat, cei interesați pot achiziționa bilete online, alături de mai multe oferte de cazare.

Lineup-ul festivalului UNTOLD Dubai cuprinde nume celebre din industria muzicală internațională precum PSY, TIËSTO, Mahmut Orhan, Ellie Goulding, G-Eazy, Major Lazer, Armin Van Buuren, Bebe Rexha, Don Diablo, Paul Kalkbrenner, Timmy Trumpet, Hardwell și mulți alții.

UNTOLD Dubai va avea loc în perioada 15-18 februarie și promite fanilor o extravaganță muzicală. Cu peste 100 de artiști din întreaga lume, festivalul combină diversitatea de genuri, de la DJ set-uri senzaționale la ritmuri dinamice de hip-hop, techno, bollywood music, trance, R&B, dance, pop, K-pop sau rock alternativ la cele 5 scene construite la EXPO CITY DUBAI.

Participanții vor descoperi un tărâm magic, de peste 170.000 de metri pătrați, unde imaginația nu cunoaște limite, un paradis al entertainmentului și al inovație. La prima ediție UNTOLD Dubai sunt așteptați peste 70.000 de fani pe zi, veniți din toate colțurile lumii.

Citește în continuare

Trending