Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Cum a fost a treia zi de UNTOLD 2021: 75.000 de fani şi David Guetta în mare formă

Publicat

pe

David Guetta Concert UNTOLD 2021
David Guetta Concert UNTOLD 2021 │ FOTO: Foto PR

Cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD a umplut stadionul Cluj Arena, dar si celelalte 6 scene din festival. Zeci de mii de fani au venit să-l vadă pe DJ-ul numărul 1 al lumii, David Guetta. Francezul și-a uimit fanii, veniți din peste 100 de țări acu un show incredibil, plin de emoție, pe parcursul căruia și-a declarat recunoștința pentru momentul pe care-l trăiește pe mainstage-ul festivalului UNTOLD, acesta fiind singurul mare festival care are loc în Europa în acest an.

Ce a declarat David Guetta:

În acești doi ani fără evenimente, idea de a sta acasă a fost înfricoșătoare la început, dar ulterior s-a dovedit a fi una minunată. Mi-am permis să petrec timp alături de familie. Revenirea a fost destul de dificilă, a fost greu să mă acomodez. M-am întrebat: cum am făcut asta timp de 20 de ani? Dar ceea ce se întamplă în momentul în care urci pe scenă, emoțiile tale și ale fanilor, sunt sentimente incredibile. Asta am experimentat la UNTOLD, am trăit fiecare secundă, m-am bucurat de fiecare minut. Le mulțumesc tuturor pentru că au fost parte din călatoria mea.

Experiența UNTOLD a însemnat reunirea familiei din toate punctele de vedere pentru DJ-ul belgian Lost Frequencies, care a ajuns la Cluj-Napoca însoțit de părinții săi. Acesta a declarat că și-a dorit să-și aducă mama la festivalul pe care-l iubește.

Un alt moment în premieră pentru Lost Frequencies s-a petrecut în cursul zilei de ieri, când a facut probele de sunet. Ultimul single al producătorului belgian, intitulat ,"Where Are You Now" a fost realizat în colaborare, de la distanță, cu artistul britanic Calum Scott. În cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD, cei doi s-au întâlnit pentru prima dată, față în față. Calum Scott a fost una dintre surprizele pregătite de Lost Frequencies pentru fanii festivalului.

Belgianul s-a bucurat de magia UNTOLD, încă din prima zi a festivalului, când a urcat pe scena Alchemy alături de Netsky, pentru o noua versiune remix a piesei ,"Here With Me", o alta premieră care a entuziasmat fanii.

Faimoasa trupă The Script a oferit fanilor un festival de emoții, de la lacrimi, până la zâmbete și râs, piesele lor fiind cântate la unison de cei care au venit să îi vadă. Unul dintre momentele preferate ale fanilor a fost acela când solistul trupei, Danny O’Donoghue, a luat telefonul unei participante din public și i-a sunat fostul iubit în timp ce interpreta piesa ,,Nothing”.

Ce le-a spus solistul trupei The Script fanilor:

A trecut prea mult timp de când nu am mai fost în fața unui public atât de mare și frumos. Pentru noi, este prima în ultimii doi ani, când avem o astfel de ocazie și vă mulțumim! Cu siguranță ne vom revedea, aici, pe scena UNTOLD, 

Alături de acești artiști mult așteptați de public, pe scena principală a UNTOLD au mai urcat AZTEK, Subcarpați, TCHAMI, Danny Avila.

ARTIȘTII DE LA SCENELE GALAXY ȘI ALCHEMY AU FĂCUT SENZAȚIE

DJ-ul Raresh, Paul Kalkbrenner,și Rhadoo au urcat sâmbătă pe scena GALAXY în a doua zi de festival. La ALCHEMY, artiști români și internaționali precum DJ Snow & MC Agent, NANE, Macanache, Paraziții, Cabral Ibacka- Faibo X, Camo & Krooked sau DChase & Status DJ Set au făcut un show spectaculos. Pe toate celelalte scene au concertat alți peste 20 de artiști.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ

Sâmbătă, 11 septembrie,  din toate cele peste 7470 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga țară, acreditate UNTOLD, doar 10 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19. Toate cele 10 persoane depistate pozitiv în centrele medicale nu s-au mai deplasat spre zona festivalului și au urmat protocolul medical prestabilit de autorități. Abonamentele sau biletele lor au fost anulate pentru ediția din acest an urmând a primi vouchere valorice sau bilet de 1 zi pentru ediția din 2022 a festivalului UNTOLD.

Accesul la festival se face exclusiv în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. În plus, ca o extra măsură de siguranță și minorii de peste 7 ani se supun aceluiași triaj epidemiologic.

Reamintim faptul că după primele zile de festival a reieșit faptul că 75% dintre fanii prezenți la ediția din acest an sunt vaccinați. Media înregistrată la UNTOLD este una impresionantă fiind aproape de trei ori mai mare față de media imunizării la nivel național. Acest lucru vine să confirme faptul că festivalul UNTOLD din acest an reprezintă cel mai sigur loc public din România, dar și faptul că festivalul este un stimulent bun pentru cei care se vaccinează.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 9 septembrie 2021

UNTOLD Festival 2021

Loc
Cluj Arena
Comentează

Concerte & turnee

Festivalul Strada Armenească 2026: Subcarpați, Bosquito, byron & Muse Quartet, printre artiștii confirmați

Subcarpați, Bosquito, byron & Muse Quartet, Mădălina Pavăl Orchestra, Paulina și artiști din Armenia cântă la cea de-a zecea ediție a Festivalului Strada Armenească. Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Subcarpați in concert la Electric Castle 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Ediția aniversară a Festivalului Strada Armenească se desfășoară în perioada 31 iulie - 2 august 2026, în Grădina Botanică din București. Timp de trei zile, publicul va putea participa gratuit la concerte, spectacole de dans, expoziții, ateliere de meșteșuguri, experiențe culinare și întâlniri cu artiști din România, Armenia și diaspora. Accesul publicului este gratuit.

Programul concertelor: Subcarpați, Bosquito, byron și Mădălina Pavăl Orchestra

Scena principală a festivalului va găzdui unele dintre cele mai apreciate nume ale muzicii românești. Subcarpați revine cu mixul său de folclor românesc, hip-hop și muzică electronică, în timp ce Bosquito promite un concert plin de energie, cu influențe rock, latino și balcanice. Unul dintre cele mai așteptate momente va fi concertul susținut de byron & Muse Quartet, unde rockul alternativ se va îmbina cu sonoritățile unui cvartet de coarde.

Pe scenă va urca și Mădălina Pavăl Orchestra, care va interpreta atât propriile compoziții inspirate din folclor, cât și piese din patrimoniul muzical armenesc. Lineup-ul este completat de Paulina, precum și de proiectul special realizat de Lin Pelin (noul nume al trupei Via Dacă) și Frate Gheorghe, artiști din Republica Moldova.

Artiști din Armenia la Festivalul Strada Armenească

Ediția aniversară aduce la București și reprezentanți ai noii scene muzicale armene. Printre invitați se numără Hayk Karoyi, Ero Aslanyan, Anna Kostanyan, David Melkonyan, Katil și Gorgeouz Beats, artiști care îmbină tradiția muzicală armeană cu jazzul, muzica electronică și experimentele sonore contemporane.

Festivalul îi aduce pe scenă și pe membrii ansamblurilor Haykyanner (Armenia) și Vardavar (România), care vor prezenta spectacole de dans și muzică tradițională armenească.

Gastronomie armenească, ateliere și activități pentru copii

Pe lângă concerte, vizitatorii vor putea descoperi preparate din bucătăria armenească, expoziții, instalații artistice, ateliere de meșteșuguri tradiționale și contemporane, activități pentru copii și întâlniri cu artiști.

Organizat de Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Festivalul Strada Armenească continuă și anul acesta să aducă în același loc artiști din Armenia, România și diaspora, construind un program în care patrimoniul cultural își găsește expresii contemporane prin muzică, dans, arte vizuale, gastronomie și dialog.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Trupa irlandeză The Script vine pe 1 august la Ziua Timișoarei 2026

The Script, una dintre cele mai iubite trupe pop-rock irlandeze, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Formația va susține un concert pe Bulevardul I.C. Brătianu, în cadrul festivalului Ziua Timișoarei 2026. Intrarea la concertul de pe 1 august este liberă.

Publicat

pe

The Script
The Script │ FOTO: Ziua Timișoarei

Cu hituri precum "Hall of Fame", "The Man Who Can’t Be Moved", "Breakeven", "Nothing" sau "Superheroes", trupa originară din Dublin The Script a cucerit publicul din întreaga lume și a înregistrat miliarde de ascultări pe platformele de streaming online. Formația este recunoscută pentru energia extraordinară a concertelor live și pentru legătura specială pe care o creează de fiecare dată cu publicul.

VIDEO: The Script - "The Man Who Can’t Be Moved"

Primul album a purtat numele trupei, fiind lansat în august 2008. Pe acest material au fost incluse primele hituri, "The Man Who Can’t Be Moved" și "Breakeven". Albumul a ajuns pe primul loc atât în ​​Irlanda, cât și în Marea Britanie. Următoarele trei albume - "Science & Faith" (2010), "#3" (2012) și "No Sound Without Silence" (2014), au ajuns în fruntea topurilor din Irlanda și Marea Britanie, "Science & Faith" intrând, totodată, pe locul trei în topul Billboard din SUA.

Cel de-al cincilea album de studio al trupei, "Freedom Child", a fost lansat în 2017 și a inclus hitul "Rain". A urmat "Sunsets & Full Moons", în 2019, iar cel mai recent album, "Satellites", a apărut în 2024.

Formația va lansa anul acesta un nou material de studio intitulat "The User’s Guide To Being Human". Mai jos puteți asculta primul single extras, "Man In The Arena", inspirat de un discurs al lui Theodore Roosevelt.

VIDEO: The Script - "Man In The Arena"

Tema festivalului Ziua Timișoarei 2026 este "Diversitate", una dintre valorile care definesc identitatea orașului. Comunități, culturi, generații și forme diferite de expresie artistică au contribuit mereu la identitatea multiculturală a Timișoarei.

Evenimentul are loc între 31 iulie și 3 august, în Parcul și Bulevardul I.C. Brătianu, Parcul Civic și alte peste 30 de locații din Timișoara. Accesul la toate cele peste 100 de evenimente din programul ediției 2026 va fi gratuit.

Ce te așteaptă la Ziua Timișoarei în 2026

  • Concerte cu artiști români și internaționali
  • Scene dedicate muzicii locale – jazz, rock, folclor, DJ sets
  • Performance-uri urbane și instalații de artă în spațiul public
  • Ateliere pentru copii, tineri și adulți
  • Zone de relaxare, food court și activități interactive
  • Eveniment accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități

Cum a fost la Ziua Timișoarei 2025

Ediția 2025 a confirmat statutul evenimentului, ca una dintre cele mai importante celebrări urbane din România. În 2025, peste 84.600 de participanți au luat parte la cele 197 de evenimente culturale, iar peste 65.000 de spectatori s-au bucurat de concertele și evenimentele din locația principală. Atmosfera creată de artiștii internaționali MIKA și James Bay, dar și participanții din mai multe țări europene și din România, au confirmat atractivitatea tot mai mare a evenimentului de la o ediție la alta.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Bikers for Humanity revine în iunie 2026; Vezi programul pe zile

Phoenix, Trooper, Cargo, Timpuri Noi, om la lună, Alexandra Căpitănescu și mulți alți artiști urcă pe scena Bikers For Humanity în perioada 18 - 21 iunie, ediția din 2026 marcând un deceniu de solidaritate. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori, fiecare din cele patru zile având nume sonore în lineup.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu live în Londra
Alexandra Căpitănescu live în Londra │ FOTO: Captură YouTube

Mai mult decât un simplu concert, festivalul Bikers for Humanity este o platformă amplă de strângere de fonduri. În acest an, obiectivul este construirea unui centru de terapie pentru copiii cu autism din satul Farcaș, județul Vrancea, la propunerea Asociației "Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor" Pavilionul "Bikers For Humanity" va deveni un spațiu dedicat activităților de consiliere și recuperare pentru copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist și familiile acestora.

În ce privește lineup-ul ediției din 2026, în perioada 18 - 21 iunie, pe scena Bikers for Humanity vor urca nume mari ale rock-ului românesc: Cargo, Compact, Celelalte Cuvinte, Dirty Shirt, Bosquito, Trooper, Phoenix, Timpuri Noi, Bucovina, Alexandra Căpitănescu, Om la lună și mulți alții. Evenimentul se desfășoară în locația consacrată Summer Camp Brezoi.

În timpul zilei, experiența se extinde atât în locația evenimentului (Live Music Summer camp Brezoi) cât și la Centrul Cultural Bikers for Humanity din Brezoi, unde vor avea loc activități dedicate copiilor și părinților: ateliere de muzică și pictură și întâlniri cu artiștii.

Bilete Bikers for Humanity Rock Fest 2026

  • Abonament - 500 lei
  • Bilet de o zi (18 iunie / 19 iunie / 20 iunie / 21 iunie) - 150 lei
  • Camping cort - 50 lei
  • Camping rulote - 50 lei

*Copiii cu vârsta sub 13 ani au acces gratuit.
*Persoanele cu dizabilități certificate au acces gratuit cu însoțitor sau fără, în baza unui certificat VALID și a cărții de identitate. Însoțitorul persoanei cu dizabilități este obligat să prezinte documentele emise de instituția statului care atestă că are această calitate.

Program Bikers for Humanity Rock Festi 2026

Fanii vor avea parte de un maraton sonor diversificat, organizat după cum urmează:

Joi, 18 iunie

  • Phoenix
  • Dirty Shirt
  • Antract
  • E-AN-NA
  • Scarlet Aura
  • Overburn

Vineri, 19 iunie

  • Trooper
  • Bucovina
  • Timpuri Noi
  • Alexandra Căpitănescu
  • Lovebite

Sâmbătă, 20 iunie

  • Cargo
  • Bosquito
  • om la lună
  • Dora Gaitanovici
  • Outflow

Duminică, 21 iunie

  • Subcarpați
  • Compact (Paul Ciuci)
  • Celelalte Cuvinte
  • Gothic
  • Revolter
Citește în continuare

Trending