Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Solistul Rammstein, Till Lindemann a fost reţinut în Rusia

Solistul Rammstein, Till Lindemann are din nou probleme cu autorităţile din Rusia, fiind reţinut alături de managerul său. Sputnik News, publicaţie deţinută de statul rus scrie că Lindemann trebuia să cânte la un festival în oraşul Tver pe 29 august şi a fost avertizat că acel concert încalcă regulile anti Covid-19. Ce s-a întâmplat aflaţi în articol.

Publicat

pe

Videoclip Lindemann Steh Auf
Videoclip Lindemann Steh Auf │ FOTO: Lindemann

Deutsche Welle scrie că solistul Rammstein, Till Lindemann a fost interogat de poliţia din Rusia, înainte de apariţia la un festival organizat în weekendul 28-29 august 2021. Festivalul trebuia să aibă loc pe 29 august în oraşul Tver, la 180 de kilometri nord-vest de Moscova şi a fost până la urma anulat la presiunea autorităţilor. Problema e că unele publicaţii scriu că Lindemann a fost arestat încă de vineri seara, în urma unei descinderi a poliţiei la hotelul său. Bild scrie pe de altă parte că artistul a primit doar o avertizare de la autorităţi.

Motivul pentru care solistul Rammstein a avut probleme cu legea e că respectivul festival încălca regulile legate de Covid-19. În Rusia sunt permise doar întâlnirile şi evenimentele cu 500 de participanţi maxim. Festivalul urma să atragă o mulţime de 6000 de persoane. Scrisoarea trimisă de primăria locală îi solicita lui Lindemann să cânte într-o arenă mai mică.

Interfax scrie că managerul lui Lindemann, Anar Reiband ar putea fi pus sub acuzare că a încălcat legile de imigraţie, pentru că a intrat în Rusia cu viză de turist, deşi era acolo pentru lucru. Lindemann avea în program o apariţie şi la un concert în Piaţa Rosie din Moscova pe 4-5 septembrie 2021 la Spasskaya Tower International Military Music Festival. Nu e clar dacă se va mai ţine.

Acelaşi Till a avut probleme la început de august 2021, când un muzeu din Rusia a ameninţat că îl dă în judecată pentru că a creat un NFT folosind imagini din muzeu. Primul NFT al solistului trebuia să includă imagini de la State Hermitage Museum din Sankt Petersburg. Acestea au fost integrate în videoclipul "Beloved Town" al lui Lindemann. Problema e că şi muzeul a început să emită NFT-uri ale operelor sale de artă celebre, deci de aici a apărut conflictul.

Trending