Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Iron Maiden a lansat piesa "Stratego", al doilea single de pe noul album - AUDIO

Iron Maiden continuă lansările de single-uri de pe noul său album, iar după "The Writing on the Wall", acum ascultăm "Stratego". Rămânem în lumea samurailor, a răzbunărilor şi strategiilor de lupte între shoguni. Noul track se poate asculta în articol.

Publicat

pe

Coperta single Iron Maiden Stratego
Coperta single Iron Maiden Stratego │ FOTO: Iron Maiden

"Stratego" este o piesă ceva mai scurtă decât primul single de pe noul album, "The Writing on the Wall". Ambele se vor găsi pe LP-ul "Senjutsu", care va sosi pe 3 septembrie, prin casa de discuri BMG. Noul single este compus de chitaristul Janick Gers şi fondatorul/basistrul formaţiei, Steve Harris. Odată cu noul disc, formaţia britanică condusă de Bruce Dickinson ajunge la 17 materiale discografice.

Acest LP Iron Maiden vine după o pauză de 6 ani şi a fost înregistrat la Paris alături de producătorul Kevin Shirley şi a fost co-produs de Steve Harris. Primul single a fost foarte apreciat de fani, ca şi videoclipul animat care ni-l prezintă pe Eddie, mascota scheletică a trupei într-o nouă poveste şi într-o variantă samurai. De acea animaţie s-au ocupat foşti angajaţi Pixar, cu o măiestrie deosebită.

Înainte să vină aceste piese şi clipuri Iron Maiden a aprins imaginaţia fanilor cu teasere şi o vânătoare globală de comori. "Senjutsu" se traduce prin "tactică şi strategie" şi are artwork cu tematică japoneză, cu samurai şi celebrele uniforme de război ale japonezilor de acum sute de ani. "Stratego" are acel ritm frenetic şi "galop" resimţit prin bas şi percuţie, completate de o chitară ameninţătoare care a moştenit tenebrele creatorilor metal-ului precum Black Sabbath.

Vocea lui Dickinson e dată destul de încet la început de piesă, fiind cam timidă şi nu mai tună ca altă dată. De abia spre final auzim o voce ceva mai puternică, fix înainte să intre în acţiune solo-urile. "Senjutsu" are 10 piese, unele surprinzător de lungi, precum "The Parchment", care are 12 minute şi 39 de secunde sau "Hell on Earth" la 11 minute.

Iron Maiden nu a mai lansat muzică nouă de la albumul "The Book of Souls" din 2015, înregistrat la final de 2014 tot în Paris, alături de Shirley. În perioada de lansare a acestui disc Bruce Dickinson a aflat că are cancer la gât şi a urmat un tratament eficient, dar care i-a afectat totuşi corzile vocale. Cu o săptămână în urma Bruce Dickinson a anunţat că are Covid-19.

Comentează

Trending