Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Brașov Folk Festival 2021 - Lineup-ul primei ediții și programul pe zile

În ultimul weekend din august are loc prima ediție Brașov Folk Festival. Evenimentul se va desfășura la Bastionul Țesătorilor, iar din lineup fac parte artiști precum Mircea Vintilă și Emeric Imre.

Publicat

pe

Mircea Vintilă în podcastul lui Andi Moisescu
Mircea Vintilă în podcastul lui Andi Moisescu │ FOTO: YouTube

Un nou festival își face debutul în pandemie. Prima ediție Brașov Folk Festival va avea loc în weekend-ul 28 - 29 august, la Bastionul Țesătorilor.

Pe scenă vor urca artiști îndrăgiți din muzica folk, precum Victor Socaciu și Mircea Vintilă. Programul pe zile este disponibil mai jos.

Brașov Folk Festival 2021 - Program

Sâmbătă, 28 august:

  • Mircea Vintilă
  • Ocru
  • Victor Socaciu

Duminică, 29 august:

  • Fără Zahăr
  • Emeric Imre
  • Ducu Bertzi

Cu această ocazie, organizatorii vor premia câteva personalități importante din peisajul cultural, persoane care au susținut și promovat fenomenul muzical din România.

Bilete la Brașov Folk Festival 2021:

Biletele de o zi costă 55 de lei,  iar abonamentele 100 lei. Pentru mai multe detalii, accesați Agenda InfoMusic.

Accesul la Brașov Folk Festival 2021:

Accesul persoanelor în zona de festival se va face respectând toate măsurile impuse de autorități pentru perioada evenimentului:

  • Certificat de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 – persoanele vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • Test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 cu rezultat negativ a cărui valabilitate să nu depășească 72 de ore de la momentul testării
  • Test antigen rapid cu rezultat negativ efectuat cu maximum 24 de ore înaintea venirii la evenimentul Brașov Folk Festival (sunt valide doar testele prelucrate de către laboratoare de analize medicale acreditate)
  • un buletin/ carte de identitate prin care să poată fi dovedită apartenența dovezii de vaccinare/ testului.
  • Participanții cu vârste cuprinse între 5 – 18 ani împliniți pot intra la eveniment fără a fi nevoie de vreo dovadă medicală (vaccinare, testare, anticorpi), dar sunt obligați să poarte mască, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.245/1.805/2020 completat la 20.05.2021

Accesul copiilor:

* Copiii cu vârsta până în 7 ani au acces gratuit – cu însoțitor posesor de bilet/abonament valabil.
* Copiii cu vârsta peste 7 ani și până în 16 ani au nevoie de bilet/abonament la preț întreg și de însoțitor.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Folk Fest Remember Costinești revine la malul mării, pe 29 și 30 august 2026

Spiritul liber al verilor de altădată revine la malul mării odată cu o nouă ediție Folk Fest Remember Costinești, programată pe 29 și 30 august 2026, la White Horse Costinești. Evenimentul aduce pe scenă artiști reprezentativi ai folk-ului și folk-rock-ului românesc. Detalii despre lineup și bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Folk Fest Remember Costinești 2026
Folk Fest Remember Costinești 2026

În ultimul weekend al verii, stațiunea Costinești își redeschide porțile pentru unul dintre festivalurile care păstrează vie atmosfera boemă a muzicii folk românești. Pe 29 și 30 august 2026, terasa White Horse Costinești găzduiește o nouă ediție Folk Fest Remember Costinești, un eveniment construit în jurul întâlnirii dintre nostalgie, comunitate și muzică live.

Festivalul își propune să readucă spiritul "vechiului Costinești" și să ofere publicului două seri în care acordurile de chitară, versurile memorabile și energia concertelor devin punctul central al finalului de vară.

Gazda evenimentului va fi Cristi Dumitrașcu, realizatorul emisiunii "Folk Bun" de la Rock FM și una dintre prezențele constante ale festivalului în ultimii ani, care a declarat:

"Folk Remember Costinești este unul dintre cele mai originale și iubite festivaluri din România, vorbind aici evident despre zona folk! A fost creat de o echipă de oameni valoroși, poeți, scriitori, jurnaliști, iar cel mai mult este legat de numele lui George Stanca, cel care și-a dorit mult ca spiritul <<vechiului Costinești>> să nu se piardă."

Ediția din acest an marchează și un moment important în evoluția proiectului, prin asocierea cu Rock FM și Kimaro Entertainment, parteneriat care deschide o nouă etapă de dezvoltare pentru festival.

Program Folk Fest Remember Costinești 2026

Sâmbătă, 29 august:

  • Timpuri Noi
  • Alina Manole
  • Cristi Dumitrașcu & Andreas Aron
  • Daniel Iancu

În deschidere: Andrei Arad

Duminică, 30 august:

  • Sarmalele Reci
  • Mircea Vintilă
  • Țapinarii
  • Cosmin Vaman

În deschidere: Romeo Mocanu

Prețuri și detalii despre biletele la Folk Fest Remember Costinești

Biletele de acces sunt disponibile online la prețurile de 105 lei (abonament) și 65 lei (bilete pe zi). Pentru mai multe detalii despre și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Evenimentul "Cenaclul Flacăra - O Istorie" de la Sala Palatului adună invitați de seamă și omagii artistice

Mai mult decât un concert, spectacolul e un gest de memorie activă: o reconectare cu valorile, mesajele și spiritul Cenaclului Flacăra - acel amestec de poezie, solidaritate și muzică ce a unit generații.

Publicat

pe

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Pe 15 februarie 2026, Sala Palatului va găzdui din nou un eveniment cu adevărat special, "Cenaclul Flacăra - O Istorie", gândit și prezentat de Andrei Păunescu, ca omagiu adus uneia dintre cele mai importante mișcări culturale din România. Versurile și acordurile care au marcat conștiința publică timp de decenii vor răsuna din nou, iar publicul va fi martorul unui spectacol muzical și cultural de neratat.

Ediția din acest an a evenimentului va prezenta artiști de referință din muzica folk, printre care: Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Radu Pietreanu, Magda Puskas, Cristian Buică, Maria Nagy, Cătălin Stepa, Vanghele Gogu, Mădălina Amon, Mihai Napu, Adriana Margalina, Florin Paul Camen, Lavinia, Lucas și Vlady Săteanu și trupa Totuși.

Cenaclul Flacăra a fost unul dintre cele mai notabile fenomene culturale din România comunistă, un spațiu de expresie artistică ce a reunit poezie, muzică folk și rock, într-o perioadă marcată de cenzură și constrângeri ideologice. Inițiat în 1973 de poetul Adrian Păunescu, cenaclul a devenit rapid o platformă pentru tinerii artiști ai vremii, oferindu-le vizibilitate și un public numeros, într-un context în care libertatea de exprimare era sever limitată.

Din punct de vedere artistic, Cenaclul Flacăra a jucat un rol esențial în dezvoltarea muzicii folk românești și în afirmarea unor nume care aveau să devină repere culturale, precum Ștefan Hrușcă, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru, Nicu Alifantis sau Valeriu Sterian. Concertele-maraton, desfășurate adesea pe stadioane sau în săli polivalente, combinau recitalurile muzicale cu momente de poezie și discursuri.

Prețuri bilete "Cenaclul Flacăra - O Istorie" la Sala Palatului

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 88 lei și 254 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending