Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Soen concertează în 2022 la București și Cluj-Napoca

Formația suedeză SOEN va susține două concerte în România. Pe 17 mai 2022, trupa va cânta în Form Club din Cluj-Napoca, iar pe 18 mai grupul va urca pe scena Quantic Pub din București.

Publicat

pe

Soen
Soen │ FOTO: PR

Dacă la început a fost privit ca "noul proiect al fostului baterist Opeth", Martin Lopez, a fost suficient ca Soen să lanseze primele piese pentru a ne lămuri că avem de-a face cu o entitate artistică nouă şi surprinzătoare. Influenţele nu au venit, aşa cum se aştepta multă lume, dată fiind prezenţa într-una dintre primele formule a veteranului basist Steve DiGiorgio, din zona metal-ului extrem, ci dinspre poate cel mai atipic grup progresiv, Tool. De altfel, suedezii nu au negat niciodată apropierea de trupa din Los Angeles, dar, de la un album la altul, şi-au construit o identitate originală şi inconfundabilă.

De la "Cognitive" (2012) până la "Lotus" (2019), Soen şi-a rafinat stilul de compoziţie, iar muzicienii de primă mână din sânul grupului au evitat capcana virtuozităţii gratuite, punându-şi talentul în slujba realizării unor cântece deopotrivă complexe şi memorabile. În centrul lor, vocea unică a lui Joel Ekelöf, care jonglează cu uşurinţă prin registre ce merg de la metal până la melodii pop şi chiar... colinde tradiţionale suedeze.

Dacă "Lotus" a fost albumul care a conturat cel mai bine identitatea trupei, "Imperial", apărut anul acesta, este cel care îi poate asigura saltul comercial, pentru că reuşeşte performanţa de a nu face compromisuri şi de a deveni, în acelaşi timp, accesibil unor categorii mai extinse de ascultători.

Live, Soen s-a dovedit a fi la înălţimea înregistrărilor, iar concertele din 2022 de la Bucureşti și Cluj-Napoca, ce fac parte din Imperial European Tour 2022, le va da ocazia celor care îi cunosc pe suedezi să vadă cât de mult au crescut de la primele lor prezenţe în România, iar celor care îi văd în premieră să se bucure de măiestria unor artişti care redefinesc metal-ul progresiv, depăşindu-i în acelaşi timp cu mult graniţele.

Bilete la concertele Soen din 2022:

Biletele pentru concertele de la Form Club – Cluj Napoca și Quantic Pub – București, sunt disponibile la următoarele prețuri:

  • 69 lei – Early Bird (50 bucăți)
  • 79 lei – Presale (până înainte de ziua concertului
  • 85 lei – Normal Acces (preț în ziua concertului)

Pentru mai multe detalii, accesați Agenda InfoMusic.

Trending