Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Bastille a lansat piesa "Give Me The Future", cu un vibe puternic SF

Bastille ne-a șocat prin începutul piesei "Give Me the Future", care amintește puțin de creațiile lui Phil Collins. În special combinația de percuție cu efectele vocale duc cu gândul la legendarele sale melodii. Noul single se ascultă în articol.

Publicat

pe

Dan Smith - Bastille la SummerWell 2018 │ FOTO: Ștefan Sandu / InfoMusic.ro

"Give Me the Future" continuă abordarea futuristă a melodiilor Bastille, lucru reflectat inclusiv în videoclipul "Distorted Light Beam", lansat în iunie 2021. Atunci trăiam o experiență în stil "Black Mirror" într-un univers în care toți se refugiau în realitatea virtuală. Acum în acest track ascultam versuri despre fascinația pentru viitor, pentru incert și incomplet, pentru "dragoste nesfârșită pe care o vreau mai mult".

Pe lângă surpriza de la început de track, avem și una la final: viorile care intră perfect peste vocea lui Dan Smith, solistul Bastille. De altfel artistul a declarat următoarele despre noua compoziție:

"Give Me the Future" este o melodie despre conectarea la posibilități nesfârșite. La propriu, se simte că totul este la îndemăna pentru a fi luat, cu toate gusturile servite. Sunetele de naveta spațială de la început? Suntem noi, care aterizam de urgenta în viitor.

Realitatea în care trăim în acest moment era science fiction-ul al unei perioade deloc îndepărtate. Priviti un film că "Minority Report". Tehnologia de acolo părea atât de îndepărtată, o fantezie, dar este aici, am trecut deja de ea. Daca v-ar fi zis cineva asta acum 20 de ani când a ieșit filmul... ați fi ras. Sau ați fi fost îngroziți.

Noua piesă a fost deja integrată în campania brandului Keep "Life Electrified", cu spoturi online și televizate care promovează automobilele electrice Jeep. Imaginea invocată aici dă senzația de "Blade Runner" și peisaje distopice privite de pe un zgârie nori din sticlă și metal, deasupra unui oraș robotizat și desensibilizat.

În 2020 Bastille a mai lansat piesele "survivin'", iar alte single-uri din ultimii ani sunt "Another Place", colaborare cu Alessia Cara, dar și "Bad Decisions". Bastille a cântat în Romania de 2 ori în ultimii ani, cu o participare la UNTOLD în 2019 și una la Summer Well 2018.

Acea participare venea pe fondul mega hitului "Happier", colaborare cu DJ Marshmello.

Comentează

Trending