Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Sinead O'Connor se retrage din muzică; Iată când va sosi ultimul său album

Sinead O'Connor şi-a anunţat pe 5 iunie 2021 retragerea din muzică şi din turnee şi concerte. Artista ne va oferi totuşi un ultim album, puţin amânat, deoarece trebuia să vină în 2021, dar va sosi de abia în 2022. În vârstă de 54 de ani, muziciana irlandeză a avut o viaţă turbulentă în ultimii ani, între programe de reabilitare, lupta cu gânduri suicidale şi faptul că a fost înşelată de impresar.

Publicat

pe

Fotografie Sinead O'Connor 2020
Fotografie Sinead O'Connor 2020 │ FOTO: Sinead O'Connor www.facebook.com

Ultimul album al lui Sinead O'Connor a fost deja anunţat, se numeşte "No Veteran Dies Alone" şi va debuta în 2022. Într-o serie de postari pe Twitter artista şi-a anunţat retragerea din muzică, motivând-o prin faptul că a înaintat în vârstă şi ar fi obosit. Pentru noul LP nu vom avea nici concerte şi nici turnee. Iată declaraţia completă:

Aceasta postare este pentru a îmi anunţa retragerea din turnee şi din lucrul în industria muzicală. Am devenit mai bătrână şi sunt obosită. Aşa că e momentul să agăţ în cui hainele, după ce am dat totul. NVDA din 2022 va fi ultimul meu release. Şi nu vor mai fi turnee sau activităţi promoţionale.

Nu sunt veşti triste, sunt veşti uimitor de frumoase. Un războinic înţelept ştie când el sau ea trebuie să se retragă. #MeTime. A fost o călătorie de 40 de ani. E momentul pentru relaxare şi pentru a face alte vise să devină realitate. Îmi cer scuze dacă promoterii sau agenţii de booking au probleme din cauza tweeturilor mele despre retragere.

Cred că biografia mea recent lansată m-a făcut să îmi dau seama că sunt propriul meu şef. Nu am vrut să aştept permisiunea de la alţi oameni, cu privire la momentul când pot să anunţ aşa ceva.

Pe 3 iunie Sinead O'Connor a oferit detalii despre albumul cu numărul 11 din biografia sa. Acesta primise teasere încă din decembrie 2020, când am văzut artwork creat de către ilustratorul Jacob Stack din Donegal. Pe atunci discul era programat să apară la final de an 2021. Au trecut 7 ani de la ultimul LP al lui Sinead, "I'm Not Bossy, I'm the Boss" din 2014. Cât despre viitorul material, el include 7 melodii şi va sosi în ianuarie 2022.

În ultima săptămână cântăreaţa a lansat cartea biografia "Rememberings" şi a fost în centrul unui scandal legat de un interviu pe care l-a acordat emisiunii BBC Woman's Hour. Sinead a acuzat-o pe gazda Emma Barnett că a realizat un interviu insultător şi misogin. O'Connor, care şi-a schimbat numele în Shuhada Sadaqat în 2017 a lansat în octombrie 2020 un cover după piesa "Trouble of the World" a lui Mahalia Jackson, donând 100% din veniturile digitale obţinute fundaţiilor caritabile Black Lives Matter.

Cel mai mare hit al irlandezei rămâne "Nothing Compares 2 U", o reinterpretare din 1990 a piesei lui Prince. Artista a generat şi un moment televizat puternic, atunci când a apărut la Saturday Night Live în 1992 rupând o fotografie cu Papa Ioan Paul al II-lea în bucăţi.

Comentează

Trending