Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Un actor din "Game of Thrones", confirmat la Comic Con Summer Limited Edition 2021

Un actor din populara serie "Game of Thrones" va oferi autografe la Comic Con Summer Limited Edition 2021. Actorul britanic va fi prezent în toate sesiunile din ambele zile ale evenimentului.

Publicat

pe

Eugene Simon
Eugene Simon │ FOTO: Comic Con

"Game of Thrones" rămâne, cu siguranță, unul dintre cele mai îndrăgite seriale din ultimii ani, milioane de fani din întreaga lume urmărind cele 8 sezoane. De la Comic Con 2021 nu putea lipsi, astfel, un actor din distribuția celebrei producții HBO.

Cel de-al treilea invitat confirmat la eveniment este Eugene Simon, interpretul lui Lancel Lannister, personaj loial lui Cercei, iar mai apoi membru obedient al aripii religioase conduse de The High Sparrow. Eugene se prezentase inițial la castingul pentru rolul lui Joffrey Baratheon.

Actorul britanic mai este cunoscut și pentru rolul principal din producția Nickelodeon, "House of Anubis". Debutul și l-a făcut în faimosul film "Casanova" din 2005, unde a interpretat o versiune adolescentină a personajului principal jucat de Heath Ledger. În 2018 a apărut într-unul din rolurile principale din thrillerul britanic "Kill Bill Lyk", cu care și-a adjudecat câteva trofee la festivaluri europene de film independent.

Eugene Simon va fi prezent în toate sesiunile din ambele zile de Comic Con Summer Limited Edition: sâmbătă, 28 august și duminică, 29 august, în intervalele 09:30 - 14:30 și 16:00 - 21:00.

Eugene se alătură lui Michael Malarkey (Lorenzo St.John din"The Vampire Diaries") și lui Ed Westwick (Chuck Bass din "Gossip Girl").

Program și bilete la Comic Con Expo Market și Summer Limited Edition 2021

Evenimentele, Comic Con Expo Market și Summer Limited Edition, vor avea împreună 7 sesiuni:

  • Joi, 26 august - 16:00 - 20:00;
  • Vineri, 27 august - 12:00 - 16:00 și 17:30 - 21:30,
  • Sâmbătă și Duminică, 28 și 29 august - 09:30 - 14:30 și 16:00 - 21:00.

Pentru fiecare sesiune este necesară achiziționarea unui bilet. Cei care dețin deja un bilet la eveniment și doresc să participe la ediția din luna august, trebuie să intre pe site-ul de bilete de unde l-au achiziționat și să introducă codul de pe bilet, iar în pasul următor să aleagă sesiunile la care doresc să participe. Pentru fiecare zi de eveniment aferentă biletului, aceștia pot alege o singura sesiune.

Fiecare sesiune va fi limitată la un număr maxim de 4000 de bilete, capacitatea până la 5000 va fi acoperită de echipa evenimentului, voluntari, expozanți, invitați și un număr de siguranță pentru a nu fi depășită capacitatea.

Cei care nu reușesc să ajungă la ediția de la finalul lunii august, pot păstra biletul pentru edițiile din 2022, pot folosi suma aferentă biletului în magazinul online de unde pot achiziționa produse Comic Con (tricouri, stickere, ghiozdane, postere, magneti etc.) sau pot solicita restituirea sumei după ce evenimentul din luna august s-a desfășurat.

Setul de măsuri intitulat Comic Con 6 Layers of Protection este compus din:

Accesul Verificat. Participanții vor putea participa la eveniment dacă prezintă unul din cele 3 documente:

  • un certificat de vaccinare mai vechi de 10 zile
  • un certificat de testare (rapidă) Antigen cu rezultat negativ efectuat cu maxim 24 ore de la încheierea sesiunii la care participă,
  • un certificat de testare RT-PCR cu rezultat negativ efectuat cu maxim 72 ore de la încheierea sesiunii la care participă.

Numărul Limitat de Persoane. Pentru a oferi un spațiu aerisit și a diminua riscul pentru participanți, dar în același timp să putem funcționa în parametrii legali, vom limita accesul la 5000 de persoane / sesiune.

Numărul de ore limitate. Numărul mare de ore consecutive ale evenimentului a fost redus la 40%. În fiecare zi vor fi 2 sesiuni de 4-5 ore fiecare, pentru a limita riscul unei interacțiuni îndelungate, însă fără a compromite experiența Comic Con.
Pauze de Dezinfectare. Între cele două sesiuni, vor exista pauze de 90 de minute, pentru a curăța și dezinfecta spațiile comune și toaletele, dar și pentru a ne pregăti să întâmpinăm următoarele 5000 de persoane.Dezinfectant de mâini. Participanții vor găsi dezinfectant de mâini în mai multe zone importante, unde persoanele interacționează fizic: Zona de Acces, Aleea Artiștilor, Zona de Gaming, Zona Actorilor, Zona Expozanților, Zona exterioară de alimentație.

Masca de Protecție. Indiferent că este vorba de interior sau exterior, masca de protecție trebuie purtată în toate zonele aglomerate.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 26 august 2021

East European Comic Con 2021

Loc
Romexpo
Comentează

Trending