Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Lifestyle

Megadeth şi-a concediat basistul, pe David Ellefson; Iată motivul

Megadeth a anunţat pe 24 mai că s-a despărţit de basistul David Ellefson, în urma unui scandal sexual. Artistul în vârstă de 56 de ani este basist şi cofondator al trupei Megadeth, făcând parte din grup de la debutul din 1983 şi până la destrămarea din 2002. Ulterior avea să ajungă din nou în trupă între 2010 şi 2021. Motivul despărţirii de această dată este unul legat de imagine, un scandal sexual.

Publicat

pe

Dave Mustaine si David Ellefson in 2017
Dave Mustaine si David Ellefson in 2017 │ FOTO: Dave Mustaine twitter.com

Artistul din Minnesota a fost dat afară din trupă, aşa cum chiar solistul Dave Mustaine declară. Vestea vine într-o perioadă când noul album Megadeth e aproape gata şi se discută despre concerte şi turnee de promovare. Mustaine şi-a revenit după tratamentul pentru cancer la gât, afecţiune diagnosticată în 2019. Ultimul an a fost petrecut compunând, înregistrând şi recăpătând energia necesară vieţii de rock star. La început de an am avut şi un teaser pentru noul LP, unul mai heavy şi mai tehnic decât cele dinainte.

Ultimul release al trupei a fost "Dystopia", lansat în 2016, iar titlul preliminar pentru viitorul material ar fi "The Sick, The Dying and the Dead", deşi nu e bătut în cuie.

Revenind la scandalul legat de basist, un moment jenant a apărut cu două săptămâni în urmă, atunci când imagini şi filmări cu artistul alături de o femeie care nu e soţia sa au ajuns online. Cazul nu era singular, deoarece la început de lună mai 2021, mesaje cu tentă sexuală şi filmări cu Elefson cu tentă explicită au ajuns pe Twitter. Au urmat acuzaţii de grooming şi flirt cu un fan minor.

Iată postarea oficială a trupei Megadeth în social media:

Nu luăm această decizie cu uşurinţă. Deşi nu cunoaştem toate detaliile despre ce s-a petrecut, cu o relaţie deja şubrezită, ceea ce s-a aflat acum e de ajuns încât colaborarea să fie imposibilă pe viitor. Aşteptăm cu nerăbdare să ne revedem cu fanii în această vară în turneu şi abia aşteptăm să împărţim cu voi muzică nouă. Este aproape gata.

Pe 10 mai, David Ellefson a dat următoarea declaraţie:

Aş acum probabil ştiţi (sau nu), anumite conversaţii private şi personale au ajuns online, lansate cu intenţii rele de către o terţă parte care nu era autorizată să le aibă sau să le partajeze. Deşi sunt jenante, vreau să discut despre ele cât mai deschis şi onest posibil. Nu este ceva de care sunt mândru, dar erau conversaţii private, interacţiuni adulte, scoase din context şi manipulate pentru a dăuna reputaţiei, carierei şi familiei mele.

Ellefson a postat şi o captură de ecran din postarea social media a femeii care l-a acuzat, negând că era minoră la acel moment. Ea filmase momente intime cu muzicianul şi le-a arătat unui prieten, urmând apoi scăparea online.

De remarcat că în ultimii ani Dave Mustaine şi Ellefson nu au fost chiar cei mai buni prieteni. La reînfiinţarea trupei în 2004 a fost recrutat basistul Iced Earth, James MacDonough în locul lui Ellfeson. În 2004 începea şi un proces între Ellefson şi Megadeth, cu daune de 18 milioane de dolari cerute de basist. Până la urma muzicianul revenea în trupă în 2010.

David este şi pastor luteran şi este căsătorit cu Julie Ellefson de 27 de ani.

Comentează

Muzică nouă

MEGADETH pregătește lansarea piesei „I Don’t Care” – TEASER Video

Legendara trupă americană de thrash metal MEGADETH anunță lansarea noului single „I Don’t Care”, ce va debuta online vineri, 14 noiembrie. Piesa face parte din viitorul album omonim „Megadeth”, programat pentru lansare pe 23 ianuarie 2026, sub egida casei de discuri Frontiers Label Group, prin label-ul BLKIIBLK al lui Dave Mustaine. Avem un teaser mai jos!

Publicat

pe

„I Don’t Care” este al doilea single extras de pe materialul care va marca finalul unei ere — Megadeth fiind ultimul album de studio al trupei, conform unui anunț oficial făcut în această vară. După lansarea acestuia, formația va porni într-un turneu global de adio în 2026, încheind o carieră de peste patru decenii în care a redefinit thrash-ul alături de Metallica, Slayer și Anthrax.

Primul single, „Tipping Point”, a fost prezentat publicului pentru prima dată pe 14 octombrie, la Ziggo Dome, în Amsterdam, în cadrul turneului european al trupei, unde Megadeth a cântat alături de Disturbed. Mustaine a recunoscut că a avut emoții: „E mereu o tensiune când cânți o piesă pentru prima dată. Dar reacția fanilor a fost incredibilă, așa că n-am mai așteptat până în Anglia ca să o prezentăm.”

Clipul piesei „Tipping Point”, regizat de Leonardo Liberti, îl arată pe Mustaine torturat într-o celulă, dar învingând răul și ieșind la lumină — o metaforă pentru rezistența și renașterea artistică a trupei. Mustaine a explicat că piesa vorbește despre „punctele-limită” din viața fiecăruia: „Toți avem momente în care ne simțim împinși la margine. Dar e important să nu ne lăsăm doborâți.”

TEASER:

Într-un mesaj adresat fanilor, Dave Mustaine a confirmat că „Megadeth” va fi ultimul album al trupei:
„Am avut o viață întreagă pe scenă. Am cântat în toată lumea, am strâns milioane de fani și acum vreau să ne luăm rămas bun pe val, nu în umbră. Am schimbat chitara, am schimbat muzica și, într-un fel, am schimbat lumea. Acest album este felul nostru de a spune ‘mulțumesc’.”

Albumul „Megadeth” va conține 11 piese, inclusiv un bonus track special: o nouă versiune a piesei „Ride The Lightning” – un tribut ironic și nostalgic la adresa trupei Metallica, acolo unde Mustaine și-a început cariera.

Tracklist complet:

1. Tipping Point
2. I Don’t Care
3. Hey, God?!
4. Let There Be Shred
5. Puppet Parade
6. Another Bad Day
7. Made To Kill
8. Obey The Call
9. I Am War
10. The Last Note
11. Ride The Lightning (bonus track)

Producția noului material a fost realizată de Chris Rakestraw, colaboratorul din spatele ultimelor două albume Megadeth – „The Sick, The Dying… And The Dead!” (2022) și „Dystopia” (2016).

Componența actuală a trupei îi reunește pe Dave Mustaine (voce, chitară), Teemu Mäntysaari (chitară, ex-Wintersun), Dirk Verbeuren (tobe) și James LoMenzo (bas). Cu acest lineup, Megadeth se pregătește să închidă un capitol istoric în metal, promițând că turneul final va fi „o celebrare a tot ceea ce am creat împreună cu fanii noștri”.

Citește în continuare

Muzică nouă

Megadeth reînregistrează „Ride the Lightning” pentru ultimul album al trupei

Dave Mustaine nu mai are nimic de demonstrat, dar a ales să lase un ultim gest cu greutate: o reinterpretare a piesei „Ride the Lightning”, compusă în mare parte de el în perioada Metallica, înainte de ruptura care a schimbat istoria metalului. Piesa va apărea pe ultimul album Megadeth, intitulat simplu „Megadeth”, cu lansare programată pe 23 ianuarie 2026. O închidere de cerc pentru o carieră de peste patru decenii și, probabil, cel mai simbolic act al unei rivalități care a ars la intensitate maximă timp de 40 de ani.

Publicat

pe

Dave Mustaine - Megadeth in concert pe 10 iunie 2024 la Romexpo Bucuresti │ FOTO: Ciprian Vladut / InfoMusic.ro

Dave Mustaine a explicat într-un interviu că decizia nu are nimic de-a face cu revanșa. „Nu era despre a face versiunea mea. Era despre respect”, a spus el. Artistul a vorbit despre James Hetfield cu o căldură rară, amintind de momentul în care și-a dat seama că Hetfield este nu doar un solist puternic, ci și un chitarist de excepție. „Am vrut să fac ceva care să închidă cercul. Cariera mea a început acolo, printre piesele care au ajuns să definească Metallica, iar acum am simțit că e timpul să ofer propria mea versiune.”

Noua variantă a piesei „Ride the Lightning” nu va fi o copie fidelă a originalului. Mustaine spune că a accelerat ușor tempo-ul, a modificat structura solo-urilor și a împărțit pasajele de chitară cu Teemu Mäntysaari, actualul chitarist Megadeth. „Veți auzi diferențele, poate nu multe, dar suficiente cât să arate că am pus amprenta noastră. Iar vocea mea, clar, e altă poveste decât cea a lui James.” În felul său, Mustaine pare să-și fi exorcizat trecutul, fără ranchiună, doar cu o ușoară melancolie și o doză de mândrie artistică.

„Megadeth” este anunțat drept ultimul album de studio al formației, un disc care promite să fie la fel de intens și reflexiv ca omul care l-a scris. Titlurile pieselor („Let There Be Shred”, „I Am War”, „The Last Note”) sugerează o combinație de furie controlată și autoironie – o privire înapoi spre o carieră alimentată de focul competiției și de dorința de perfecțiune. „Ride the Lightning” apare drept bonus track, dar în realitate este nucleul emoțional al albumului.

Pentru Mustaine, decizia de a include această piesă are și o valoare personală. A fost modul lui de a rescrie o poveste care l-a urmărit o viață întreagă. Fără ranchiună, fără acuzații, ci cu o luciditate pe care doar vârsta și timpul o pot oferi. „Intențiile noastre au fost pure. Nu am vrut să schimb ceva între mine și Metallica, ci doar să fac un gest care să fie respectabil. Și să onorez o prietenie care, chiar dacă a fost tensionată, m-a format.”

Pentru fanii thrash-ului, momentul are greutatea unei reconcilieri istorice. „Ride the Lightning”, piesa care odinioară a fost motiv de dispute legale și egouri, devine acum o punte între două lumi care au crescut împreună și s-au definit reciproc. Într-un fel, Megadeth reia controlul asupra unei bucăți de istorie pe care Mustaine a scris-o cu mâna lui, dar n-a putut să o revendice atunci. Acum o face fără furie, doar cu respect și maturitate.

Megadeth ne-a vizitat în iunie 2024, pentru un concert memorabil, cu o cronică realizată AICI.

Citește în continuare

Muzică nouă

MEGADETH anunță noul single „Tipping Point” - TEASER

Legendarii titani ai thrash-ului, MEGADETH, se pregătesc să lanseze pe 3 octombrie single-ul „Tipping Point”, însoțit de un videoclip oficial pentru care a fost deja publicat un teaser. Anunțul vine într-un moment cu greutate istorică: trupa lui Dave Mustaine a confirmat că viitorul disc va fi ultimul din cariera lor și că în 2026 va începe un turneu mondial de adio.

Publicat

pe

Clipul teaser postat pe rețelele de socializare surprinde o atmosferă întunecată, cu riffuri grele și vocea lui Mustaine mai brutală ca oricând, aproape cu accente de death metal. Vizual, artwork-ul prezintă un Vic Rattlehead în flăcări, îmbrăcat la costum, un simbol puternic pentru încheierea unei ere. Precomenzile pentru album vor fi deschise pe 27 septembrie, ceea ce înseamnă că în curând vor fi dezvăluite și detalii oficiale despre titlu și data de lansare.

Într-un comunicat, Mustaine a transmis un mesaj emoționant fanilor: „Nu mulți artiști au șansa să încheie cariera pe propriile lor condiții și de pe culme. Am călătorit în întreaga lume, am strâns milioane de fani și partea cea mai grea acum este să le spun adio. Dacă există un moment perfect pentru un nou album și un nou turneu, acesta este.”

Noul material Megadeth va fi realizat împreună cu producătorul Chris Rakestraw, care a colaborat cu Megadeth la „Dystopia” (2016) și „The Sick, The Dying… And The Dead!” (2022). Trupa are în componență actuală pe Mustaine, bateristul Dirk Verbeuren, basistul James LoMenzo și chitaristul Teemu Mäntysaari, cel care l-a înlocuit pe Kiko Loureiro în 2023.

Cu peste 50 de milioane de albume vândute, un Grammy câștigat și statutul de pionieri ai thrash-ului alături de Metallica, Slayer și Anthrax, Megadeth își încheie drumul cu un ultim capitol care promite să fie la fel de exploziv ca începutul. Fanii sunt așteptați să se alăture acestei sărbători finale în 2026, într-un turneu ce se anunță memorabil. Trupa a concertat în România în iunie 2025 la Romexpo şi conform organizatorului peste 40% din cei prezenţi aveau sub 30 de ani, deci cumva grupul e cool şi prinde la tineri. Poate chiar mai mult decât Metallica!

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending