Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Festivalul Jazz in the Park pune în vânzare biletele Early Bird pentru ediția din 2021

Organizatorii festivalului Jazz in the Park continuă pregătirile pentru ediția din acest an. Primele bilete, la preț de Early Bird, au fost puse în vânzare.

Publicat

pe

Jazz in the Park - În tot orașul
Jazz in the Park - În tot orașul │ FOTO: PR

Lipsa unui cadru predictibil pentru evenimentele în aer liber este un real obstacol, însă organizatorii Jazz in the Park aleg să organizeze festivalul, în pofida condițiilor potrivnice. Ediția din 2021 a evenimentului va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 2 - 5 septembrie 2021.

Alin Vaida: "Suntem foarte încrezători că vom face un eveniment bun. Chiar dacă locul nu va fi același, suntem aceiași oameni din spate, energia pozitivă va fi la fel de bună"

"Este important pentru noi să mergem înainte cu organizarea Jazz in the Park. Festivalul e mai mult decât un job, a devenit stilul nostru de viață, ceva ce ne definește și, dacă ne oprim, e ca și cum am înceta să fim noi înșine. Toate cât s-au întâmplat în ultimul timp au pus o presiune negativă pe noi și organizarea festivalului, chiar și în forma lui adaptată, este un mod de ne vindeca, de a ne reveni.

Jazz in the Park fiind un eveniment cu acces liber și cu foarte mulți participanți, ne-a fost clar încă de anul trecut că nu vom putea reveni la formatul care l-a consacrat decât atunci când nu va mai exista nicio restricție.

Din acest motiv ne-am reorganizat total și am avut norocul să facem asta în paralel cu evoluția restricțiilor, încercând să anticipăm un format nou de festival, pe care să construim o poveste diferită, dar în același spirit în care ne-am obișnuit publicul. Am fost inspirați și norocoși, din acest punct de vedere însă asta nu face situația noastră mai puțin dificilă.

Revenind la festival, suntem foarte încrezători că vom face un eveniment bun. Chiar dacă locul nu va fi același, suntem aceiași oameni din spate, energia pozitivă va fi la fel de bună", a explicat Alin Vaida, director executiv Jazz in the Park și organizator al festivalului.

Locațiile în care se va desfășura Jazz in the Park 2021

O parte importantă a pregătirilor pentru festival a vizat stabilirea locurilor în care publicul se va întâlni cu jazzul, dat fiind că situația pandemică nu mai permite desfășurarea festivalului în Parcul Central din Cluj-Napoca, așa cum s-a întâmplat timp de șapte ani. Astfel, organizatorii au stabilit că Jazz in the Park va avea anul acesta ca principale spații de desfășurare Parcul Etnografic, Iulius Parc și Campusul USAMV. Acestor nuclee li se va alătura un al patrulea, care urmează să fie ales în curând.

În timpul festivalului, în fiecare curte din Parcul Etnografic va fi o sărbătoare. Fiecare gospodărie va găzdui o poveste, spusă fie prin intermediul muzicii, fie prin activitățile relaxante pe care echipa Jazz in the Park le va pregăti pentru public. Momentele din timpul zilei vor funcționa ca un catalizator pentru concertul mare al fiecărei seri.

Iulius Parc va fi scena dedicată trupelor și artiștilor români de jazz, gândită special pentru a veni în sprijinul industriei muzicale locale și de a susține, de asemenea, artiști din toată țara. De altfel, pe lângă concerte, în festival vor exista mai multe activități în care vor fi implicați în mod direct pe artiștii români de jazz.

Campusul USAMV va fi gazda unui picnic cum nu s-a mai văzut. Sute de pături întinse pe iarbă, o piață mare de artizani, muzică de pe viniluri și concerte relaxante – de toate acestea se vor putea bucura participanții la festival care vor veni în Campus.

Va exista, de asemenea, și o scenă dedicată pianului – Piano Stage, unde se vor putea asculta genuri muzicale diferite, de la cele clasice la cele mai excentrice, dar care vor avea ca element comun cel mai cald instrument, pianul.

Pe lângă toate cele de mai sus, festivalul va adăposti evenimente pentru copii, târg de artizani, prezentări de echipamente muzicale, târg de viniluri, precum și concerte în alte locuri speciale din oraș. Mai mult de atât, anul acesta festivalul se va deschide și pentru alți organizatori care își vor putea face propriile evenimente sub tutela Jazz in the Park.

Bilete pentru Jazz in the Park 2021

Un capitol esențial în desfășurarea pregătirilor îl constituie și punerea în vânzare a biletelor pentru festival. Astfel, iubitorii jazzului și susținătorii festivalului au posibilitatea să achiziționeze bilete și abonamente Early Bird, care le vor asigura accesul la evenimentele Jazz in the Park În Tot Orașul.

Biletele Early Bird, al căror preț începe de la 30 lei/zi, sunt disponibile online, în perioada 19 - 26 mai 2021.

"Asigurăm publicul că vom returna automat banii pe bilete în cazul în care vor surveni modificări în festival din cauza restricțiilor guvernamentale sau din alte cauze care nu țin de participanții la festival.

Luăm această măsură pentru a-i încuraja pe oameni să-și cumpere din timp biletele. Ne ajută și pe noi să știm la ce număr de persoane să ne așteptăm, iar publicului îi dă încredere să cumpere bilete la un eveniment organizat în pandemie", a mai spus Alin Vaida.

Jazz in the Park - un festival ajuns la cea de-a noua ediție

Jazz in the Park este un festival de jazz contemporan care are loc în Cluj-Napoca. În cei opt ani de existență, Jazz in the Park a adus la Cluj peste 300 de concerte de jazz cu artiști de pe aproape toate continentele, devenind foarte repede unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. Pe scenele lui au concertat artiști precum Marcus Miller, Judith Hill, Ghost Note, Richard Bona, Bill Laurance, Dhafer Youssef, Robert Glasper, Nouvelle Vague sau Hindi Zahra.

PUBLICITATE
Comentează

AGENDA DE CONCERTE

<< aug. 2021 >>
lmmjvsd
26 27 28 29 30 31 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5

Trending