Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Cristian Hrubaru este invitat în cadrul concertului aniversar TROOPER 25 de la Arenele Romane

Cristian Hrubaru se alătură listei de invitați confirmați la concertul aniversar Trooper 25. Evenimentul va avea loc în iunie, la Arenele Romane.

Publicat

pe

Cristian Hrubaru
Cristian Hrubaru │ FOTO: PR

Cu o carieră de peste 28 de ani, dintre care 11 petrecuți la Rock FM, Cristian Hrubaru a devenit unul dintre cei mai iubiți realizatori radio din România. Hrubaru a pus și bazele "Bikers for Humanity", organizație care în decursul anilor a reușit să ajute numeroase familii nevoiașe, totul cu ajutorul comunităților moto și al celor care s-au regăsit în mesajul BFH. Alături de Trooper a înregistrat piesa "Două Roți", devenită un adevărat imn moto. Trooper și Hrubaru au colaborat pe scenă și în studio de zeci de ori. Prin urmare, nu avea cum să lipsească tocmai de la aniversarea Trooper25.

Coiotu’: "Nici nu puteam să iau în calcul ca la serbarea noastră de 25 de ani să nu cântăm "Două Roți" în echipă completă"

"Când am alcătuit lista cu invitați pentru concertul aniversar Trooper, trebuie să recunosc că l-am trecut pe Cristi fără să îi spun. L-am sunat a doua zi și l-am întrebat dacă este liber în 12 iunie. Nici nu puteam să iau în calcul ca la serbarea noastră de 25 de ani să nu cântăm «Două Roți» în echipă completă. Am cântat prima oară împreună în 2011. Păi nu era normal să marcăm și asta? Zece ani înseamnă ceva. Muzica unește suflete!", a declarat Coiotu’.

OLYMPUS MONS vor deschide concertul Trooper. Una dintre cele mai tinere trupe din scena rock românească, Olympus Mons sunt câștigătorii din 2020 ai festivalului Posada. Pe scenă vor mai urca și alți invitați surpriză, printre care și tenorul Alin Stoica.

Prețuri bilete la concertul Trooper 25:

  • Publicul poate achiziționa bilete la prețul de 53 de lei sau 106 lei. Pentru a respecta legea în vigoare, numărul biletelor este limitat.

În cei 25 de ani de activitate, Trooper a lansat nouă albume de studio, a cântat pentru mai mult de 700.000 de oameni, în peste 850 de concerte, și a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP etc.

PUBLICITATE
Comentează

Concerte & turnee

Trooper susține un concert simfonic la Sala Palatului în 2023

Trooper va marca 28 de ani de activitate printr-un concert programat la Sala Palatului pe 19 noiembrie 2023. Găsești în articol mai multe detalii despre eveniment.

Publicat

pe

Trupa Trooper (2021)
Trupa Trooper (2021) │ FOTO: Trooper

Fanii Trooper vor avea ocazia de a-și urmări trupa favorită într-o variantă acompaniată de o orchestră formată din 50 de persoane. Primul proiect simfonic al formației a avut loc în 2009, cu ocazia lansării albumului "Vlad Țepeș - Poemele Valahiei", însă într-o formulă mult mai restrânsă față de ceea ce va însemna concertul pe care influenta formație românească de rock îl va pune în scenă în al 28-lea an de activitate.

"Este cel mai important concert Trooper pe care l-am pus în scenă în toți anii de carieră. De 13 ani încercăm să aducem în fața voastră proiectul Trooper Simfonic, iar acum așteptarea a luat final. O să fie o seară grandioasă pentru toți cei care vor participa la eveniment. Ne-am propus să îl filmăm și să îl înregistrăm, ca să ne asigurăm că acest moment extraordinar din istoria Trooper va rămâne mereu cu noi. Sper să ne fiți alături și de data asta - pentru cel mai ambițios proiect de până acum", a precizat Alin "Coiotu"Dincă, solistul Trooper.

În aproape trei decenii de carieră, Trooper a lansat 10 albume de studio, a cântat pentru mai mult de 900.000 de oameni, în peste 900 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Sepultura, Prodigy etc.

Trooper înseamnă: Alin "Coiotu" Dincă - voce, Aurelian "Balaurul" Dincă - chitară, Ionuț "Oscar" Rădulescu - bass, Cristian Oftez - chitară, Ionuț "John" Covalciuc - tobe.

Bilete concert Trooper Simfonic la Sala Palatului

Prețul biletelor variază în 83 și 177 lei, în funcție de categoria și de perioada de achiziționare. Pentru mai multe detalii despre bilete, consultă agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Trending