Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Sonata Arctica revine în România cu două concerte, la București și Cluj

Sonata Arctica se reîntoarce în România pe 22 și 23 noiembrie. Primul eveniment va avea loc în Club Quantic din București, iar al doilea la Form Space în Cluj-Napoca. Detalii și bilete în articol.

Publicat

pe

Concert Sonata Arctica la Arenele Romane pe 15 iulie 2015
Concert Sonata Arctica la Arenele Romane pe 15 iulie 2015 │ FOTO: Andrei Zidaroiu / InfoMusic.ro

Sonata Arctica va fi însoțită de Eleine, o trupă din Suedia ce activează pe scena metal din 2014. Până acum a lansat trei albume de studio și un EP, cel mai recent material, "Dancing in Hell" fiind lansat în 2020. Stilul abordat de formație este symphonic metal. Eleine a împărțit scena cu formații precum Moonspell, W.A.S.P., Arch Enemy sau Myrath și a fost cap de afiș la festivalul Loud & Metal Mania 2017 din Tokyo.

Sonata Arctica este una dintre cele mai iubite formații nordice, în momentul de față având un catalog de 10 materiale discografice lansate. Bazele trupei au fost puse în 1995, trupa fiind cunoscută atunci sub numele de Tricky Beans, iar ulterior Tricky Means.

În 1999, trupa a devenit Sonata Arctica, iar în același an a lansat albumul de debut "Ecliptica". În cei 20 de ani de activitate, formația a avut turnee alături de nume precum Iron Maiden, Nightwish, Dio, Stratovarius, Ensiferum, DragonForce sau Alice Cooper.

În toamna lui 2019, Sonata Arctica a lansat cel mai recent material de studio intitulat "Talviyo", ce se traduce prin "Noapte de Iarna". Discul a intrat in topurile muzicale în țări ca Finlanda, Germania sau Franța.

Bilete concert Sonata Artica la București și Cluj:

  • Primele 100 de bilete costă 79 de lei, următoarele 200 de bilete costă 89 de lei. Apoi, biletele costă 99 de lei în presale și 120 de lei la intrare.
  • La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de procesare de 5 lei.
  • Se pun în vânzare doar 800 de bilete.

Trending