Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

În fața cui a pierdut "Colectiv" la Premiile Oscar 2021 - Lista câștigătorilor

Gala Premiilor Oscar 2021 a marcat prima prezență a României pe covorul roșu al prestigiosului eveniment, grație peliculei regizate de Alexander Nanau. Lungmetrajul "Colectiv" a pierdut, însă, în cele două categorii în care fusese nominalizat. Oscarul pentru Cel mai bun film internațional a mers în Danemarca, iar premiul pentru Cel mai bun documentar a fost câștigat de o producție Netflix.

Publicat

pe

Coperta film documentar Colectiv
Coperta film documentar Colectiv

Gala Premiilor Oscar 2021 a fost un prilej de bucurie și mândrie pentru România, lungmetrajul "Colectiv" punând țara noastră pe harta celor mai apreciate producții cinematografice. Pelicula lui Alexander Nanau a primit numeroase distincții și aprecieri în ultimele luni, fiind recomandată chiar de fostul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama. Parcursul impresionant al acestui lungmetraj nu a fost încununat, însă, și la gala Oscar, România ratând șansa de a câștiga primele statuete decernate de Academia Americană de Film.

Producțiile decernate cu Oscar în cele două categorii în care "Colectiv" fusese nominalizat sunt "My Octopus Teacher" (Cel mai bun lungmetraj documentar) și "Another Round" (Cel mai bun lungmetraj internațional).

"My Octopus Teacher" este o producție originală Netflix, în regia lui Pippa Ehrlich și James Reed. Lungmetrajul prezintă relația inedită dezvoltată de regizorul Craig Foster cu o caracatiță sălbatică din Africa de Sud, pe parcursul unui an întreg de filmări.

"Another Round" este o comedie dramatică în regia reputatului Thomas Vinterberg, care, împreună cu Lars von Trier, a cofondat mișcarea Dogme 95. Pelicula este o coproducție internațională de origine daneză, olandeză și suedeză, ce-i are în distribuție pe Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen, Magnus Millang și Lars Ranthe. Câștigător al premiului pentru Cel mai bun lungmetraj internațional, filmul a fost nominalizat la Oscar și în categoria Cel mai bun regizor, pierzând, însă, în fața lui Chloe Zhao.

Cel mai râvnit premiu Oscar al serii, pentru Cel mai bun film, a mers la "Nomadland", care câștigase deja patru premii Bafta și două Globuri de Aur. Chloé Zhao a scris istorie la gala Oscar 2021, devenind prima femeie de origine asiatică ce reușește să câștige Oscarul pentru Cel mai bun regizor.

Mesajul lui Alexander Nanau înaintea decernării Premiilor Oscar 2021

Cu gândul la eroii de la Colectiv, Alexander Nanau transmitea în urmă cu câteva ore un mesaj emoționant publicului.

"25 aprilie. Este ziua Premiilor Oscar, iar povestea voastră se bucură de atenția întregii lumi. Nu veți fi dați uitării, iar povestea voastră va continua să inspire oamenii să lupte pentru dreptate! Mă gândesc la voi toți! Ne este dor de voi! #colectiv #romania"

Cea de-a 93-a gală a Academiei Americane de Film s-a desfășurat pe 25 aprilie, la Los Angeles, într-o ceremonie restrânsă. A fost pentru prima oară când evenimentul a îmbinat clasica desfășurare cu o versiune virtuală a ceremoniei, pentru a fi respectate restricțiile impuse de pandemia de COVID-19.

Câștigătorii premiilor Oscar 2021 - Lista completă:

Cel mai bun film

  • "The Father"
  • "Judas and the Black Messiah"
  • "Minari"
  • "Nomadland" - Câștigător 
  • "Promising Young Woman"
  • "Sound of Metal"
  • "The Trial of Chicago 7"
  • "Mank"

Cel mai bun regizor

  • Chloe Zhao ("Nomadland") - Câștigător 
  • David Fincher ("Mank")
  • Lee Isaac Chung ("Minari")
  • Emerald Fennell ("Promising Young Woman")
  • Thomas Vinterberg ("Another Round")

Cel mai bun actor în rol principal

  • Riz Ahmed ("Sound of Metal")
  • Chadwick Boseman ("Ma Rainey's Black Bottom")
  • Anthony Hopkins ("The Father") - Câștigător
  • Gary Oldman ("Mank")
  • Steven Yeun ("Minari")

Cea mai bună actriţă în rol principal

  • Viola Davis ("Ma Rainey's Black Bottom")
  • Andra Day ("The United States v. Billie Holiday")
  • Vanessa Kirby ("Pieces of a Woman")
  • Frances McDormand ("Nomadland") - Câștigătoare
  • Carey Mulligan ("Promising Young Woman")

Cel mai bun actor în rol secundar

  • Daniel Kaluuya ("Judas and the Black Messiah") - Câștigător
  • Sacha Baron Cohen ("The Trial of the Chicago 7")
  • Leslie Odom Jr. ("One Night in Miami")
  • Paul Raci ("Sound of Metal")
  • LaKeith Stanfield ("Judas and the Black Messiah")

Cea mai bună actriţă în rol secundar

  • Olivia Colman ("The Father")
  • Amanda Seyfried ("Mank")
  • Glenn Close ("Hillbilly Elegy")
  • Yuh-Jung Youn ("Minari") - Câștigător 
  • Maria Bakalova ("Borat Subsequent Moviefilm")

Cel mai bun lungmetraj internaţional

  • "Another Round" (Denemarca) - Câștigător
  • "Better Days" (Hong Kong)
  • "Colectiv" (România)
  • "The Man Who Sold His Skin" (Tunisia)
  • 'Qu Vadis, Aida?' (Bosnia şi Herzegovina)

Cel mai bun lungmetraj documentar

  • "Colectiv"
  • "Crip Camp"
  • "The Mole Agent"
  • "My Octopus Teacher" - Câștigător
  • "Time"

Cel mai bun lungmetraj de animaţie

  • "Onward"
  • "Over the Moon"
  • "A Shaun the Sheep Movie: Farmageddon"
  • "Soul" - Câștigător
  • "Wolfwalkers"

Cea mai bună scenografie

  • "The Father"
  • "Ma Rainey's Black Bottom"
  • "Mank" - Câștigător
  • "News of the World"
  • "Tenet"

Cel mai bun scenariu adaptat

  • "Borat Subsequent MovieFilm"
  • "The Father" - Câștigător 
  • "Nomadland"
  • "One Night in Miami"
  • "The White Tiger"

Cel mai bun scenariu original

  • "Judas and the Black Messiah"
  • "Minari"
  • "Promising Young Woman" - Câștigător 
  • "Sound of Metal"
  • "TheTrial of the Chicago 7"

Cea mai bună imagine

  • Sean Bobbitt ("Judas and the Black Messiah")
  • Erik Messerschmidt ("Mank") -  Câștigător 
  • Dariusz Wolski ("News of the World")
  • Joshua James Richards ("Nomadland")
  • Phedon Papamichael ("The Trial of the Chicago 7")

Cel mai bun montaj

  • "The Father"
  • "Nomadland"
  • "Promising Young Woman"
  • "Sound of Metal" - Câștigător 
  • "The Trial of the Chicago 7"

Cea mai bună coloană sonoră

  • "Da 5 Bloods"
  • "Mank"
  • "Minari"
  • "News of the World"
  • "Soul" - Câștigător

Cel mai bun cântec

  • "Fight For You" ("Judas and the Black Messiah") - Câștigător
  • "Hear My Voice" ("The Trial of the Chicago 7"),
  • "Husavik" ("Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga"),
  • "lo Sě (Seen)" ("The Life Ahead/ La Vita Davanti a Se"),
  • "Speak Now" ("One Night in Miami...")

Cel mai bun sunet

  • "Greyhound"
  • "Mank"
  • "News of the World"
  • "Soul"
  • "Sound of Metal" - Câștigător

Cele mai bune efecte vizuale

  • "Love and Monsters"
  • "The Midnight Sky"
  • "Mulan"
  • "The One and Only Ivan"
  • "Tenet" - Câștigător

Cel mai bun machiaj/cea mai bună coafură

  • "Emma"
  • "Hillbilly Elegy"
  • "Ma Rainey's Black Bottom" - Câștigător
  • "Mank"
  • "Pinocchio"

Cele mai bune costume

  • "Emma"
  • "Ma Rainey's Blackbottom" - Câștigător 
  • "Mank"
  • "Mulan"
  • "Pinocchio"

Cel mai bun scurtmetraj animat

  • "Burrow"
  • "Genius Loci"
  • "If Anything Happens I Love You" - Câștigător
  • "Opera"
  • "Yes-People"

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune

  • "Feeling Through"
  • "The Letter Room"
  • "The Present"
  • "Two Distant Strangers" - Câștigător
  • "White Eye"

Cel mai bun scurtmetraj documentar

  • "Colette" - Câștigător
  • "A Concerto Is a Conversation"
  • "Do Not Split"
  • "Hunger Ward"
  • "A Love Song For Latasha"
Comentează

Trending