Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Lansări de carte

O carte biografică despre Avicii va fi lansată în această toamnă

Cartea a fost autorizată de familia regretatului DJ, iar veniturile provenite din vânzări vor fi donate fundației Tim Bergling, ce are ca scop prevenirea sinuciderii și înlăturarea stigmatul legat de problemele mintale. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Avicii (Tim Bergling) în 2017
Avicii (Tim Bergling) în 2017 │ FOTO: www.avicii.com

Pe 20 aprilie se vor împlini trei ani de la moartea lui Tim Bergling, artistul cunoscut sub numele de Avicii. O viitoare carte va vorbi despre viața scurtă, dar marcantă a lui Bergling, care s-a încheiat în mod tragic la vârsta de 28 de ani.

Intitulată "Tim: The Official Biography of Avicii", cartea va fi lansată pe 16 noiembrie și va spune povestea vieții lui Bergling prin intermediul unor interviuri cu familia, prietenii și colaboratorii săi. "Cartea pictează o imagine onestă a lui Tim și a căutării sale în viață, fără să se ferească de problemele cu care s-a luptat", este menționat într-un comunicat de presă al proiectului.

Cartea biografică a fost scrisă de premiatul jurnalist și producător suedez Måns Mosesson. Pentru acest proiect, Mosesson a călătorit în diferite locuri (Miami, Ibiza, Los Angeles), urmând, astfel, drumul lui Avicii spre succesul ce l-a transformat în liderul mișcării globale EDM la începutul anilor 2010.

Cariera lui Avicii a început în 2007, după ce a colaborat cu mulți producători și DJ cunoscuți, precum John Dahlback și David Guetta. Avicii a cunoscut pentru prima dată succesul internațional la doar 22 de ani, când single-ul "Levels" (2011) s-a aflat pe primele poziții în topuri din peste 50 de țări. Au urmat hiturile "Wake Me Up!", "Hey Brother" și "Addicted to You". Artistul a concertat la noi în țară în 2015, în cadrul Untold Festival.

Concerte & turnee

"In Memoriam Avicii" la UNTOLD 2025 - Un moment special în amintirea primului headliner al festivalului

Organizatorii Untold au anunțat că la ediția aniversară din 2025 va avea loc un moment special "In Memoriam Avicii". Regretatul DJ a fost primul headliner care a urcat pe scena principală a primei ediții Untold, din 2015.

Publicat

pe

Avicii (Tim Bergling) în 2017
Avicii (Tim Bergling) în 2017 │ FOTO: www.avicii.com

UNTOLD 2025 își va deschide porțile în perioada 7 - 10 august, la Cluj-Napoca. Un tărâm de peste 235.000 de metri pătrați va oferi publicului cadrul ideal pentru a trăi momente de neuitat. Fiecare zi a ediției aniversare UNTOLD X promite o călătorie diferită: de la emoția show-urilor live ale celor mai mari artiști, până la euforia seturilor oferite de DJ-ii de top ai lumii.

"In Memoriam Avicii" la UNTOLD 2025

La 10 ani de la prima ediție a festivalului, organizatorii UNTOLD pregătesc un moment special în memoria lui Avicii, primul headliner care a urcat pe scena principală în 2015. Este un omagiu în memoria unuia dintre cei mai influenți artiști ai muzicii electronice din ultimii ani, care a contribuit esențial la lansarea globală a festivalului UNTOLD. Tributul in memoriam Avicii va avea loc, sâmbătă, 9 august, pe scena principală.

Programul complet, pe zile, ore și scene este disponibil pe InfoMusic

Scena principală de la UNTOLD 2025

Scena principală UNTOLD X, ediția cu numărul 10, este cel mai ambițios decor construit vreodată pentru un festival în România:

  • Are peste 100 de metri în lățime, extinzându-se până în zona tribunelor stadionului.
  • Pentru stabilitate, a fost folosit un sistem de peste 300 de tone de balast, proiectat special pentru condiții meteo extreme.
  • În centrul scenei se află un element decorativ de 25 de tone, integrat cu ajutorul unei macarale adaptate special.
  • Decorul cuprinde peste 2.000 de metri pătrați de elemente vizuale și aproape 1.150 de metri pătrați de ecrane LED, peste 1.100 instalații de lumini, pregătite pentru proiecții de mare impact.
  • Montajul decorurilor s-a realizat cu cea mai mare platformă tip scissor lift disponibilă în Europa, un echipament rar întâlnit în zona de entertainment.
  • Sute de oameni lucrează în echipa de operațional a scenei principale, condusă de 6 brazilieni care au fost implicați în organizarea Festivalului de la Rio.

Mainstage-ul UNTOLD X este conceput ca un templu al magiei, o creație vizuală spectaculoasă care onorează povestea festivalului din ultimii 10 ani. În centrul acestui univers se află Magicianul, vocea narativă care a ghidat fiecare ediție UNTOLD și care acum revine simbolic, ca spirit al continuității.

Scena îmbină elemente fantasy cu simboluri vizuale care au marcat istoria UNTOLD, reunind personajele cheie din toate poveștile. Această reconectare vizuală și emoțională devine o formă de celebrare a valorilor festivalului: imaginație, libertate, comunitate și transformare. În inima templului se află simbolul X, care nu este doar semnul unei aniversari, ci o amprentă a identității UNTOLD. Un simbol al legăturii dintre trecut și viitor, dintre poveste și realitate. „X”-ul este reflexia celor care fac această lume posibilă: fanii UNTOLD.

Programul pentru ridicarea brățărilor

  • Programul pentru ridicarea brățărilor de festival este următorul: Parcul Central “Simion Bărnuțiu”: 5-6 august 2025, între orele 12:00 - 22:00.Acest punct de ridicare a brățărilor de festival este disponibil pentru minori și persoanele de peste 18 ani, care dețin abonamente General Access sau VIP, cu Check-in online.
  • În timpul festivalului, ridicarea brățărilor se poate face în intervalul orar 15:00 - 04:00, la Parcul Central “Simion Bărnuțiu”. Acest punct de ridicare este dedicat fanilor care dețin abonamente General Acces, VIP sau bilete de o zi, aferente fiecărei zile de festival.
  • Porțile magice ale universului UNTOLD se deschid joi, 7 august 2025, la ora 16.00. În toate cele 4 zile și 4 nopți de distracție, accesul în festival se face între orele 16.00 - 05.00.
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending