
iUmor sezonul 10 standup Toma Alexandru │ FOTO: Antena 1
În episodul 6 din sezonul 10 al emisiunii de pe Antena 1 am avut momente cu "Bill Gates", cu un Mihai Bendeac speriat de omul care ridica greutăţi cu diferite părţi ale corpului şi un Cheloo trollând lumea la interviuri/ testimoniale. A revenit şi celebrul Tiproc fără invenţii, dar cu o sectă trăznită. Seara a început totuşi cu numărul de standup al lui Toma Alexandru, care e cunoscut şi ca un desenator şi grafician talentat. Pe Toma îl ştiţi probabil din proiectul "Ceva Mărunt" şi de puţină vreme şi pentru serialul de animaţie "Banciu - Detectiv animat".
La iUmor a venit cu un număr despre curierii noştri cei de toate zilele, de care am avut atâta nevoie pe durata pandemiei. Toma a vorbit despre mersul la IKEA, despre ruloul pentru geam şi problemele de nepotrivire în cazul acestui produs, dar şi interacţiuni trăznite cu angajaţii IKEA. Comediantul a avut câteva poveşti halucinante apoi despre comenzile curierilor de generaţie nouă, prin Bringo, Glovo şi altele de gen. Problema nu a fost cu acel curier, ci cu un ucenic pe care şi-l luase curierul respectiv, pentru a îl învăţa meserie.
Complet neofit, el nu a înţeles nimic despre preluarea comenzii, despre dispozitivul cu touchscreen, POS sau orice altceva. Au urmat scene halucinante de amatorism absolut pentru ucenicul respectiv, care părea total din alt film, dar nu va mai stric glumele şi vă las să le savuraţi în clipul de mai jos:
Cea mai nouă ediţie iUmor ar fi trebuit să includă şi extra momente de sărbătorire a lui Cheloo, a cărui zi de naştere a fost pe 24 martie, odată cu difuzarea emisiunii, dar acestea nu au apărut. Promo-urile indicaseră şi un moment de heavy metal cu formaţia Trooper, care nu s-a mai difuzat. De câteva săptămâni iUmor şi-a schimbat ziua de difuzare, fiind mutat de duminică miercuri. În ultimele episoade au mai făcut standup la iUmor Cristi Popesco, Radu Pietreanu, Cosmin Natanticu, Sorin Pârcălab şi Dan Frânculescu.