Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Tom Odell lansează piesa "Monster v.1" şi anunţă albumul "Monsters"

Tom Odell e gata să lanseze un nou album şi condensează toate trăirile din ultima vreme într-un nou single, "Monster V.1". Noul LP va sosi în vara anului 2021 şi vine după LP-ul "Jubilee Road" din 2018. Puteţi asculta noul single în articol, acolo unde aflaţi şi detalii despre noul disc.

Publicat

pe

Coperta album Tom Odell Monsters
Coperta album Tom Odell Monsters │ FOTO: Tom Odell

Tom Odell îşi va lansa al patrulea album de studio pe 25 iunie, cunoscut sub numele de "Monsters". De pe acel material am putut asculta "numb", cu un videoclip în care artistul îşi tundea zulufii într-o criză de personalitate. Single-ul "Monster v.1" redă aceeaşi disperare şi trăiri intense, care umplu din plin cele două minute ale clipului care se vede mai jos. E povestea omului care singur cu el însuşi a luat-o razna în izolare în ultimul an.

De ce "v1"? Pentru că ne aşteaptă încă o versiune a aceluiaşi track, iar piesele au fost compuse atunci când Odell îşi revenea dintr-o afecţiune psihică. Iată ce a declarat artistul:

În 2019, anxietatea mea a ajuns atât de gravă încât a trebuit să mă opresc din compus muzica o perioadă. Era o perioadă când simţeam că nu puteam ieşi din casă fără să am un atac de panică. Am compus această piesă, "Monster", despre momentul când am încercat să îmi depăşesc lupta cu problemele de sănătate mintală.

Mă face foarte trist să ascult melodia, pentru că îmi aduce aminte de vremuri grele, dar sunt foarte mândru de ea şi sper că oamenii care au probleme similare rezonează cu ea. E prima versiune a melodiei în cea mai pură formă a sa, pe care am dorit să o auziţi întâi, de vreme ce versurile înseamnă atât de mult pentru mine.

Tom Odell va avea un concert transmis prin live stream pe 10 aprilie, iar acesta e deja sold out. Atunci va cânta în premieră piese de pe noul album. Experienţa va fi una interactivă, care va include şi o sesiune Q&A şi un spectacol intim. Toate veniturile geenrate de concert va fi donat către echipa lui Tom şi toţi cei implicaţi în colaborări cu artistul, oamenii care îl însoţeau în turneu şi alţi angajaţi afectaţi de pandemie.

Tom a cântat în România în februarie 2019, etalând o voce extraordinară la Arenele Romane.

Trending