Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Conferința Mastering the Music Business 2021 se reprogramează pentru începutul toamnei

Cea de-a șasea ediție a conferinței Mastering The Music Business, care urma să aibă loc într-un format hibrid (offline și online) în perioada 18-20 mai, se amână pentru începutul toamnei, mai exact în perioada 31 august - 2 septembrie 2021. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Poster Mastering The Music Business
Poster Mastering The Music Business │ FOTO: PR

Biletele cumpărate pentru ediția din 2020 vor garanta accesul la Mastering the Music Business 2021 și rămân valabile pentru noile date.

"Atunci când ne-am asumat să programăm ediția hibrid pentru luna mai, lucrurile păreau să meargă în direcția cea bună. Însă dacă pandemia ne-a învățat ceva, acel lucru e că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Ne-a demonstrat-o și acum, când cifrele ne arată că ne îndreptăm cu pași repezi, sau chiar am intrat într-un <<al treilea val>> provocat de COVID-19. Recent, Bucureștiul a reintrat în zona roșie, iar evenimentele nu fac parte din categoria lucrurilor permise, nici măcar în aer liber. Din aceste motive și cu mare regret, ne vedem nevoiți să amânăm iarăși conferința. Ne pare rău pentru disconfortul creat, dar vrem să le oferim participanților o experiență sigură, fără niciun risc la mijloc. Sperăm din tot sufletul că de data aceasta lucrurile chiar vor funcționa și că până la finalul verii, vaccinul ne va fi fost cel mai bun prieten", a declarat Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB.

Speakeri Mastering The Music Business 2021

Speakerii anunțați până acum au confirmat prezența și pentru noile date ale conferinței. Printre aceștia se numără Catherine Haridity (Australia) - artist manager, Robert Meijerink (Olanda) -  booking manager la Eurosonic, Sandy Graham (Canada) - redactor-șef la Cashbox Canada și Record World Magazine SUA, Tamás Kádár (Ungaria) - CEO Sziget, Seppl Kretz (Olanda) - șef producție muzicală la Sizzer.

Teme dezbătute la Mastering The Music Business 2021

Câteva dintre temele ce vor fi dezbătute în cadrul ediției de anul acesta sunt: schimbările de paradigmă în industria muzicală românească și relația ei cu autoritățile din România, cum s-au adaptat artiștii la noua realitate, schimbările la nivel mondial în publishing și vânzările de cataloage mari, noile trenduri în genurile muzicale (și cum momentele de cumpănă în istoria omenirii au adus genuri muzicale noi) sau viitorul industriei muzicii live.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Diverse marți, 31 august 2021

Mastering the Music Business 2021

Loc
Hotel Caro
Comentează

Trending