Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Lil Nas X a lansat adidaşi cu sânge uman şi pentagrame, provocând un conflict cu Nike şi biserica

Rapperul Lil Nas X este autorul celei mai "metal" iniţiative din ultima vreme. A reuşit ca în interval de o săptămână să alieneze Biserica Catolică, dar şi pe Nike. Rapperul avusese deja o dispută cu o parte din public după ce a lansat videoclipul "Montero", iar apoi a lansat încălţăminte sport cu sânge uman şi pentagrame în compoziţie. Avem detalii în articol.

Publicat

pe

Pantofi sport Nike Satan Shoes Lil Nas X
Pantofi sport Nike Satan Shoes Lil Nas X │ FOTO: Lil Nas X

Totul a început odată cu lansarea videoclipului "Montero", criticat de ofiicali guvernamentali, de conservatori şi biserică. Mulţi aveau o problemă cu faptul că Lil Nas X face striptease şi dansează la bară în iad, frecându-se chiar de Satana. Controversa a adus peste 56 de milioane de vizualizări clipului în 5 zile. Au fost multiple acuzaţii de satanism şi obscenitate, la care Lil Nas X a răspuns cu o scrisoare către versiunea sa mai tânără, în care scria că doreşte să normalizeze imaginea queer prin acest clip.

Ce a urmat? Nu ştiu dacă sunteţi familiarizaţi cu conceptul de "double down" de la stand up comedy, dar artistul a făcut fix asta. A mers şi mai departe cu imaginea satanismului, lansând o pereche de pantofi sport, "Satan Shoes", practic nişte perechi Nike reconvertite cu pentagrame imprimate şi o pictură de sânge uman combinată cu cerneală. 666 de perechi au fost produse. Costă 1018 dolari şi la baza încălţămintea este o pereche de Nike Air Max '97.

Săptămâna curentă a început cu un proces din partea Nike, care dă în judecată MSCHF, compania cu care Lil Nas X a colaborat pentru a realiza Satan Shoes. Încălţămintea s-a viralizat, iar Nike a fost acuzată de satanism, având probleme de imagine. Nike a început un proces de încălcarea de copyright pe 29 martie, afirmând că nu a autorizat vreodată producţia acestui accesoriu.

Între timp Twitterul e plin de campanii de boicotare Nike, de aici toată problema.

Lil Nas X nu e deloc străin de controversă, fiind primul artist country de culoare şi gay şi transformând piesa "Old Town Road" remixată în hit. De Crăciun în 2020 a devenit un atfel de "Moşu'" cu o imagine sexy, dar întunecată planând în jurul sărbătorii creştine din clipul "Holiday". Scandalurile continuă, iar cel mai nou twist e că Lil Nas X îşi cere scuze lui FKA Twigs pentru că i-a copiat videoclipul.

Comentează

Trending