Urmărește-ne în Social Media

Lansări de carte

Iv cel Naiv a debutat în proză cu romanul "Să nu ne facem de râs în fața furnicilor"

La începutul acestei luni, Iv cel Naiv a lansat primul roman - "Să nu ne facem de râs în fața furnicilor". Evenimentul va fi discutat mâine, 25 martie, în cadrul unui interviu pe care scriitorul i-l va acorda jurnalistei Amalia Enache. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Copertă "Să nu ne facem de râs în fața furnicilor"
Copertă "Să nu ne facem de râs în fața furnicilor" │ FOTO: PR

Iv cel Naiv a cucerit publicul cu poeziile candide și "naive", dar și cu interesul menținut de păstrarea anonimatului. "Scrisori de lângă tine", "Cartea săruturilor", "16 poezii de iubire pe care mi le-aș fi scris mie dacă aș fi fost tu", "Nesfârșesc", "Uibesc" sau "Versez" sunt volumele prin care Iv cel Naiv ne-a transpus în lumi poetice și fermecătoare.

Acum, poetul intră, la rândul său, într-o nouă lume și explorează tărâmul prozei cu noul său roman, "Să nu ne facem de râs în fața furnicilor". Povestea acestei scrieri va fi aprofundată în cadrul unui eveniment al editurii Trei, organizat la târgul de carte LibFest. Joi, 25 martie, de la ora 18:00, Iv cel Naiv și Amalia Enache vor purta un dialog inedit, ce are în prim-plan debutul în proză al scriitorului.

"E ceva obișnuit pentru noi, jurnaliștii, să intervievăm președinți, prinți, campioni. Dar e o emoție cu totul aparte când te pomenești în dialog cu artiști sau scriitori preferați, ale căror opere te-au bucurat în intimitatea cea mai profundă, care te-au ajutat la introspecție, te-au sprijinit chiar să crești. Să intru în dialog cu misteriosul Iv cel naiv, unul dintre poeții mei preferați, de acum autor și de proză, e ca și cum din biblioteca mea ar începe să apară pe lângă mine personaje din cărțile preferate", a declarat Amalia Enache.

Încântat de acest eveniment este și Iv cel Naiv care, cu această ocazie, va participa la prima sa lansare online:

"N-am mai avut plăcerea să particip la lansările mele, așa că acum profit de unul dintre darurile pandemiei: distanțarea care ne apropie. De ceilalți, de noi înșine. Și, iată, de oameni noi. N-am avut ocazia să o întâlnesc până acum pe Amalia Enache, e unul dintre oamenii pe care îi apreciez și mă emoționează faptul că urmează să mă ia la întrebări. Scriitorii au nevoie de întrebări bune pentru a putea da răspunsurile pe care le așteaptă publicul lor".

Romanul "Să nu ne facem de râs în fața furnicilor" spune povestea unei fetițe pe nume Amanda. Aceasta trăiește cu frica că poate nu este cu adevărat fiica părinților săi și începe să caute răspunsuri. Personajul se transformă într-un detectiv, ce caută adevărul despre ea și despre părinții ei, caută prietenia, caută iubirea în cei din jur și caută iubirea de sine, își caută locul în lume, în familie și în propriul corp. Tot investigând, Amanda află o mulțime de lucruri despre ceilalți și mai ales despre ea.

PUBLICITATE
Comentează

AGENDA DE CONCERTE

<< mai 2021 >>
lmmjvsd
26 27 28 29 30 1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31 1 2 3 4 5 6

Trending

CLOSE
CLOSE