Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Evanescence a lansat albumul "The Bitter Truth", primul material complet nou într-un deceniu

Evanescence a lansat pe 26 martie primul său album complet nou, cu piese originale după aproape un deceniu, "The Bitter Truth". Acest LP vine după multiple amânări şi o perioadă zbuciumată pentru artişti, piperată cu activism social şi politic şi o perioadă când Amy Lee şi-a pierdut fratele. Ce a ieşit din acest travaliu artistic vedeţi şi ascultaţi în articol.

Publicat

pe

Evanescence - ”The Bitter Truth” (artwork album)
Evanescence - ”The Bitter Truth” (artwork album)

"The Bitter Truth" este al cincilea album din discografia formaţiei şi primul album cu material original din 2011. În 2017 a apărut discul "Synthesis", care includea reinterpretări ale hiturilor trupei, într-o variantă orchestrală şi electronică. Single-urile care au prefaţat acest release au venit fiecare cu câte un mesaj ţintit. "Yeah Right" a atacat industria muzicală şi superficialitatea sa, iar "Use My Voice" a fost despre tinerii care trebuie să iasă la vot pentru a schimba lumea, în contextul alegerilor din SUA din 2020.

Acel single a fost unul deosebit, reprezentând o colaborare între Amy Lee, colegii de trupă, Sharon den Adel, Lindsey Stirling, Lzzy Hale, Taylor Momsen. În vara lui 2020 apărea piesa "The Game Is Over", cu un videoclip care prezenta latură întunecată a izolării pandemice. Încă o piesă şi un clip cu acelaşi mesaj apăreau în aprilie 2020, "Wasted on You", care era mai degrabă o melodie despre poveştile de dragoste încheiate şi anii irosiţi într-o relaţie care nu merită.

În ultimii ani am auzit şi coveruri de la Evanescence, precum cel după Fleetwood Mac, "The Chain" sau "Cruel Summer" după Bananarama. Amy Lee a lucrat la noul album alături de colegii actuali de trupă Troy McLawhorn, Jen Majura, Tim McCord şi Will Hunt. Multe din sesiuni s-au desfăşurat pe Zoom din cauza pandemiei. Există şi un documentar cu rol de "making of" difuzat pe Coda Collection şi numit "Embracing the Bitter Truth". Discul s-a născut parţial şi din durere, pentru că în ianuarie 2018 Amy Lee a dezvăluit că fratele său mai mic a murit după o bătălie de ani buni cu epilepsia, la doar 24 de ani.

Pe lângă versurile despre depăşirea stării de disperare şi durere, Evanescence are şi piese despre împuternicirea femeii şi a generaţiilor tinere. Amy a simţit şi nevoia de a se exprima ceva mai liber într-o industrie dominată de bărbaţi. "The Bitter Truth" vine într-o perioadă specială, deoarece pe 4 martie s-au împlinit 18 ani de când a sosit albumul de debut Evanescence, "Fallen", care a inclus hiturile "Bring Me to Life" şi "My Immortal". Acel LP a vândut peste 17 milioane de unităţi global şi a adus două premii Grammy pentru trupă.

Formaţia ne-a vizitat în septembrie 2019, pentru un concert la Arenele Romane, unde s-au auzit cele mai mari hituri ale sale.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Evanescence anunţă albumul "Sanctuary" şi lansează primul single, "Who Will You Follow"

Trupa Evanescence deschide oficial un nou capitol discografic și anunță albumul „Sanctuary”, programat pentru lansare pe 5 iunie 2026. Vestea a venit odată cu debutul single-ului „Who Will You Follow”, publicat pe 10 aprilie. Piesa marchează un preview asupra direcției sonore a materialului și vine după o perioadă intensă pentru formație, dominată de colaborări și lansări punctuale în 2025.

Publicat

pe

Videoclip Evanescene - Afterlife
Videoclip Evanescene - Afterlife │ FOTO: captură YouTube

„Who Will You Follow” este rezultatul colaborării cu producătorii Zakk Cervini și Jordan Fish, nume asociate în ultimii ani cu zona modernă a rockului alternativ și metalului. Din punct de vedere sonor, piesa combină sunetul clasic Evanescence — pianul melancolic și vocea expresivă a lui Amy Lee, cu o producție mai agresivă, dominată de riff-uri dense și accente electronice. Track-ul Evanescence evoluează rapid dintr-o introducere minimalistă într-un wall of sound apăsător, sugerând o orientare mai heavy decât în materialele recente ale trupei.

Single-ul anunță albumul „Sanctuary”, un proiect la care s-a lucrat mai bine de trei ani. Pe lângă Cervini și Fish, materialul include contribuții de producție din partea lui Nick Raskulinecz, cunoscut pentru colaborările cu trupe precum Korn, Foo Fighters sau Rush. Albumul va fi disponibil în multiple formate — digital, CD standard și deluxe, box set — iar ediția pe vinil dublu este programată pentru lansare pe 4 septembrie.

Într-un mesaj transmis odată cu anunțul, Amy Lee descrie „Sanctuary” ca pe un proiect profund personal, realizat într-o perioadă marcată de incertitudine și presiune. Artista subliniază că albumul a funcționat ca un mecanism de procesare emoțională și ca o încercare de a transmite speranță prin muzică, menționând că lansarea vine după o implicare intensă și constantă în procesul creativ.

Tracklist-ul confirmat include 12 piese, printre care „Afterlife”, single lansat anterior și integrat ulterior pe album. Acesta a avut un parcurs comercial puternic, ajungând pe primul loc în topurile rock din SUA și Canada. Materialul mai include titluri precum „Rapture”, „Self Destruct” sau piesa care dă numele albumului, „Sanctuary”.

Lansarea va fi urmată de un turneu mondial care începe pe 11 iunie 2026 și traversează America de Nord și Europa. În prima parte a turneului, Evanescence va fi însoțită de Spiritbox și Nova Twins, în timp ce pentru concertele din Europa line-up-ul o include pe Poppy. Pentru show-urile din Marea Britanie este confirmată și artista K.Flay, care a colaborat recent cu trupa.

Citește în continuare

Trending