Comediantul Cosmin Natanticu poate fi văzut în ultima vreme la podcasturile video de la Happy Fish cu Tetelu sau Gojira, iar o bună perioadă de timp a făcut parte din distribuţia Divertis/ "Serviciul Român de Comedie". Apare şi în serialul "Profu'" cu Andi Vasluianu de pe PRO TV, dar şi în emisiunea "Pe bune !?", alături de Costi Diţă şi Mihai Bobonete. În vârstă de 40 de ani, actorul de comedie şi-a început numărul de la iUmor mulţumind celor care l-au chemat la show-ul de la Antena 1, adică nu celor 3 juraţi, ci organizatorilor.
A spart gheaţa cu o glumă prin care spunea că "nu a plecat de jos, ci de sub pământ", aluzie la faptul că provine din Petroşani. Ne-a trecut apoi prin acensiunea de după studenţie într-o carieră de comediant manageriat de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu. S-a lăsat cu poveşti despre teatrele de vară de pe litoral şi despre începuturile modeste ale lui Cosmin Natanticu. Tânărul Cosmin era "gornist", chemând lumea cu goarna la spectacole şi riscând să fie agresat de spectatori dacă nu apăreau numele mari promise la porta voce (Maria Dragomiroiu, Carmen Şerban).
Marea realizare a tânărului Cosmin a fost momentul când a fost ales prezentator la spectacolul de seară de la Eforie Sud cu mai bine de 15 ani în urmă. S-a lăsat cu probleme tehnice, întârzieri şi momente legendare cu Nicu Constantin, cetăţean de onoare din Eforie Sud. Acesta a cântat într-un ritm unic, care a adormit publicul şi la final s-a lăsat cu înjurături din culise care o acopereau pe Maria Dragomiroiu, într-o secvenţă care l-a lăsat pe Mihai Bendeac fără aer de râs.
Vă reamintim că iUmor s-a mutat în grila Antena 1 de la ora 20:00 duminică la ora 20:30 miercuri, concurând cu "Imperiul Leilor" de pe Pro TV. În locul iUmor vedem duminică "Chefi la Cuţite". Episodul 3 din sezonul 10 a mai inclus şi un moment special cu Radu Pietreanu de la "Vacanţa Mare" transformat în Donald Trump pentru un super roast politically incorrect.



















































