Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

"Powerpuff Girls" ar putea reveni pe micile ecrane într-o nouă serie live-action

Rețeaua de televiziune The CW a comandat un episod pilot al unuia dintre cele mai îndrăgite seriale animate. Noua adaptare va fi semnată de scenaristele și producătoarele Heather Regnier și Diablo Cody.

Publicat

pe

Powerpuff Girls
Powerpuff Girls │ FOTO: captură YouTube / The Powerpuff Girls

Potrivit Variety, The CW a făcut o serie de comenzi pentru sezonul 2021-2022, inclusiv un episod pilot pentru "Powerpuff Girls", o nouă serie live-action. Echipa de producție a proiectului este formată din nume mari ale industriei. Lui Heather Regnier și Diablo Cody li se vor alătura Greg Berlanti, Sarah Schechter, David Madden și Erika Kennair.

Regnier are în prezent un contract global cu Warner Bros. Television. Anterioarele sale proiecte numără producții ca "Veronica Mars", "SMILF", "iZombie", "Falling Skies" și "Sleepy Hollow". Cody este cunoscută mai ales pentru "Juno", film aclamat de critici, pentru care a câștigat premiul Oscar la categoria "Cel mai bun scenariu" în 2008. Scenarista a mai semnat filme precum "Jennifer’s Body" și "Young Adult". Mai mult, Diabol Cody a colaborat cu Madonna pentru un posibil film biografic al muzicienei.

În ceea ce privește The CW, rețeaua de televiziune nu și-a dezamăgit până acum telespectatorii. "Supernatural" și "Riverdale" sunt doar două dintre proiectele celebre din "biblioteca" serviciului tv.

Revenind la "Powerpuff Girls", noua serie este bazată pe serialul Cartoon Network scris de Craig McCracken. Adaptarea se va îndepărta de imaginea copilărească cu care suntem obișnuiți și va prezenta trei personaje mature, în vârstă de 20 și ceva de ani, mai mult decât supărate că și-au petrecut întreaga copilărie luptând împotriva criminalității.

Serialul original a debutat în 1998 și a avut șase sezoane. Seria le avea în centru pe Blossom, Bubbles și Buttercap, trei fetițe create de profesorul Utonium, care a amestecat Substanța X cu zahăr și mirodenii. Misiunea personajelor era să protejeze orașul Townsville de răufăcători ca Mojo Jojo, El, Prințesa "Vreau Bani" sau Băieții Amibă.

Comentează

Trending