Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Hayley Williams a lansat un nou album, "FLOWERS for Vases/ descansos" - AUDIO

Hayley Williams îşi păstrează fervoarea creativă şi lansează încă un album solo după cel din 2020. De această dată am putut asculta începând cu data de 5 februarie LP-ul "Flowers for Vases/ descansos". Este un album tematic, de carantină şi izolare, ceva devenit deja gen muzical în ziua de azi. Puteţi savura noile piese în articol şi afla mai multe despre acest material.

Publicat

pe

Coperta album Hayley Williams Flowers for Vases Descansos
Coperta album Hayley Williams Flowers for Vases Descansos │ FOTO: Hayley Williams

Hayley Williams, cunoscută ca solista Paramore a lansat în 2020 primul său album solo "Petals for Armor", pe care aproape că mă simt vinovat să îl numesc un album indie. Este o combinaţie de genuri care aminteşte de Bjork mai mult decât de orice, poate şi datorită clipurilor lansate. Al doilea album solo vine la doar câteva luni distanţă, iar "Flowers for Vases/ descansos" a debutat prin casa de discuri Atlantic Records. A fost înregistrat în întregime de către Hayley, care a cântat la toate instrumentele şi pe toate armoniile.

Procesul creativ s-a petrecut în locuinţa sa din Nashville, iar singurele contribuţii externe au fost din partea producătorului Daniel James şi a inginerului de sunet Carlos de la Garza. Artista a săpat adânc în sine după emoţii, deseori negative, după despărţirea de chitaristul New Found Glory, Chad Gilbert. Tonul e diferit faţă de precedentul LP, parcă mai relaxat, mai lent. E probabil un alt stadiu al durerii, pierderii decât cel frenetic din 2020.

Vocea este şoptită în microfon, chitara se aude în surdină. A dispărut aerul catchy şi ritmat al pieselor, avem mai degrabă piese de meditaţie şi auto descoperire. În anumite moduri acesta poate fi privit ca un album de despărţire, cum a avut The Weeknd cu câţiva ani în urmă, îndrăznind să menţioneze teme personale, precum faptul că era gata să îi doneze un rinichi Selenei Gomez. La fel, Hayley cântă pe noul album despre despărţire ca o amputare a unui membru.

E multă vulnerabilitate în aceste piese, 14 la număr. Promovarea acestui disc a fost inedită, pentru că pe 29 ianuarie Hayley a început să le trimită cadouri fanilor, inclusiv membre ale unei păpuşi, cu mesajul "Plant Me" şi un pachet special cu o lumânare Sancutary şi un CD cu piesa "My Limb". Fanii erau rugaţi să o scape pe Internet. Imaginea florală pare să fie obsesia lui Hayley, alături de vizualul metamorfozei şi transformării, a înlocuirii membrelor fantomă.

Hayley a divorţat în 2017, dar tumultul e departe de a fi gata în sufletul său. Piesa "My Limb" descrie asta perfect.

Comentează

Trending