Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Documentarul "Framing Britney Spears" l-a întristat pe John Mayer: "Am fost pe punctul de a plânge de cinci ori"

Documentarul realizat de The New York Times, "Framing Britney Spears", continuă să stârnească reacții puternice. După scuzele publice ale lui Justin Timberlake, John Mayer a declarat într-un interviu că în timp ce urmărea documentarul a fost de mai multe ori pe punctul de a plânge. Muzicianul a subliniat misoginismul cu care Britney a fost tratată, observând cât de diferit a fost comentat în presă comportamentul său de "băiat rău".

Publicat

pe

John Mayer în clipul ”Carry Me Away”
John Mayer în clipul ”Carry Me Away” │ FOTO: Captură YouTube

John Mayer a fost întrebat în cadrul unui interviu acordat la SiriusXM ce părere are despre noul documentar cu Britney Spears. Fără rețineri, muzicianul premiat cu Grammy a mărturisit că a fost extrem de mâhnit să vadă cum a fost tratată Britney, chiar dacă nu a avut ocazia de a o cunoaște.

"Am fost pe punctul de a plânge de cinci ori. Să vezi tristețea în această ființă umană...adică, aproape că am plâns de cinci ori, pentru că înțelegi ce face unei persoane acest business/ această industrie / acest stil de viață", a declarat John Mayer în emisiunea lui Andy Cohen.

Mayer a subliniat și misoginismul de care s-a lovit artista, dându-se pe sine drept exemplu de bărbat alb faimos privilegiat în media, în ciuda numeroaselor sale relații vizibile în presă (cu Katy Perry, Jennifer Aniston și Taylor Swift) și a comportamentului său nu tocmai exemplar.

John Mayer: "Dacă ești bărbat, ești un haiduc. Dacă ești femeie, ești oarecum nebună"

"Eu am ieșit OK din toată treaba asta...Sunt destul de convins de faptul că, parțial, acest lucru se datorează faptului că sunt bărbat. Și cred că multe dintre lucrurile care li se întâmplă artistelor din această industrie se datorează faptului că sunt femei. De ce atât de mulți bărbați ajung să spună: <<Mi-am învățat lecția. Da, mi-am luat-o, dar m-am întors!>>? Am urmărit documentarul observând cum cineva a fost mult mai afectat decât mine de inumanul experiment al faimei. Și m-am gândit: <<De ce am reușit să trec de asta? De ce am reușit eu să-mi găsesc drumul prin acest traseu cu obstacole? Ce anume mi s-a permis mie?>> E diferența aceasta de a fi în afara legii. Dacă ești bărbat, ești un haiduc. Dacă ești femeie, ești oarecum nebună. Și când am privit lucrurile din această perspectivă, am simțit o apăsare în inimă pe parcursul întregului documentar."

În urma apariției acestui documentar, Justin Timberlake, fostul iubit al lui Britney, și-a cerut scuze în mod public pentru felul în care a permis presei să o pună la colț pe artistă după ruperea relației lor. "Framing Britney Spears" a stârnit, de asemenea, reacțiile unor colege de breaslă ca Hayley Williams, de la Paramore, și Courtney Love.

Documentarul "Framing Britney Spears", realizat de New York Times, a readus în discuție anii dificili prin care a trecut artista de la începutul anilor 2000 încoace. După mai multe căderi nervoase, ce au fost intens ridiculizate în presă, Britney a fost foarte atent controlată de tatăl ei, Jamie Spears, care i-a devenit tutore legal. Toate aceste aspecte, precum și despărțirea ei de Justin Timberlake, sunt prezentate într-o nouă lumină în acest documentar care include interviuri cu persoane din cercul apropiat al lui Britney și declarații ale avocaților implicați în stabilirea formei de control sub care se află artista.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

Britney Spears și-a vândut drepturile asupra catalogului muzical

Britney Spears se alătură unor nume celebre care au ales să-și vândă drepturile asupra catalogului muzical, inclusiv drepturi de autor și drepturi asupra încasărilor viitoare din redeverențele ei de artist.

Publicat

pe

Britney Spears în videoclipul "Slumber Party"
Britney Spears în videoclipul "Slumber Party" │ FOTO: captură YouTube

Britney Spears a vândut drepturile asupra catalogului său muzical către compania de publishing Primary Wave. Deși valoarea exactă a tranzacției nu a fost confirmată oficial, surse din industrie spun că ar fi vorba de o sumă cu nouă cifre. Vânzarea catalogului vine într-un moment în care tot mai mulți artiști aleg să își securizeze financiar viitorul prin astfel de tranzacții, într-un context dominat de streaming și de reevaluarea constantă a drepturilor de autor.

Trebuie menționat faptul că Sony Music deține drepturile asupra înregistrările originale ale pieselor lui Britney Spears, controlând exploatarea acestora, încasând veniturile generate de aceste înregistrări și plătind artistului un procent contractual (royalty).

Parteneriatul cu Primary Wave nu înseamnă automat că Sony pierde controlul asupra înregistrărilor originale sau că Britney nu mai are nicio legătură cu muzica ei. În cazul noului contract, artista cel mai probabil a vândut drepturile de publishing (drepturile de autor/compoziție) și/sau drepturile asupra încasărilor viitoare din redevențele ei de artist (artist royalties). Mai pe scurt, a cedat unei companii dreptul de a încasa în locul ei acele venituri viitoare, primind în schimb o sumă mare garantată acum.

Considerată una dintre cele mai influente artiste pop ale anilor 2000, Britney Spears și-a început cariera internațională în 1998, odată cu lansarea single-ului "…Baby One More Time", care a devenit rapid un fenomen global. Albumul de debut, lansat în 1999, a transformat-o într-un simbol al culturii pop și într-un reper al generației sale.

Au urmat succese precum "Oops!… I Did It Again", "Toxic", "Stronger", "Everytime", "Gimme More", "Womanizer" sau "Circus", piese care au dominat topurile internaționale și au consolidat imaginea ei de superstar global. De-a lungul carierei, Spears a lansat nouă albume de studio și a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial, fiind recunoscută pentru impactul său asupra industriei pop, atât muzical, cât și vizual.

Pe lângă succesul comercial, artista a traversat perioade intens mediatizate din viața personală, inclusiv tutela legală (conservatorship) încheiată în 2021, un episod care a generat o amplă mișcare de susținere publică. În 2022 și 2023, Britney Spears a fost implicată în două colaborări muzicale, cu Elton John pentru "Hold Me Closer" și cu will.i.am pentru "Mind Your Business". De asemenea, ea a lansat cartea "The Woman in Me", care detaliază experiențele din copilărie, cariera, relațiile și perioada de 13 ani în care s-a aflat sub tutela tatălui său. Autografia s-a vândut în peste un milion de copii în prima săptămână de la lansare în SUA.

Citește în continuare

Trending