Katy Perry, Bruce Springsteen, Bon Jovi și Foo Fighters au cântat la evenimentul de inaugurare a mandatului lui Joe Biden - VIDEO
Învestirea lui Joe Biden a fost sărbătorită cu un concert ce a cuprins un lineup impresionant, cu artiști reprezentativi pentru o varietate de genuri muzicale. Katy Perry, Bruce Springsteen, Bon Jovi, Justin Timberlake, John Legend și Foo Fighters s-au numărat printre artiștii invitați să cânte la evenimentul "Celebrating America", fiecare interpretând câte o piesă cu mesaj.
Pe 20 ianuarie, Joe Biden a fost învestit în funcția de președinte al Statelor Unite. La două luni și jumătate de la alegerile prezidențiale, acesta a devenit oficial cel de-al 46-lea șef de stat al SUA, inaugurarea mandatului său bucurându-se de prezența unor artiști cu greutate.
"Această inaugurare reprezintă o oportunitate unică de a evidenția forța și spiritul unei Americi unite. Am fost martorii acțiunilor a nenumărați eroi în acest ultim an, oameni din prima linie care s-au dedicat cauzelor umanitare, așa că le spunem povestea, împărtășim și altora această lumină și sărbătorim ce este mai bun și mai frumos în această țară prin acest program", a delcarat CEO-ul YouTube PIC, Tony Allen.
Din lineup-ul concertului Celebrating America au făcut parte Katy Perry, Bruce Springsteen, Jon Bon Jovi, Justin Timberlake, John Legend, Demi Lovato și Foo Fighters, printre alții. Fiecare artist /trupă a folosit acest prilej pentru a transmite mesaje de bucurie, unitate și optimism. Puteți urmări cele mai importante momente mai jos.
Katy Perry - "Firework" (din cadrul concertului Celebrating America)
Bruce Springsteen - "Land of Hope and Dreams" (din cadrul concertului Celebrating America)
Jon Bon Jovi - "Here Comes the Sun" (din cadrul concertului Celebrating America)
Foo Fighters - "Times Like These" (din cadrul concertului Celebrating America)
John Legend - "Feeling Good" (din cadrul concertului Celebrating America)
Ant Clemons & Justin Timberlake - "Better Days" (din cadrul concertului Celebrating America)
Jon Bon Jovi s-a recuperat complet după operația la corzile vocale: "Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea"
Jon Bon Jovi se pregătește să revină în fața publicului odată cu turneul "Forever", marcând astfel finalul unei perioade dificile în care sănătatea i-a pus cariera muzicală sub semnul întrebării.
Jon Bon Jovi în interviul pentru People │ FOTO: captură YouTube
Într-un interviu recent pentru publicația People, Bon Jovi a dezvăluit că, după încheierea turneului din 2022, a fost nevoit să treacă printr-o intervenție de medializare a corzilor vocale, menită să trateze deteriorarea uneia dintre corzi. Artistul a explicat că diagnosticul a fost neașteptat, mai ales pentru că nu considera că și-ar fi suprasolicitat vocea de-a lungul carierei.
"Nu am făcut nimic care să îmi afecteze corzile vocale și nu am avut excese. Sunt un vocalist antrenat și am tratat mereu această meserie cu seriozitate."
El a mărturisit că a fost surprins când medicii i-au explicat că una dintre corzile vocale era în proces de atrofie. Deși intervenția a fost reușită, recuperarea a durat mai mult decât anticipase. Timp de mai mulți ani, artistul a lucrat constant cu specialiști și și-a antrenat vocea pentru a se prezenta așa cum se cuvine pe scenă.
Jon Bon Jovi: "Mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert"
Muzicianul a detaliat procesul anevoios de recuperare:
"Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea și, deși procesul a fost lent, progresul a fost constant. [...] Au trecut patru ani de când am urcat ultima dată pe marile scene, dar mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert. La show-urile mele obișnuiesc să schimb destul de mult structura setlistului și a producției, iar noi am repetat suficient. În momentul de față, nu ne mai rămâne decât să așteptăm să urcăm pe scenă."
Jon Bon Jovi, despre colegii de trupă: "Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată"
Bon Jovi a subliniat și sprijinul primit din partea colegilor de trupă, despre care spune că au rămas alături de el în toată perioada de recuperare și nu au luat în calcul retragerea sau alte proiecte.
"[...] Am fost nevoit să trec printr-o nouă transformare profundă, să las în urmă o versiune a mea pentru a deveni un alt om. Și, pe măsură ce traversam această schimbare, mi-am dat seama că cei mai apropiați oameni din viața mea erau cei care se aflau alături de mine pe scenă.
Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată. Niciunul nu și-a căutat alt drum, nu s-a gândit să se retragă. Iar sacrificiile pe care fiecare dintre ei le-a făcut pentru a-mi fi alături în această perioadă înseamnă enorm pentru mine."
Turneul "Forever" celebrează albumul cu același nume, lansat de trupa Bon Jovi în vara lui 2024. Va debuta pe 7 iulie, cu o serie de nouă concerte la Madison Square Garden din New York, urmând apoi show-uri în Anglia și Irlanda. Artistul spune că revenirea nu înseamnă căutarea perfecțiunii, ci a unei conexiuni autentice cu publicul.
"Nu este vorba despre perfecțiune. Este vorba despre excelență. Există ceva aproape spiritual în legătura dintre trupă și public, iar asta este ceea ce am încercat să recâștig."
În același interviu, Bon Jovi a vorbit despre rolul de bunic, căsătoria de 37 de ani cu Dorothea și bucuriile simple ale vieții.
Foo Fighters a luat pulsul publicului la Tiny Desk; Urmărește show-ul - VIDEO
Foo Fighters a venit la NPR Music pentru a susține un concert restrâns, chiar intim, am putea spune, comparativ cu show-urile din arene, cu care formația este obișnuită. În cadrul Tiny Desk, Dave Grohl s-a simțit în largul său, stilul său jovial și anecdotic de a povesti cucerindu-i pe cei prezenți. Printre piesele incluse în setlist se numără și noul single "Child Actor".
Vocalistul Foo Fighters și-a exprimat bucuria de a fi prezent la Tiny Desk. Umorul l-a însoțit, desigur, pe totul parcursul setului, fiind o trăsătură deja cunoscută de fanii formației.
"Este o onoare să fiu aici. Am urmărit atât de multe concerte Tiny Desk și am câteva favorite. Trebuie să spun, când am văzut Trouble Funk strecurându-se în locul ăsta micuț de aici, mi-am zis: nu-i atât de micuț, dacă au încăput ei aici. Dar e grozav să fiu aici și să fiu acasă. Piesa asta se numește "Learn To Fly", a spus Dave Grohl și a lăsat ca trupa să preia linia melodică.
Înainte de piesa "Child Actor", Dave a avut o nouă precizare de făcut. Muzicianul a povestit o întâmplare hazlie dintr-o recentă apariție TV.
"Unul din lucrurile cele mai provocatoare când vine vorba de lansat muzică nouă este că stai multă vreme în studio și sunt luni de înregistrări. Și când vii în fața publicului să le cânți, îți dai seama că nu ai mai fost pe la frizer de luni de zile și devine dificil să vezi griful chitarei, chiar ajungi să inhalezi păr.
Am fost recent la un show TV unde am cântat următoarea piesă pe care o să v-o cântăm aici și pe ultimul refren urlu. Înainte de acea parte inspir adânc și când a trebuit să spun ceva...știți sunetul care se aude când înghiți păr de pisică? Să sperăm că nu se întâmplă din nou."
În setlist au urmat două piese extrem de iubite din repertoriul Foo Fighters: My Hero și Everlong. Întreaga înregistrare este disponibilă mai jos.
Setlist Foo Fighters la Tiny Desk:
"Spit Shine"
"Learn to Fly"
"Child Actor"
"My Hero"
"Everlong"
VIDEO: Foo Fighters la Tiny Desk (2026)
Noul album Foo Fighters, pe care trupa îl promovează în prezent, se numește "Your Favorite Toy" și a fost lansat în luna aprilie. Materialul marchează prima contribuție oficială a toboșarului Ilan Rubin, care s-a alăturat trupei după plecarea lui Josh Freese. Cei doi au schimbat trupele, Rubin părăsind Nine Inch Nails pentru a veni în Foo Fighters, iar Freese părăsind grupul condus de Dave Grohl și revenind în Nine Inch Nails.
Katy Perry lansează "The One That Got Away" (Director's Cut), cu o narațiune realizată de Stevie Nicks
La mai bine de un deceniu de la lansarea inițială, Katy Perry a dezvăluit versiunea "director's cut" pentru hitul "The One That Got Away", cu un preview narat de legendara Stevie Nicks. Detalii și video în articol.
Katy Perry în videoclipul "The One That Got Away" (Director's Cut) │ FOTO: captură YouTube
"The One That Got Away" a revenit recent în atenția publicului grație platformelor de socializare, iar Katy Perry a vrut să marcheze momentul cu ceva special. Înainte de lansarea oficială a variantei "director's cut", artista a publicat un preview, în care fanii au putut asculta un fragment din narațiunea făcută de Stevie Nicks:
"Trecutul e ca un pumn cu praf. Se strecoară printre degete și dispare, puțin câte puțin. Îmi doresc să-l revizitez, măcar pentru o zi. Într-o altă viață aș face lucrurile altfel."
"The One That Got Away" (director's cut) continuă să emoționeze și să exploreze complexitatea poveștilor de dragoste și imporanța celor care nu mai sunt în viețile noastre, dar au rămas în amintiri. Această versiune prezintă o abordare mai profundă în comparație cu videoclipul original și reușește să ilustreze mai precis mesajul piesei. De exemplu, un internaut a observat cum protagoniștii clipului (Katy Perry și Diego Luna) au putut face alte alegeri înainte ca el să plece și în cele din urmă să moară într-un accident de mașină.
"El pare că a vrut ca ea să-l invite să rămână. Ea a avut de ales și a închis ușa. Asta o bântuie și acum. Asta și-ar fi dorit să fi făcut altfel: <<Într-o altă viață, te-aș fi făcut să rămâi>>".
"The One That Got Away" a fost lansată inițial în 2011, ca parte a albumului "Teenage Dream", și a fost produsă de Max Martin și Dr. Luke. Piesa a devenit una dintre cele mai apreciate din repertoriul artistei, tocmai datorită sincerității și melancoliei sale. Videoclipul oficial are la momentul redactării acestui articol peste 1 miliard de vizualizări.
Katy Perry s-a impus ca una dintre cele mai mari staruri pop ale anilor 2010, cunoscută pentru hituri catchy, estetică vibrantă și o abilitate rară de a combina umorul cu emoția. Albumul "Teenage Dream" a fost un fenomen global, egalând un record istoric prin cele cinci single-uri ajunse pe locul 1 în Billboard Hot 100. Cel mai nou disc lansat de artistă este "143" (2024), care, din păcate, s-a confruntat cu recenzii și vânzări slabe în comparație cu proiectele sale anterioare.
Katy Perry - The One That Got Away (Director's Cut)
Katy Perry - The One That Got Away (Official Music Video)