Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Irina Rimes și Damian Drăghici au cântat piesa "Doina" la Măruță - VIDEO

Irina Rimes și Damian Drăghici au fost invitați în emisiunea lui Măruță pentru a interpreta o piesă din cadrul proiectului "România de 10". Cei doi au povestit cum s-au cunoscut și au interpretat live piesa "Doina".

Publicat

pe

Irina Rimes și Damian Drăghici la Măruță
Irina Rimes și Damian Drăghici la Măruță │ FOTO: Captură YouTube

"România de 10", ineditul proiect inițiat de Damian Drăghici, a fost prezentat în emisiunea lui Măruță. Artistul a povestit cum a ajuns să colaboreze cu Irina și cum au filmat videoclipul piesei "Doina", oferind mai multe detalii și despre "România de 10".

"Noi colaborăm de mai mult timp și lucrăm la mai multe piese. Anul ăsta lucrăm la un proiect care se numește "România de 10". Am diferiți artiști invitați, în mai multe locații, Nu numai artiști de pop, ci și actori, la unul l-am avut pe Bebe Cotimanis, la fiecare câte un artist diferit: un poet, un pictor. Și alegem o zonă geografică foarte emblematică. Cu Irina am ales să facem piesa asta în vară, a fost printre primele piese pe care le-am făcut împreună și-am zis s-o filmăm. Și-am filmat-o la vulcanul Racoș, la stejarul secular, e un loc unde sunt cei mai bătrâni stejari din România, la castelul Viscri", a povestit Damian Drăghici.

Întrebată de Măruță dacă nu a fost dată peste cap de exigența lui Damian Drăghici, Irina Rimes a mărturisit că nu i s-a părut că e exagerat cu nimic și că e este firesc să-ți dorești ca rezulatul muncii tale să fie unul bun.

"Știi cum l-am cunoscut pe Damian? L-am cunoscut în proces de muncă, făcând artă, făcând muzică, și el când zicea hai, parcă telepatic vorbea cu fiecare dintre instrumentiști și fiecare știa ce trebuie să cânte. <<Hai, acum cântați asta>>. Și el când zicea asta, toată lumea știa ce trebuie să cânte."

Măruță a vrut să știe și cum stă Irina la capitolul dragoste. Artista i-a răspuns scurt, evitând să dea detalii.

"Eu mereu stau bine cu dragostea", i-a spus Irina. 

Înainte de a interpreta piesa "Doina", Irina a detaliat cum a luat naștere acest duet.

"E o poezie veche de-a lui Vasile Alecsandri, pe care o cunoaște toată lumea. Melodia am făcut-o împreună cu Leo. Într-o zi i-am cântat piesa asta lui Damian și a zis: <<Heei, hai să facem piesa asta, că e foarte frumoasă>>."

Puteți urmări interpretarea live a Irinei și a lui Damin de la minutul 11.

VIDEO: Irina Rimes și Damian Drăghici la Măruță

Comentează

Industria muzicala

Irina Rimes cântă live dintr-o sufragerie piesele "Ultima" și "Nimic" - VIDEO

Irina Rimes a lansat piesele "Ultima" și "Nimic", în variantă live, din sufragerie. Artista își invită ascultătorii în intimitatea casei sale, să fie mai aproape de ea și de mesajele pe care le transmite cu fiecare melodie. Te invităm să urmărești fragmentele video care acompaniază partitura muzicală.

Publicat

pe

Irina Rimes cântând live piesa "Ultima"
Irina Rimes cântând live piesa "Ultima" │ FOTO: captură YouTube

Irina Rimes se află în plin turneu național cu "Sufrageria Irinei", un concept muzical prin care artista își deschide porțile sufletului și cântă cele mai iubite piese din repertoriul său. Pentru cei care nu pot ajunge la concerte, dar și pentru fanii care vor să retrăiască emoțiile transmise de muzica Irinei, acesta a lansat două variante live, direct din sufragerie.

Acompaniată de trupa sa, Irina interpretează "Ultima" și "Nimic". Ambele melodii sunt scrise de artistă, producția muzicală fiind realizată de Alex Cotoi pentru prima și Andrei Comaroni pentru cea de-a doua piesă.

Irina Rimes - Ultima

Irina Rimes - Nimic

Începând cu 28 martie, Irina Rimes va transforma România în scena și locul ei de joacă. Muzica emoționantă, atmosfera plină de bucurie și profunzimea versurilor artistei vor fi prezente în fiecare colț, deoarece artista va pleca într-un turneu oficial "Sufrageria Irinei".

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.

"Despre el", "Cosmos", "Pastila" și "ACASĂ" sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum "Visele", "Ce s-a întâmplat cu noi", "Iubirea noastră mută", "Bandana", "Bolnavi amândoi", "Nu ştii tu să fii bărbat", iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla's Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa.

În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum "Neiubita ta", "Flori de mai", "Changer", "Gelos", dar și colaborarea cu Theo Rose pentru "Stinge Luminile", extrasă de pe soundtrack-ul filmului "Miami Bici 2".

Citește în continuare

Industria muzicala

Dan Bălan a cântat după 13 ani la București alături de Irina Rimes

Dan Bălan și Irina Rimes au făcut senzație la Sala Palatului din București, în cadrul concertului "Sufrageria Irinei". Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Dan Bălan, invitatul Irinei Rimes la Sala Palatului pe 13 martie 2024
Dan Bălan, invitatul Irinei Rimes la Sala Palatului pe 13 martie 2024 │ FOTO: Cătălin Oancea / InfoMusic.ro

Pentru prima dată în 13 ani, Dan Bălan a urcat pe scenă în capitală, surprinzând plăcut publicul prezent. Momentul a fost o adevărată încântare pentru fanii ambilor artiști și a luat cu asalt rețelele de socializare.

Irina Rimes și-a ținut admiratorii în suspans până în ultimul moment, dezvăluindu-le surpriza serii: Dan Bălan. Cei doi au prezentat în premieră o colaborare, piesa "Ultima noapte", care a stârnit reacții extrem de pozitive în rândul audienței. Lansarea oficială a melodiei este programată pentru 22 martie. "Ultima noapte" este o baladă sensibilă, cu două voci unice, o colaborare ce promite să devină hit.

Revenirea lui Dan Bălan pe scena din București a fost așteptată cu nerăbdare de către fani. Artistul nu s-a mai întâlnit cu publicul său din România de mai bine de un deceniu, iar momentul a fost pe măsură. Recent, el a lansat varianta oficială a piesei "Oriunde ai fi" alături de un videoclip cu imagini din 1995, pe când artistul avea doar 15 ani și compunea primele versuri ale melodiei.

Concertul "Sufrageria Irinei" va beneficia de un turneu național, cu opriri în mai multe orașe precum Cluj, Arad, Craiova, Iași, Bacău, Galați și Constanța, și cu cele mai iubite piese ale artistei.

Citește în continuare

Industria muzicala

Irina Rimes și-a surprins fanii pe străzile din Chișinau

Irina Rimes a cântat alături de fanii ei, pe străzile din Chișinău, unele dintre cele mai apreciate piese din repertoriul său.

Publicat

pe

Videoclip Irina Rimes - Ultima
Videoclip Irina Rimes - Ultima │ FOTO: captură YouTube

Între repetițiile pentru turneul "Sufrageria Irinei", care începe pe 28 martie la Cluj, Irina Rimes s-a întors acasă, în Republica Moldova. Într-o plimbare pe străzile din Chișinău, cântăreața a dat peste o tânără care îi interpreta piesele la chitară și voce.

Irina nu a stat pe gânduri și i s-a alăturat. Acompaniată de tânără la chitară, artista a cântat unele dintre cele mai iubite piese ale sale, "Cosmos" și "Nu știi tu să fii bărbat". Momentul a strâns zeci de oameni în jurul celor două și s-a viralizat pe platformele sociale.

Cluj, Arad, Craiova, Iași, Bacău, Galați și Constanța sunt orașele prin care Irina Rimes ajunge în această primăvară pentru a-și cânta muzica. Pe 13 martie, artista urcă pe scena Sălii Palatului, prezentându-le bucureștenilor conceptul "Sufrageria Irinei". Ea va fi acompaniată de o serie de invitați speciali, printre care Andra, Tudor Chirilă, Damian Drăghici, Mircea BaniciuDora Gaitanovici și Vlad Musta.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Citește în continuare

Trending