Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Adele ar putea colabora cu Beyonce. Noul album al artistei britanice prinde contur

Adele lucrează la un nou album, iar Beyonce este pe lista ei de colaborări în așteptare. Potrivit unor zvonuri ajunse în presă, artista britanică face tot posibilul să înregistreze o piesă cu idolul ei, la acest viitor material contribuind și toboșarul Pearl Jam.

Publicat

pe

Adele la SNL
Adele la SNL │ FOTO: Captură YouTube

Data lansării noului album al lui Adele rămâne în continuare sub semnul întrebării, însă înregistrările pentru acest material au avansat. Potrivit unor informații pe surse apărute de curând în presă, artista lucrează la cel de-al patrulea album de studio cu Raphael Saadiq, un reputat compozitor și producător, care a contribuit major la albumul "A Seat At The Table", lansat în 2016 de Solange, sora lui Beyonce.

Adele își dorește extrem de mult o colaborare cu Beyonce pe acest nou LP, iar Raphael este "pionul" care ar putea să facă legătura între cele două artiste. Daily Star a publicat primele articole pe tema unui posibil duet, informația fiind preluată apoi și de alte publicații.

 "Oricine mă cunoaște, știe că prioritatea mea principală în viață, în afară de copilul meu, este Beyonce", a declarat Adele în unul dintre interviurile sale.

"Am avut ocazia de a înregistra niște muzică nouă pentru Adele, iar când i-am auzit vocea în căști m-au cuprins fiorii"

O informație deja confirmată este faptul că toboșarul Pearl Jam, Matt Chamberlain, a înregistrat câteva porțiuni muzicale noi pentru viitorul LP al lui Adele. Muzicianul, ce a colaborat în trecut și cu David Bowie, Sir Elton John și Bob Dylan, s-a declarat profund impresionat de vocea puternică a artistei britanice.

"Săpămâna trecută am participat la câteva sesiuni de înregistrări cu câțiva artiști - ăsta e job-ul meu de zi, se pare - și am avut ocazia de a înregistra niște muzică nouă pentru Adele, iar când i-am auzit vocea în căști m-au cuprins fiorii.

A fost atât de puternică și de emoționantă. Știi ce voce are, dar să fii în aceeași încăpere cu cineva care cântă așa, e pur și simplu nebunesc. O auzi la radio și peste tot și spui <<Da, e foarte tare>>, dar să fii în aceeași cameră cu oamenii ăștia e o energie extraordinară, e impresionant", a povestit Matt Chamberlain.

Noul album al lui Adele ar putea include și o colaborare și cu H.E.R., pe numele real Gabriella Wilson. Compozitorul Jimmy Napes a fost, de asemenea, cooptat, precum și Rick Nowels, ce a lucrat cu cele mai mari nume din muzica pop, alternative și R&B, de la Madonna la Sia, Lana Del Rey, John Legend și Celine Dion.

Comentează

Concerte & turnee

Adele a anunțat o pauză extinsă de la concerte: "Nu ne vom mai vedea pentru mult timp"

Adele a informat publicul că va lua o pauză semnificativă de la aparițiile live, după ce va încheia ultimele reprezentații ale rezidenței sale din Las Vegas. Recent, artista a susținut ultimul concert din seria de spectacole desfășurată la München, unde a performat timp de 10 seri pe parcursul lunii august, în arena Messe München, cu o capacitate de 80.000 de locuri.

Publicat

pe

Adele - I Drink Wine (Live at The BRIT Awards 2022)
Adele - I Drink Wine (Live at The BRIT Awards 2022) │ FOTO: Captură YouTube

Aceste concerte din Munchen au marcat primele sale apariții în Europa continentală din 2016 încoace. La începutul acestui an, Adele a menționat că nu intenționează să lanseze muzică nouă în perioada următoare, iar acum a adăugat că nu va mai urca pe scenă pentru o perioadă lungă de timp.

În cadrul ultimului său concert de la München, Adele a reflectat asupra anilor recenți în care a susținut spectacole live. "Știu că nu sunt cea mai confortabilă pe scenă, dar mă descurc foarte bine. Și chiar am început să mă bucur de acest lucru în ultimii aproape trei ani, care este cea mai lungă perioadă în care am făcut asta și, probabil, cea mai lungă perioadă în care voi mai face asta vreodată," a declarat artista. În prezent, Adele mai are programate 10 spectacole la rezidența sa din Las Vegas, care au fost amânate anterior din cauza unor probleme de sănătate. "După aceste spectacole, nu ne vom mai întâlni pentru mult timp," a spus ea publicului.

"Voi păstra amintirile acestor spectacole aproape de inimă pe toată durata pauzei mele și voi rememora momentele din ultimele trei ani. A fost o experiență intensă, dar am nevoie de timp pentru mine."

"Am petrecut ultimii șapte ani construindu-mi o nouă viață și acum vreau să mă bucur de ea." Adele a mulțumit, de asemenea, fanilor, menționând că aceste concerte vor rămâne mereu în amintirea sa. Pe parcursul rezidenței sale, artista a adus în discuție și pe Chappell Roan, referindu-se la ea ca fiind o cântăreață în plină ascensiune, cu piese remarcabile.

În plus, Adele și-a confirmat logodna cu Rich Paul în timpul unui concert și a cântat pentru prima dată în ultimii șapte ani piesa ‘Chasing Pavements’. Într-un alt spectacol, ea a făcut o pauză în program pentru a transmite în direct semifinala și finala probei de 100 de metri la Jocurile Olimpice.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută simplu ca Adele, s-a născut pe 5 mai 1988 în Tottenham, Londra, Marea Britanie. Este o cântăreață și compozitoare britanică renumită pentru vocea sa distinctă și emoționantă, care a cucerit publicul internațional.

Adele a devenit cunoscută la nivel mondial în 2008, odată cu lansarea albumului său de debut, "19", care include hituri precum "Hometown Glory" și "Chasing Pavements". Albumul a fost foarte bine primit, aducându-i două premii Grammy în 2009, inclusiv pentru "Cel mai bun artist debutant".

Cel de-al doilea album al său "21" (2011), a consacrat-o definitiv ca una dintre cele mai mari artiste ale generației sale. Acesta a inclus hituri precum "Rolling in the Deep", "Someone Like You" și "Set Fire to the Rain", și a câștigat numeroase premii, inclusiv șase premii Grammy, stabilind recorduri de vânzări și devenind unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile.

În 2015, Adele a lansat cel de-al treilea album al său, "25", care a continuat succesul predecesorului său. Single-ul principal, "Hello", a devenit un fenomen global, iar albumul a câștigat, de asemenea, mai multe premii Grammy, inclusiv pentru "Albumul anului".

Citește în continuare

Lifestyle

Beyonce a lansat o marcă de whisky în onoarea străbunicului său

Beyonce a îmbinat creativitatea cu spiritul antreprenorial și a lansat propria marcă de whisky, intitulată "SirDavis". Despre semnificația numelui și alte detalii despre băutură găsești în articol.

Publicat

pe

Beyonce - Be Alive (Oscar 2022)
Beyonce - Be Alive (Oscar 2022) │ FOTO: captură YouTube

Beyonce a lansat "SirDavis", o marcă de whisky creată în onoarea străbunicului său. Artista a colaborat cu o renumită companie franceză din domeniul produselor de lux și cu distilatorul Dr. Bill Lumsden pentru a-și dezvolta propriul profil aromatic de whisky.

"SirDavis" are o valoare sentimentală pentru Beyonce, celebrându-l pe străbunicul ei patern, Davis Hogue, un fabricant de alcool din perioada prohibiției. Obișnuia să ascundă sticle de alcool la ferma sa pe care să le găsească apoi prietenii și familia.

Noul whisky SirDavis este descris ca o "armonie de condimente cu note sublime de fructe" și se vinde cu 89 de dolari sticla. Momentan, este disponibil doar pentru precomandă, dar va ajunge în magazinele din SUA, Londra, Paris și Tokyo, precum și în anumite aeroporturi, începând din septembrie.

La o zi după lansarea brand-ului, Beyonce a publicat pe Instagram o serie de fotografii: cu ea ținând în mână un pahar de "SirDavis" și imaginea sticlei ce încorporează silueta unui cal. Acest detaliu duce cu gândul la coperta albumelor "Renaissance" și "Cowboy Carter".

Beyonce este cea mai nouă vedeta care a intrat în industria alcoolului. Cardi B, Ciara, Luke Bryan, Blake Shelton, Nick Jonas sau Katy Perry au lansat diverse băuturi - rom, tequila, vodcă și cocktailuri virgine.

Citește în continuare

Albume noi

Beyonce a lansat albumul "Cowboy Carter" - TRACKLIST

Beyonce își invită fanii să-și pună pălăriile de cowboy și să dea play albumului "Cowboy Carter". Materialul cuprinde și colaborări cu Miley Cyrus, Post Malone sau Willie Nelson. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Beyonce - Cowboy Carter
Beyonce - Cowboy Carter │ FOTO: captură YouTube / Beyonce

"Cowboy Carter" vine ca o continuare începută de albumul "Renaissance" în 2022. Acest al doilea act muzical marca Beyonce a debutat în februarie, când artista a lansat piesele "Texas Hold'Em" și "16 Carriages" și a confirmat că proiectul muzical este marcat de influențe country.

La scurt timp după, Beyonce a dezvăluit că acest album s-a născut dintr-o experiență în care nu s-a simțit acceptată, iar procesul de scriere și înregistrare a încurajat-o să aprofundeze istoria bogată a artiștilor de culoare din muzica country.

"Cowboy Carter" este prezentat în stilul unui program de radio country, iar figuri emblematice ale muzicii country precum Dolly Parton, Willie Nelson și Linda Martell joacă rolul de DJ. Albumul include două cover-uri: "Jolene" de la Dolly Parton și "Blackbird" de la Beatles, dar și colaborări cu Miley Cyrus ("II Most Wanted"), Post Malone ("Levii's Jeans") și Shaboozey ("Spaghettii").

TRACKLIST "Cowboy Carter":

  1. Ameriican Requiem
  2. Blackbird (The Beatles Cover)
  3. 16 Carriages
  4. Protector
  5. My Rose
  6. Smoke Hour with Willie Nelson
  7. Texas Hold ‘Em
  8. Bodyguard
  9. Dolly P
  10. Jolene (Dolly Parton Cover)
  11. Daughter
  12. Spaghettii (feat. Shaboozey)
  13. Alliigator Tears
  14. Smoke Hour II
  15. Just For Fun
  16. II Most Wanted (feat. Miley Cyrus)
  17. Levii’s Jeans (feat. Post Malone)
  18. Flamenco
  19. The Linda Martell Show
  20. Ya Ya
  21. Oh Louisiana
  22. Desert Eagle
  23. Riiverdance
  24. II Hands II Heaven
  25. Tytant
  26. Sweet Honey Buckin’ (feat. Shaboozey)
  27. Amen
Citește în continuare

Trending