Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

X Factor 2020 a ajuns la final; află cum a decurs ultima seară a competiției

Cel de-al nouălea sezon al show-ului X Factor s-a încheiat cu o finală remarcabilă. Te invităm să citești rezumatul emisiunii și să urmărești momentele muzicale ale celor patru finaliști.

Publicat

pe

Loredana, Ștefan, Delia, Florin în finala X Factor 2020
Loredana, Ștefan, Delia, Florin în finala X Factor 2020 │ FOTO: Antena 1

Finala X Factor 2020 a avut loc pe 18 decembrie și a fost o seară complexă. Cei patru mentori, Ștefan, Loredana, Delia și Florin au creat momente de excepție alături de finaliștii lor: Andrada Precup, Adrian Petrache, Sonia Mosca și Super 4. Concurenții au urcat pe scenă de trei ori: împreună cu un invitat special, alături de mentorul lor și solo. Publicul și-a putut alege preferatul printr-un sms, iar în urma voturilor, marele câștigător X Factor 2020 este Andrada Precup.

Cum s-au descurcat cei patru concurenți în marea finală X Factor 2020?

Interpretările concurenților cu invitați surpriză

Primele momente ale finaliștilor au fost cele alături de invitații speciali. Italienii de la Super 4 au deschis seara și au creat o interpretare memorabilă alături de Raluka. Gregorio Rega, Francesco Boccia, Salvatore Lampitelli Sabba și Aurelio Fierro Jr. au cântat alături de Raluka piesa "Next to you".

"I-am cunoscut la prima repetiție și mi-au părut puțin, puțin timizi, dar în momentul în care au început să cânte s-a dezlănțuit totul", a comentat Raluka.

A urmat Andrada Precup, care a interpretat piesa "România" alături de compozitorul melodiei, Adrian Daminescu. Cei doi au fost acompaniați la nai de Damian Drăghici, iar momentul a fost unul foarte emoționant.

"Andrada a fost o surpriză încă din audiții când am spus că atunci când un concurent vine cu o poveste solidă și plusează cu o voce senzațională, atunci pachetul e complet. Asta seară cred că Ștefan a știut să o pună într-un context potrivit, lângă Adrian Daminescu și Damian Drăghici, care au făcut un moment pur românesc, care, cu siguranță, a trecut de toate monitoarele, toate televizoarele și a intrat în casele oamenilor și i-a făcut pe cei de acasă să suspine și să aplaude la finalul momentului", a spus Florin Ristei.

Vocea puternică a Soniei Mosca a fost acompaniată de o altă voce grandioasă, cea a Monicăi Anghel. Cele două artiste au interpretat piesa "The Prayer" și au impresionat audiența.

"A fost sublim și vreau să-i mulțumesc Monicăi pentru că, în momentul în care am aflat că trebuie să cânte cu cineva, m-am speriat. M-am speriat și am zis: <<Nu, cu cine? Cu cine să cânte Sonia? Monica, îți mulțumesc din suflet! A fost minunat!", a declarat Delia.

Adrian Petrache a fost urmărit de ghinion și în seara finalei. Concurentul ar fi trebuit să cânte alături de unchiul său, Florin Salam. Acesta a venit la repetiții și a pregătit un moment împreună cu Adrian, însă în seara finalei, nu a apărut din cauza unor probleme personale. Florin Ristei s-a oferit să îl ajute pe concurent, astfel că a urcat pe scenă și cei doi au interpretat piesa "Shape Of My Heart".

"În primul rând, felicitări Ristei pentru fairplay. În al doilea rând, indiferent că suntem într-o finală de X Factor 2020, că imprevizibilul care-l caracterizează pe Adrian Petrache a existat și de această dată, eu sunt încă extrem de uimit cum cineva nu apare. La teatru este o vorbă: <<Știți când nu vine actorul la teatru? Când moare>>. Am rămas cu un gust amar vizavi de colega mea (n.r. Loredana). Adriane, tu trebuie să reprezinți prospețimea, evoluția [...]. Ești un băiat care mi-a atras atenția de la început, iar ținând cont de imprevizibilul acestui moment, nu pot decât să vă felicit pe amândoi!", a spus Ștefan Bănică.

Interpretările concurenților cu mentorul lor

Duetele nu s-au încheiat cu muzicienii invitați special pentru finala X Factor 2020. Concurenții au urcat din nou pe scenă, de data aceasta alături de mentorii lor. Din nou, Super 4 au fost cei care au dat startul acestor momente. Italienii au cântat împreună cu Florin Ristei și cu fratele acestuia, Dan, piesa "Signed, Sealed, Delivered".

"Mie mi se pare că piesa asta le-a venit cel mai bine ever, pentru că e pe foarte multă improvizație, și le dă voie să se joace, să fie creativi. Foarte bine, felicitări!", a comentat Delia.

Andrada și Ștefan Bănică au umplut scena de emoție, dar și de energie cu piesa "Let It Be". Cei doi au cântat la pian, au interpretat vocal și au dansat, iar Andrada a demonstrat că nimic nu o poate opri din a-și exprima dragostea pentru muzică.

"Mi s-a părut că ați strălucit. Mi s-a părut că e un moment demn de Sala Palatului", a fost de părere Delia.

Delia și Sonia Mosca s-au armonizat pe melodia "Gura ta". Cele două au adus un melanj de nuanțe delicate și note explozive, momentul evidențiind încă o dată vocea amplă a concurentei.

"Bravo, fetelor! Vreau să te felicit, Sonia, pentru că ai cântat foarte bine în română. A sunat foarte bine, deși mi-aș fi dorit să te aud pe tine mai mult cântând. Mi-e dor de explozia aia pe care am auzit-o în audiții", a comentat Ștefan.

Loredana și Adrian Petrache au încheiat seria de duete cu "Efemer", o piesă ale cărei versuri au fost scrise chiar de Loredana. Pe linia melodică a piesei armenești "Sire qez lianam" și cu versuri în limba română, Loredana și Adrian Petrache au creat un moment intens și de neuitat.

"Mi s-a părut cel mai bun moment pus în scenă astă seară la X Factor. Cred că Loredana te-a dus undeva unde n-ai fi reușit să ajungi cu nimeni altcineva. Și mentor bun, și prezență scenică bună", a declarat Florin Ristei.

Interpretările solo

Sonia Mosca a dat startul momentelor solo. Concurenta a interpretat celebra "My Heart Will Go On" și, cu siguranță, a ajuns la inimile audienței.

"Senzațional, Sonia! Mă dai pe spate la fiecare apariție, nici nu mă interesează că păstrezi tot timpul același gen de piesă. E normal, cu ăsta te simți confortabil, ăsta ți-e drumul. Felicitări!", a spus Florin Ristei.

Adrian Petrache a surprins din nou în marea finală cu o interpretare atipică. Concurentul a demonstrat că este un adevărat muzician și a creat o versiune specială a piesei "Another Brick In The Wall".

"Alegerea muzicală mi s-a părut excepțională! Excepțională!", a fost de părere Delia.

Andrada Precup și-a lăsat bine-cunoscuta amprentă și asupra ultimei prestații din cadrul X Factor 2020. Concurenta a emoționat din nou cu o interpretare sensibilă a piesei "Mama", compusă de Ștefan Bănică.

"E un cântec pe care l-a scris Ștefan și tu i-ai dat o nouă culoare, o nouă viață. Cu atâta sensibilitate, cu atâta emoție, ai simțit acest cântec din plin și cred că a fost o alegere extraordinară să vii în această seară in fața noastră cu această melodie și să ne aduci aminte că cea mai prețioasă ființă din viața noastră este mama", a mărturisit Loredana.

Finala X Factor 2020 a fost încheiată de momentul muzical al grupului Super 4. Italienii au ales să cânte o melodie în limba maternă, "Vivo Per Lei".

"Mi s-a părut cea mai bună alegere pentru acest moment, pentru o finală. Stăpânesc foarte bine piesa, e ceva ce îi reprezintă. Tot momentul a sunat și a arătat fabulos", a spus Delia.

Citește pe aceeași temă:

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Nibiru se deschide azi; Cine cântă și care e programul festivităților pe 16 iulie

Deschiderea stațiunii Nibiru are loc astăzi, pe 16 iulie. Programul artistic al zilei include concerte Delia și Puya, spectacole de circ, dans și acrobații, artiști stradali și show de artificii. La ceremonia de deschidere vor fi prezenți Selly, Dan Negru și Dumitru Prunariu. Vezi programul complet al zilei.

Publicat

pe

Stațiunea Nibiru
Stațiunea Nibiru │ FOTO: Captură Facebook Selly

Nibiru se deschide oficial astăzi, 16 iulie, la ora 18:00, în Costinești. Publicul se va bucura de un program vast și variat de momente artistice. Delia, Puya și Mario Fresh vor concerta pe Center Stage, unde accesul este gratuit, achitând biletul de 25 de lei care include o băutură. În ziua deschiderii vor avea loc, de asemenea, show-uri acrobatice, spectacole de dans, show-uri aviatice și spectacol de artificii.

Selly: "Este incredibil ce va fi aici"

"Azi noapte au avut loc ultimele repetiții ale show-urilor acrobatice pentru Marea Deschidere. Sute de costume de zeci de mii de euro, un spectacol absolut incredibil regizat de Razvan Ioan Dinca, zeci de toboșari din Columbia, Brazilia și Portugalia sunt pregătite pentru voi. Este incredibil ce va fi aici", a spus Selly într-un mesaj postat online în urmă cu câteva ore.

Nibiru rămâne deschis zilnic, până la finalul lunii august. Ora de acces este 18:00, iar programul general este până la ora 03:00. Pentru festivaluri, concerte și alte evenimente, orele de acces pot fi diferite și sunt afișate în calendarul fiecărui eveniment.

Detalii de acces pentru copii și tineri:

  • Copiii sub 5 ani au acces gratuit.
  • Studenții au acces gratuit. Pentru revendicarea accesului trebuie completat formularul dedicat pe studenti.nibiru.net și încărcată o fotografie cu legitimația sau carnetul de student vizat pentru anul în curs.
  • Tinerii care nu au împlinit 15 ani trebuie să fie însoțiți și supravegheați de un adult pe durata vizitei.

Ce se întâmplă la Marea Deschidere Nibiru:

Center Stage (Scena Centrală)

  • Circus of Wonders
  • Spectacol de dans & acrobații
  • Concerte pregătite de către Delia, Puya și Mario

Momente speciale în ziua deschiderii Nibiru

  • Ceremonia de deschidere: Selly vs. Dan Negru x Dumitru Prunariu
  • Balon cu aer cald, Sumii România
  • Show aviatic: Aeroclubul României
  • Rave party Zoom Mueve to Nibiru
  • Sunset Ceremony – Muzeul Planetelor – Ainjina
  • Show acrobatic, tiroliană și show de artificii
  • Mascote / Caricaturiști / Street artists
  • Acrobații pe sârmă

Experiențe

  • Muzeul Planetelor • Taranterra • Expo reptile
  • Parc de distracții • Proiecție imersivă Mina
  • Hype Play • Skill Games

Day Zero Pre-Party Galaxia Festival /Astral Night (Biletul Galaxia îți oferă acces gratuit la Galaxia Day & Astral Night Party)

  • Lineup: Dirty Nano / Pado Belu / Deny / Ozlemex / Alina Eremia / Jo / ADI

Music Spots

  • Retrograde Party – Odometrie Metrie – DJ Fly
  • Nebula X Party – Eclipse – Sebastian
  • Galaxia Party – Pizza Mafia – Alzaro x Sky Show
  • Rock Days Party – The Bus
  • K-Pop Party – Piațeta Nibiru – Ioni

The Fool

  • Open Mic: MCs Gherghe & Moise

Berăria Nibiru

  • Meteor, Bogdan DLP & DJ: Crisko

Programul pe ore al principalelor atracții la Marea Deschidere Nibiru

18:00

  • Zbor cu balonul cu aer cald cu ridicare de la Muzeul Planetelor
  • Deschiderea Berăriei Nibiru – DJ Crisko

18:45

  • Show aviatic Șoimii României

19:00

  • Concert de pian & voce – Daniel Crețu & Adrian Stănescu

20:00

  • Opening Party – DJ Fly – Domeniile Mitroi
  • The Sky Show – DJ Sebi – Eclipse Bar

20:20

  • Show aviatic Șoimii României

20:25

  • Concert Mario – Center Stage

20:45

  • Dumitru Prunariu × Dan Negru + Răzvan Dincă
  • Latino Drum Show Aainjaa – Muzeul Planetelor

21:00

  • Proiecție interactivă – Peretele Mina
  • Open Mic – MCs Gherghe & Moise

21:30

  • DJ Alzaro – Pizza Mafia

21:40

  • Concert Delia – Center Stage

22:00

  • Galaxia Day 0 Pre-Party – Nibiru Arena

22:30

  • Ozlemek × Pado & Belu – Nibiru Arena
  • The Sky Show – Pizza Mafia

22:40

  • Concert Puya – Center Stage

23:00

  • Bogdan DLP – Berăria Nibiru
  • Street Party cu DJ Ioni – Piațeta Nibiru

00:00

  • Dirty Nano – Alina Eremia, Adi Istrate, Giulia, JO – Nibiru Arena

01:30

  • Deny – Nibiru Arena

Bilet de intrare la Marea Deschidere Nibiru de pe 16 iulie:

  • Ai acces gratuit pe promenadă (fără consumație minimă) dacă ai mers anul ăsta la Beach, Please! sau ai bilet la oricare dintre festivalurile de la Nibiru (Galaxia, Nebula X, K-Pop Days, Rock Days, Stardust, Pong Fest, Retrograde).
  • 25 de lei, achiziționat online (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).
  • 35 de lei, achiziționat la fața locului (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces pe Promenada NIBIRU, însă atracțiile și experiențele cu plată, precum Hype Play sau activitățile din Parcul de Distracții, se achită separat. Accesul poate necesita un bilet dedicat, tokenuri sau plata directă a atracției respective.

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces la concertele și spectacolele organizate pe Center Stage, zonele de entertainment, activările și accesul la restaurantele și cafenelele din Promenadă. Biletul standard luat online înainte de ora 17:00 include și un voucher de 25 de lei pentru băuturi.

Citește în continuare

Muzică nouă

Abuzurile au chip în piesa lui Cojo și Delia, "Nu e despre tine" - AUDIO

Nu e ușor să vorbești despre abuzuri ce li s-au petrecut celor din familie, însă Cojo o face, dând astfel chip unor oameni ce se ascund în spatele unor poziții de putere. Ironic, piesa lui cu Delia se numește "Nu e despre tine", chiar dacă abuzatorul vine aici cu o identitate.

Publicat

pe

Cojo / Delia
Cojo / Delia │ FOTO: Colaj capturi Instagram

Abuzurile lasă urme adânci, care nu se vindecă ușor. Afectați sunt atât cei direct implicați, cât și restul familiei și oamenii apropiați. Cojo are curajul să vorbească despre proprii părinți și să deschidă o rană a lui, dar și a societății în care trăim. Pentru că piesa "Nu e despre tine" pornește de la o traumă personală, dar oferă o pârghie pentru toți cei care au trecut prin experiențe similare.

"Am început să simt că urăsc bărbații de la 5 ani,

Când o auzeam pe mama cum îi povestea lui tata că o hărțuiește șefu

Și vedeam pe fața lui tata cum vrea să meargă să-l omoare

Și mama-i spunea c-o să facă mai rău și că n-o să creadă restul.

Când am auzit prima oară de-o fată care să vorbească public despre abuzatorul ei

Simțeam că prin curajul ei se vindecă și mama

Și când am început să simt cât de sensibil sunt cu nervii

A durat o vreme să-ncep să vorbesc", spune Cojo în versurile sale.

Împreună cu Delia, Cojo pune o lupă acolo unde mulți se feresc să privească. Deschis, vulnerabil, atent la propriile emoții, artistul le oferă o voce celor care au amuțit în fața propriilor frici. Refrenul interpretat de către Delia se simte ca o sabie în mâinile celor care a fost până acum dezarmați. Nu e vorba despre a răspunde cu violență la abuz, ci despre a avea curajul să spui ceea ce simți.

"Nu e despre tine, dacă nu te simți (...)

Nu e despre tine cu noduri în gât

Sper să simți pe pielea ta cum se simte ce-ai făcut", spune Delia pe refren.

Piesa "Nu e despre tine" se regăsește pe albumul "Erupt" al lui Cojo, versiunea Deluxe. Melodia este compusă de Cojo (muzică, versuri), Delia (muzică) și Alina Elena Anghel (versuri). În curând va fi lansat și videoclipul piesei, Cojo anunțând online că a fost deja filmat.

AUDIO: Cojo și Delia - "Nu e despre tine"

Citește în continuare

Concerte & turnee

INNA și Paraziții vin la Young Island 2026, festivalul de la Bacău

Între 30 iulie și 3 august, Young Island Festival 2026 va găzdui la Bacău 4 zile de concerte în mijlocul naturii. Printre artiștii confirmați în lineup se numără INNA, Akcent, Mira, Rareș, Puya și Paraziții.

Publicat

pe

Inna în videoclipul "Iguana"
Inna în videoclipul "Iguana" │ FOTO: Captură YouTube

Young Island Festival ajunge în 2026 la cea de-a 6-a ediție. Festivalul are loc la Insula de Agrement Bacău, între 30 iulie (joi) și 3 august (luni). Din lineup fac parte nume sonore precum Loredana, INNA, Markus Schulz, Puya și Paraziții.

"În 2026, Young înseamnă mai mult decât muzică. Este despre oameni, despre legături reale și despre energia care se creează atunci când suntem împreună. Community, ediția a VI-a, pune în prim-plan autenticitatea, libertatea și bucuria de a fi parte din ceva care contează. Este locul în care te simți mereu tânăr, pentru că fiecare moment trăit aici e viu, sincer și memorabil", spune organizatorii.

Lineup-ul Young Island Festival 2026:

  • Adrian Șaguna & Filarmonica - Akcent -Albert Nbn, Bita - Bogdan Vix - Candyboii - Cosmin Vraciu - Damian Drăghici - Deyu - Dirty Nano - Dj Edi - Dj Ghera - Dj Supernova - El Mariano - Fla$h & Deniz Cds - George Mihail - George și Lucian Toma - Hriscu - Hrisq - Ian - Inna - Jiji Lazar - Jo - Just2 B2B Moise - Karol Diac - Kimberly Dj - Lary - Lazy Ed - Los Vagabondos - Loredana - Luis Demark - Maiia - Markus Schulz - Marwan Dua - Mc Dylma & Pappa M - Mc Zedho & Dj Dan D - Mgl - Mira - Mohombi - Nouă Unșpe - Olix & Fintescu - Oscar - Pado & Belu - Parazitii - Pascal Junior - Pavlo Vicci - Petre Stefan - Puya - Rareș - Rava - Rbor - Reman - Retro Moga - Revol - Sllash And Doppe - Solomon - Speak - Ștefania Iftime - Sweetcase Dj - Teodor Ambarus - Tmz - Tody B2B Nenz - Tribute To Abba - Vanilla & Berechet - Vraciu - Vraciu & Babus - Young Rising Star - Zvan.

Prețurile biletelor la Young Island Festival 2026:

  • 4 Days Standard Pass - 600 lei
  • 4 days VIP Pass – Main Stage - 900 lei
  • 4 days VIP Pass – Urban Stage - 800 lei
  • Ultra VIP 4 days - 1,500 lei
  • Friends pack 4 + 1 Gratis - 2,400 lei
Citește în continuare

Trending