Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Loredana lansează "Bună seara, iubite", o versiune specială de Crăciun a celebrei melodii

În prag de sărbătoare, Loredana le-a făcut cadou fanilor o versiune specială a ceea ce este considerat cel mai cunoscut cântec al său. "Bună seara, iubite" beneficiază de un videoclip pe care te invităm să-l urmărești în articol.

Publicat

pe

Loredana - Buna seară, iubite (Christmas 2020 Special)
Loredana - Buna seară, iubite (Christmas 2020 Special) │ FOTO: captură YouTube

În noua variantă, Loredana este acompaniată de Banda Agurida, trupa alături de care artista interpretează de mai mulți ani. Vocea puternică a Loredanei, emoția versurilor și linia instrumentală au același impact cu care "Bună seara, iubito!" și-a obișnuit fanii.

"După 31 de ani de când cântecul <<Bună seara, iubite>> a intrat în "legalitate" și a putut fi auzit și văzut într-o Românie liberă! Iată darul meu pentru românii mei dragi de pretutindeni - "Bună seara, iubite!" Versiune 2020 interpretată live cu Banda Agurida", a scris Loredana pe paginile de socializare.

Melodia "Bună seara, iubite" este însoțită de un videoclip ce se potrivește cu atmosfera de Crăciun. Loredana este înconjurată de luminițe strălucitoare și îmbrăcată într-o superbă rochie albă.

Scurtă istorie despre cântecul "Bună seara, iubito!"

"Bună seara, iubito!" a creat un adevărat iureș la sfârșitul anilor '80. Compusă de Adrian Enescu, pe versurile poetului Lucian Avramescu, melodia a avut un succes cu mult peste așteptări și este considerat și acum cel mai celebru cântec al Loredanei. Piesa a fost interzisă șase luni, din cauza versurilor șocante, puternice, prea directe pentru acele vremuri.

În 1988, "Bună seara, iubito!" devenise celebru în sălile de spectacole, astfel că lui Adrian Enescu i s-a permis să imprime vinilul. S-a vândut într-un tiraj fulminant pentru acele timpuri. În vara aceluiași an, este lansat albumul de debut al Loredanei, care poartă numele celebrei melodii, "Bună seara, iubito!". Deși albumul nu a fost promovat pe postul național de televiziune iar la radio nu era difuzat decât la ore târzii, acesta a avut un real succes, fiind vândut în peste 1 milion de exemplare, un record absolut de vânzări.

VIDEO: Loredana - Buna seara, iubite (Christmas 2020 Special)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

INNA și Paraziții vin la Young Island 2026, festivalul de la Bacău

Între 30 iulie și 3 august, Young Island Festival 2026 va găzdui la Bacău 4 zile de concerte în mijlocul naturii. Printre artiștii confirmați în lineup se numără INNA, Akcent, Mira, Rareș, Puya și Paraziții.

Publicat

pe

Inna în videoclipul "Iguana"
Inna în videoclipul "Iguana" │ FOTO: Captură YouTube

Young Island Festival ajunge în 2026 la cea de-a 6-a ediție. Festivalul are loc la Insula de Agrement Bacău, între 30 iulie (joi) și 3 august (luni). Din lineup fac parte nume sonore precum Loredana, INNA, Markus Schulz, Puya și Paraziții.

"În 2026, Young înseamnă mai mult decât muzică. Este despre oameni, despre legături reale și despre energia care se creează atunci când suntem împreună. Community, ediția a VI-a, pune în prim-plan autenticitatea, libertatea și bucuria de a fi parte din ceva care contează. Este locul în care te simți mereu tânăr, pentru că fiecare moment trăit aici e viu, sincer și memorabil", spune organizatorii.

Lineup-ul Young Island Festival 2026:

  • Adrian Șaguna & Filarmonica - Akcent -Albert Nbn, Bita - Bogdan Vix - Candyboii - Cosmin Vraciu - Damian Drăghici - Deyu - Dirty Nano - Dj Edi - Dj Ghera - Dj Supernova - El Mariano - Fla$h & Deniz Cds - George Mihail - George și Lucian Toma - Hriscu - Hrisq - Ian - Inna - Jiji Lazar - Jo - Just2 B2B Moise - Karol Diac - Kimberly Dj - Lary - Lazy Ed - Los Vagabondos - Loredana - Luis Demark - Maiia - Markus Schulz - Marwan Dua - Mc Dylma & Pappa M - Mc Zedho & Dj Dan D - Mgl - Mira - Mohombi - Nouă Unșpe - Olix & Fintescu - Oscar - Pado & Belu - Parazitii - Pascal Junior - Pavlo Vicci - Petre Stefan - Puya - Rareș - Rava - Rbor - Reman - Retro Moga - Revol - Sllash And Doppe - Solomon - Speak - Ștefania Iftime - Sweetcase Dj - Teodor Ambarus - Tmz - Tody B2B Nenz - Tribute To Abba - Vanilla & Berechet - Vraciu - Vraciu & Babus - Young Rising Star - Zvan.

Prețurile biletelor la Young Island Festival 2026:

  • 4 Days Standard Pass - 600 lei
  • 4 days VIP Pass – Main Stage - 900 lei
  • 4 days VIP Pass – Urban Stage - 800 lei
  • Ultra VIP 4 days - 1,500 lei
  • Friends pack 4 + 1 Gratis - 2,400 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Loredana ne invită la "Libertate", un nou concept de spectacol, la Sala Palatului - BILETE

Loredana, cea care a reinventat constant scena artistică din România, anunță "Libertate", o adevărată aventură muzicală, o experiență fără filtre, fără limite și fără prejudecăți. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Loredana în videoclipul "Fericire"/"Bună dimineața"
Loredana în videoclipul "Fericire"/"Bună dimineața" │ FOTO: captură YouTube

Pe 7 noiembrie, Sala Palatului găzduiește un spectacol despre muzică, spirit și curajul de a fi tu însuți. Loredana aduce pe scenă "Libertate", un concert-manifest despre curajul de a nu te lăsa încadrat în norme rigide.

Conceptul "Libertate" pornește de la ideea că muzica nu are granițe, religie sau gen. Este o celebrare a Spiritului, singura dimensiune care rămâne eternă într-o lume în continuă schimbare. Loredana propune o experiență fluidă, în care genurile muzicale se contopesc, iar spectatorii sunt invitați să trăiască dincolo de frici și tipare predefinite.

"Libertate e atunci când toate barierele cad. Când nu te mai identifici cu un gen sau cu o limbă, ci ești pur și simplu infinit. Libertatea e viață, e sunet pur, e muzică", a transmis Loredana.

Spre deosebire de un concert clasic, "Libertate" este construit ca o forță care încalcă regulile. Show-ul refuză repetarea unor rețete vechi și alege să iasă din tipare, oferind o producție vizuală și sonoră complexă. Este o invitație la a lăsa în urmă conflictele și prejudecățile pentru a experimenta un haos în perfectă armonie.

O artistă cu o carieră remarcabilă, Loredana se reinventează în fiecare an și pentru fiecare generație. A cântat despre iubire în nenumărate genuri și stiluri, fie că a interpretat muzică pop, rock, populară, jazz, jamparale, blues sau musical. A căutat în muzica sa toate definițiile, nuanțele și semnificațiile cuvintelor care exprimă cele mai misterioase și puternice stări sufletești: iubire, dor, nostalgie.

De la pop, la folclor, rock, jazz, alternativ, electro dance, într-un carusel sublim, un periplu sonor complet, fiecare spectacol Loredana este un fusion extravagant, armonic şi elegant, susținut cu virtuozitate de artiștii talentați din banda Agurida.

Prețuri bilete concert Loredana - Libertate la Sala Palatului

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 104 lei și 319 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending