Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Johnny Depp revine în 2021 la București cu Hollywood Vampires, un nou concert are loc la Romexpo

Hollywood Vampires, supergrupul fondat de Alice Cooper, Johnny Depp si Joe Perry, revine în 2021 la București. Concertul va avea loc în luna august la Romexpo, aceeași locație ce găzduia în 2016 primul concert al trupei în România.

Publicat

pe

Concert The Hollywood Vampires la București pe 6 iunie 2016 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Johnny Depp revine în 2021 pe scenă alături de colegii din Hollywood Vampires, Alice Cooper și Joe Perry. Cu un album nou lansat în 2019, ce conține 13 piese originale, formația este pregătită să recucerească publicul de la București. Pe 31 august 2021, Hollywood Vampires concertează la Romexpo, biletele pentru acest show urmând să fie puse în vânzare luni, 14 decembrie. 

Supergrupul Hollywood Vampires a fost fondat de Alice Cooper, Johnny Depp și Joe Perry în 2015. La originea formării acestei trupe a stat dorința de a aduce un omagiu tuturor artiștilor din scena rock răpuși de excese.

Numele formației este preluat de la clubul de băutori "The Hollywood Vampires", a cărui baze au fost puse de Cooper în anii '70 și din care făceau parte diferiți artiști, precum John Lennon, Ringo Starr, Keith Moon sau Micky Dolenz.

În prezent, din componența Hollywood Vampires fac parte cei trei membri fondatori și Tommy Henriksen, basistul lui Alice Cooper. De-a lungul timpului, The Hollywood Vampires au urcat pe scenă alături de artisti precum Duff McKagan, Matt Sorum (ambii Guns n' Roses), Brad Whitford (Aerosmith) sau Robert DeLeo (Stone Temple Pilots).

Bilete la concertul Hollywood Vampires de la Romexpo:

Primele 500 de bilete:

  • Heroes - 399 lei
  • Boogiemen - 249 lei
  • Drunk Friends - 159 lei

În Presale:

  • Heroes - 429 lei
  • Boogiemen - 269 lei
  • Drunk Friends - 179 lei

În ziua concertului, la acces:

  • Heroes - 450 lei
  • Boogiemen - 300 lei
  • Drunk Friends - 200 lei

*La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 10 lei.

*Numărul biletelor la categoriile Heroes și Boogiemen este limitat la 2000 de bucăți din fiecare categorie.

*Se pun în vanzare doar 10.000 de bilete pentru acest show.

Trupa Hollywood Vampires a susținut primul concert în România pe 6 iunie 2016. Formația a cântat la Romexpo alături de basistul Duff McKagan și toboșarul Matt Sorum, cunoscuți pentru apartenența la legendara trupă Guns N’Roses. La eveniment au participat în jur de 8000 de oameni, preponderent rockeri, dar și fani ai lui Johnny Depp. (Vezi poze și citește impresii de la concert.)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

Alice Cooper descrie un "star rock" creat cu inteligență artificială și atrage atenția asupra problemelor care apar

Artiștii creați cu inteligență artificială se pot adapta oricărui gen muzical, inclusiv rock. Alice Cooper a explicat, în detaliu, cum ar crea el un star rock folosind AI, identificând și o serie de probleme care apar în acest proces.

Publicat

pe

Alice Cooper în concert la București
Alice Cooper în concert la București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Viitorul muzicii va fi influențat, fără îndoială, de inteligența artificială. Și chiar dacă muzica rock n-a avut parte, până acum, de un artist notabil creat cu AI, acest lucru nu e imposibil. Alice Cooper a detaliat cum ar crea el cu AI un așa-zis "star rock", explicând ulterior și care sunt pericolele.

"OK, iată despre ce e vorba: aș putea chiar acum să creez un rock star. Aș putea să creez un Yungblud, un tip foarte atrăgător, rock, dur, care arată cool. Aș putea să creez o tipologie anume – nu contează – Starboy sau cum vreți, și să-l fac să arate grozav. El, de fapt, nu există", a explicat Alice Cooper într-un interviu cu Eddie Trunk de la SiriusXM.

Vocalistul în vârstă de 78 de ani a povestit apoi ce fel de rockstar ar putea inventa.

"Aș putea să-i spun AI-ului: "Vreau să sune ca Tom Petty și Freddie Mercury. Și iată despre ce este albumul. Scrie cântecele"", a spus Cooper, adăugând: "Ok, acum ai un star rock care nu există și un album care nu există decât în această lume AI."

Alice Cooper: "Ce se întâmplă dacă muzica asta (cu AI) se vinde? Cine primește banii?"

Alice Cooper a amintit, totuși, că nu ar exista niciun artist real care să revendice drepturile de autor.

"Ce se întâmplă dacă muzica asta se vinde? Cine primește banii? AI a scris piesele! Asta se va întâmpla. Fii atent și vei vedea că problema asta va apărea, pentru că tipul care tocmai a sugerat cum ar trebui să fie muzica nu a scris, de fapt, piesele."

O altă problemă identificată de Alice Cooper  este faptul că "artiștii" AI nu au simțit în realitate nicio emoție.

"Dacă aș putea să-i spun să scrie un cântec despre Eddie Trunk alăturându-se trupei The Rolling Stones, ți-ar scrie un cântec grozav - cu excepția unui lucru", a menționat Alice. "Singurul lucru pe care nu îl poate face este să aibă emoție - el nu a fost niciodată îndrăgostit. Nu i s-a frânt niciodată inima. Nu a fost niciodată furios. Nu a fost niciodată fericit."

Lipsa emoțiilor va face imposibilă crearea unei conexiuni cu muzica generată de AI. Inevitabil, publicul va simți diferența, e de părere Alice Cooper.

"(Muzica făcută cu AI) nu transmite emoție. Nu are inimă, nu are simțire, nu are suflet, și aici este punctul în care totul se prăbușește", a concluzionat vocalistul Hollywood Vampires.

Citește în continuare

Muzică nouă

AUDIO: Johnny Depp își etalează calitățile vocale în "Haunted", o colaborare cu artista irlandeză Imelda May

Johnny Depp și Imelda May și-au unit forțele pentru reinterpretarea piesei "Haunted", cunoscută mai ales datorită duetul dintre Shane MacGowan și Sinead O'Connor din 1995. Noua variantă este extrasă de pe albumul "20th Century Paddy - The Songs of Shane MacGowan", realizat în memoria regretatului artist. Mai multe detalii despre acest proiect în articol.

Publicat

pe

Artwork Johnny Depp - Haunted ft. Imelda May
Artwork Johnny Depp - Haunted ft. Imelda May │ FOTO: captură YouTube

"Haunted" este un dialog sincer despre o iubire neprețuită. Partenerii de "discuție" rememorează primele întâlniri, își dezvăluie motivele pentru care s-au îndrăgostit și mărturisesc cu sinceritate că vor să fie bântuiți de dragostea pe care și-o poartă unul celuilalt. Melodia a fost compusă de Shane MacGowan în jurul anului 1986 pentru filmul "Sid and Nancy", iar prima interpretare vocală este asociată cu Cait O'Riordan, basista trupei The Pogues din acea perioadă. "Haunted" a devenit cunoscută mulți ani mai târziu, cea mai populară variantă fiind cea cu Sinead O'Connor.

"Haunted" se găsește pe tracklistul albumului tribut "20th Century Paddy - The Songs of Shane MacGowan", ce va fi lansat integral pe 13 noiembrie. Depp și May nu sunt singurele nume sonore care și-au adus aportul creativ, suita de artiști fiind completată de Amble, Bruce Springsteen, Camille O'Sullivan, Cronin, Damien Dempsey, David Gray, Dropkick Murphys, Garron Noone, Glen Hansard, Hozier & Jessie Buckley, Johnny Mac & The Faithful, Kate Moss, Liam Ó Maonlaí, Lisa Moorish & Another Day, Lisa O'Neill, LYRA, Madra Salach, Moya Brennan, Mundy, Picture This, Pinch of Snuff, Primal Scream, Steve Earle, The High Kings, The Jesus and Mary Chain, The Libertines, The Murder Capital, The Pogues și Tom Waits.

Ideea acestui material îi aparține soției lui MacGowan, Victoria Mary Clarke, și managerului ei, John Kennedy. Mai mult, în onoarea moștenirii lăsate de Shane McGowan, jumătate din veniturile generate de muzica artistului va fi donată către Dublin Simon Community pentru a oferi locuințe și asistență medicală persoanelor fără adăpost.

Shane MacGowan a fost una dintre cele mai distinctive și carismatice figuri ale muzicii alternative, cunoscut în special ca solist și compozitor al trupei The Pogues. A redefinit folk-ul irlandez printr-un amestec de punk și influențe tradiționale, dând naștere unui stil unic, intens și profund emoțional. Piese precum "Fairytale of New York" sau "A Pair of Brown Eyes" au devenit clasice atemporale, apreciate atât pentru lirismul sincer, cât și pentru autenticitatea interpretării. Artistul s-a stins din viață pe 30 noiembrie 2023, la vârsta de 65 de ani.

AUDIO: Johnny Depp & Imelda May - Haunted

Citește în continuare

Trending