Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Grasu XXL s-a despărțit de Laura Andreșan: "Avem împreună o minune de fetiţă, pe care o să o creştem împreună"

Grasu XXL a anunțat public despărțirea sa de Laura Andreșan. Cei doi formau un cuplu de mai bine de 12 ani și au împreună o fetiță de un an și jumătate.

Publicat

pe

Concert - Red Bull Music SoundClash: Grasu XXL și Loredana la Sala Polivalenta pe 21 noiembrie 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Grasu XXL a făcut o mărturisire neașteptată privind viața sa intimă. Relația lui cu Laura Andreșan s-a încheiat, după 12 ani în care au trăit împreună. Succint și la obiect, rapper-ul a făcut anunțul pe Instagram, fără a menționa niciun detaliu cu privire la motivele despărțirii. Cei doi vor continua să se ocupe de creșterea copilului lor.

"Ştiţi că nu prea îmi place să vorbesc despre lucruri personale, însă cred că lucrul pe care urmează să vi-l spun trebuie să îl ştiţi de la mine şi de la Laura, nu din presă sau de altundeva. Eu şi Laura ne-am despărţit, da, este adevărat. Avem împreună o minune de fetiţă, pe care o să o creştem împreună, așa că v-aș ruga să ne respectați intimitatea și liniștea în momentele astea dificile", a declarat Grasu XXL.

Mesajul lui Grasu XXL prin care anunță despărțirea de Laura Andreșan

https://www.instagram.com/p/CIupdH2s4Ri/

Grasu XXL cântă de la vârsta de 14 ani, provenind dintr-o familie cu tradiție în domeniu. Primul material discografic al cântărețului se numește "Personajul negativ" și este o colaborare cu Paco 10 Grei; cei doi au fost uniți sub numele XXL & 10 Grei. Acesta a fost lansat pe 10 iulie 1999. Primul său album solo, "Curaj", a fost lansat în iulie 2006 și este un material într-adevăr inedit atât prin sunet, cât și prin modalitatea interpretării. În 2006 apare și EP-ul "Curaj" (Remix) - un material scos de rapper alături de Dj Swamp care promovează albumul "Curaj" alături de mixtape-ul.

Cel mai recent material discografic solo este "Drumul spre succes". Lansat pe 23 martie 2015, albumul conține 13 piese și colaborări cu Maximilian, MefX, Nane, Feli, Tranda, Zhao, Mitză, Mari, DJ Undoo, printre care se află și "Dl. Destin", colaborarea cu Guess Who și Florin Chilian, una dintre cele mai bine primite piese de către ascultători.

Pe 12 septembrie 2018, artistul a lansat în colaborare cu Guess Who albumul "În Labirint". Cel mai recent single lansat se numește "Banii n-aduc fericirea", o melodie înregistrată împreună cu Feli la începutul lunii iunie.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Flight Festival 2026 îi aduce la Muzeul Bănățean din Timișoara pe ZAZ, Tinie Tempah, Delia, Theo Rose și Smiley. Programul pe scene, zile și ore a fost dezvăluit de organizatori, weekend-ul 19 - 21 iunie oferind publicului o selecție diversă.

Publicat

pe

Flight Festival 2026
Flight Festival 2026

Un festival multidisciplinar care îmbină muzica, tehnologia, arta și inovația, Flight Festival 2026 va aduce pe scenă artiști internaționali și locali din zone muzicale diverse: electronic, pop, rock, drum & bass. Cea de-a opta ediție se va desfășura în perioada 19 - 21 iunie 2026, la Muzeul Bănățean din Timișoara, tema de anul acesta fiind Endless Flight, "o metaforă a continuității, transformării și expansiunii".

Mai jos puteți consulta programul pe scene, zile și ore. Din lineup fac parte artiști precum Tinie Tempah, Zaz, Delia, Theo Rose, Smiley, Coma, Mihail, Grasu XXL și Guess Who.

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Vineri, 19 iunie

GEORGE ARENA

  • 17:05 — UNDERR (by Kiss FM)
  • 18:00 — Sean Norvis
  • 19:00 — Rareș
  • 20:15 — Theo Rose
  • 21:45 — Smiley
  • 23:15 — Mari Froes

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Queen G
  • 02:30 — Raise

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 20:00 — Andrei G.M. Live
  • 20:30 — Video DJ Sniper
  • 22:30 — Aurik & Pelin
  • 00:30 — Victor Stan
  • 02:00 — B. Mike
  • 03:30 — Not So Common DJ

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — BIA
  • 23:00 — Gabriela Bongo + PVC
  • 00:00 — Unglued + PVC
  • 01:00 — Culture Shock
  • 02:00 — Flava D + PVC
  • 03:00 — IST
  • 04:00 — OMIX

ZBOR

  • 18:05 — Grupul Primul Acord
  • 18:45 — Nicoleta
  • 19:10 — CJ
  • 19:35 — Rule of Three
  • 20:15 — Volga Arm
  • 21:25 — Monokrom
  • 22:35 — Antonia Tufănescu
  • 23:00 — Electric Revival
  • 00:00 — Solomon

Sâmbătă, 20 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — The Weekend Band
  • 19:00 — Mihail
  • 20:30 — Coma
  • 22:00 — ZAZ
  • 23:30 — Delia

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Lance
  • 02:00 — Ooshmann
  • 03:30 — Sintea

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 21:00 — DJ Kuky
  • 23:00 — Diana Sar
  • 00:30 — Pappa M
  • 02:30 — Alex Erdodi & Alin Vlăducu

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — DUDU
  • 22:00 — MVST B2B Enevel
  • 23:00 — CK3
  • 00:00 — BKB'
  • 01:00 — Friction
  • 02:30 — Murdock
  • 03:30 — Nexus B2B Deckster + PVC

ZBOR

  • 17:00 — Jellya și Tezeu (CuSubRoților)
  • 18:20 — Aleen M.A
  • 19:00 — Uncovered Faces
  • 19:40 — Mishu
  • 20:20 — CRA
  • 21:30 — Chris Setfree
  • 22:40 — Yvonne
  • 23:50 — Serr

Duminică, 21 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — Zo / Made
  • 19:00 — Jurjak
  • 20:30 — Cojo
  • 22:00 — Grasu XXL & Guess Who
  • 23:30 — Tinie Tempah

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Leo Gira
  • 02:00 — Andreeas Sam & Eva Marris
  • 03:30 — Gabriel M

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 19:00 — Zoleevee
  • 21:00 — Vybe 2 Play
  • 23:00 — Cosmin Tudoran
  • 00:00 — DJ OZ
  • 01:30 — DJ Antenna
  • 03:00 — DJ Pici

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — Scatterbrain
  • 22:30 — Bogdvn B2B Nelu
  • 00:00 — Blocksberg & Memphys
  • 01:00 — Skeptical B2B Simula
  • 02:15 — Kanine
  • 03:15 — Dalla + MC 44

ZBOR

  • 17:20 — Atelierul de Folk Giroc
  • 18:00 — Sonatic
  • 19:10 — RCTZ
  • 20:20 — Kaysi
  • 21:30 — Bulgaruss
  • 23:10 — Asaway
  • 00:20 — Leanu

Prețurile biletelor la Flight Festival 2026:

Biletele pot fi achiziționate online până pe 19 iunie, la ora 14:00.

  • Abonament General 3 zile - 399 lei
  • Bilet de o zi - 179 lei
  • Bilet Under 25 - 329 lei
  • 4 + 1 friends pack - 310 lei
  • VIP Area - 3 Days Access Pass - 599 lei
  • 2 x VIP AREA - 3 DAYS Pack - 499,5 lei
  • 1 Day VIP - 249 lei
  • Upgrade to VIP - 200 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Începe campania Blood Network; donezi sânge și primești un bilet de o zi la UNTOLD 2026

Campania Blood Network se desfășoară în perioada 6 iunie -12 iulie 2026, iar donatorii sunt așteptați la caravana mobilă care ajunge în 10 orașe din România.

Publicat

pe

Campania Blood Network UNTOLD 2026
Campania Blood Network UNTOLD 2026 │ FOTO: UNTOLD

UNTOLD lansează cea de-a douăsprezecea ediție Blood Network, cea mai longevivă inițiativă de donare de sânge din România. De la începutul campaniei din 2015 au fost salvate peste 70.000 de vieți, cu ajutorul a peste 23.000 de donatori din întreaga țară.

Anul acesta, fanii UNTOLD pot dona sânge în cadrul caravanei Blood Network în 10 orașe: București, Craiova, Timișoara, Ploiești, Cluj-Napoca, Zalău, Târgu-Mureș, Iași, Oradea și Alexandria. Cei care donează sânge la caravana mobilă din parcările Kaufland, între orele 08.00 și 14.00, și se înscriu în baza de date "Și Eu Donez", primesc un bilet de O ZI, pentru prima zi de festival UNTOLD, atunci când vor urca pe scenă artiști precum legendarul Sting, The Chainsmokers, James Hype, Maddix, Carl Cox, Gramatik, Grasu XXL și mulți alții.

Edy Chereji - Co-Fondator UNTOLD Universe: "Pentru noi, această inițiativă înseamnă solidaritate, implicare și responsabilitate față de comunitate"

Donarea la caravana mobilă din 6 iunie-12 iulie 2026 se face în limita capacității de recoltare și în intervalul 08:00-14:00.

"Prin Blood Network, ne-am dorit încă de la început să transformăm energia comunității UNTOLD într-o forță reală pentru bine. Împreună cu partenerii noștri de la Kaufland România, am reușit să construim cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România și să mobilizăm zeci de mii de oameni să contribuie la salvarea de vieți. Pentru noi, această inițiativă înseamnă solidaritate, implicare și responsabilitate față de comunitate. Suntem recunoscători tuturor donatorilor care au ales să facă acest gest și să demonstreze că împreună putem produce schimbări reale. Așteptăm să ne vedem în număr cât mai mare la UNTOLD One."

Calendarul caravanelor mobile BLOOD NETWORK 2026

  • 6-7 iunie - Ploiești Vest, Șos. Vestului nr. 9, județul Prahova
  • 6-7 iunie - Craiova, Str. Dr. Nicolae Ionescu Sisești nr. 23, județul Dolj
  • 13-14 iunie -Târgu Mureș- Orașul de Jos, Strada Gh. Doja nr. 66, județul Mureș
  • 13-14 iunie - Timișoara- Elisabetin, Str. Damaschin Bojinca nr. 4, județ Timiș
  • 20-21 iunie - Oradea Iosia, Str. Ștefan Octavian Iosif nr. 3A, județul Bihor
  • 20-21 iunie - Alexandria, Str. București nr. 168, județul Teleorman
  • 27-28 iunie - Zalău, Str. Mihai Viteazu nr. 49, județul Sălaj
  • 4-5 iulie - București, Str. Barbu Văcărescu nr. 120-144, Sector 2
  • 11-12 iulie - Iași Galata, Șos. Voinești nr. 37, județul Iași
  • 11-12 iulie - Cluj-Napoca Mărăști, Str. Fabricii nr. 12, județul Cluj

UNTOLD 2026, denumit și UNTOLD ONE, va avea loc în perioada 6-9 august la Cluj-Napoca, iar printre artiștii confirmați se numără Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Flo Rida, Swae Lee, Kygo, The Chainsmokers Lost Frequencies și Martin Garrix.

Ediția de anul acesta va duce promisiunea mai departe: premiere internaționale, show-uri unicat, producții vizuale impresionante, artificii, drone și lasere ce vor redefini spectaculosul. UNTOLD ONE nu este doar o ediție în plus, ci un nou început pentru comunitatea globală care a făcut din Cluj-Napoca un fenomen. Timp de patru zile și patru nopți, fanii din toate colțurile lumii vor trăi cea mai intensă ediție de până acum și se vor bucura de experiențe de neuitat, create special pentru ei.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

România este alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026; Mesaje multiple de la artiști și o postare emoționantă de la Mădălina Cârcotă

Artiștii din România sunt alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026. Smiley, Lidia Buble, Grasu XXL, Feli și mulți alți artiști au postat pe rețelele de socializare mesaje care încurajează diaspora să voteze. Vocal coach-ul Alexandrei, Mădălina Cârcotă, i-a transmis, de asemenea, gânduri bune, printr-o postare emoționantă.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu pe scena de la Viena, la repetițiile pentru semifinala Eurovision 2026
Alexandra Căpitănescu pe scena de la Viena, la repetițiile pentru semifinala Eurovision 2026 │ FOTO: Sarah Louise Bennett & Corinne Cumming / EBU

În ultimele ore, pare că întreaga industrie muzicală din România s-a mobilizat pentru a o susține pe Alexandra Căpitănescu. Zeci de story-uri cu mesaje care încurajează diaspora să voteze au fost postate pe Instagram. Pe lista celor care au publicat imagini cu textul "Vote 03 for Alexandra Căpitănescu" se află artiști precum:

  1. Smiley
  2. Dorian Popa
  3. Liviu Teodorescu
  4. Lidia Buble
  5. Feli Donose
  6. Bianca Tilici
  7. Grasu XXL
  8. Ami
  9. Eneli
  10. Alessia Pop
  11. Aura Șova
  12. Emilian
  13. Iraida
  14. Trupa Vunk
  15. Holograf
  16. Olivia Addams
  17. Bubu Cernea
  18. Jo (Ioana Anuța)
Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble

Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble │ FOTO: Captură YouTube

Anterior acestor postări, au publicat mesaje mai ample Theo Rose și Andia. Le puteți citi aici.

Susținere pentru Alexandra Căpitănescu de la case de discuri, televiziuni și posturi de radio din România

Același mesaj a fost repostat la Story și de către casele de discuri HaHaHa Production, Universal Music și MediaPro Music, precum și de către posturile de radio Pro FM, Kiss FM, Radio Impuls și Radio Zu. Canalul de Instagram al talent show-ului Vocea României a fost, de asemenea, alături de Alexandra, publicând mesajul care îndeamnă diaspora la vot.

Ce mesaj i-a transmis Alexandrei vocal coach-ul Mădălina Cărcotă

Cea care a avut grijă de vocea Alexandrei pe toată perioada repetițiilor, dar și înainte de ea, a fost Mădălina Cârcotă. Vocal coach-ul i-a transmis reprezentantei noastre gânduri bune, menite să-i reamintească de toată munca pe care a depus-o pentru a ajunge aici.

Mădălina Cârcotă: "De azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic"

"Draga mea Alexandra, azi încep cele 4 zile de foc pentru tine și gaşca. Ne-ai făcut atât de mândri în perioada asta și, de la primul până la ultimul om din echipă, ne-ai făcut să vibrăm alături de tine și să credem.

Începând din această seară până sâmbătă ai vreo patru concerte plus vreo patru repetiții, în care nu trebuie să faci nimic în plus decât ce faci în mod obișnuit. Ai repetat, ai studiat, te-ai șlefuit, ai ascultat și câte și mai câte ai făcut în toată perioada asta, ca de azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic.

Hai că ți-au organizat frumos concertele oamenii ăștia. Să strălucești!", i-a spus Mădălina într-un mesaj postat online.

Cum o poți vota pe Alexandra Căpitănescu în semifinala 2 a Eurovision 2026

Dacă ești din diaspora, Alexandra poate fi votată la numerele de telefon de mai jos cu indicativul "03". Votul se deschide după prestația ultimei țări participante și rămâne activ pentru o perioadă limitată, anunțată în direct în timpul transmisiunii. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026 │ FOTO: TVR

Dacă nu te afli în statele participante Eurovision 2026, o poți vota pe Alexandra în categoria Rest of The World, online. Link-ul de vot poate fi accesat aici.

Când și unde poți urmări show-ul României la Eurovision 2026

România va întra în concurs cu numărul 03, în prima parte a Semifinalei II, programată astăzi, pe 14 mai. Transmisiunea în direct va putea fi urmărită pe TVR 1 începând cu ora 22:00.

Citește în continuare

Trending