Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Adrian Petrache, finalist X Factor 2020, a rămas fără invitat special; Florin Salam a lipsit din marea finală

Florin Salam nu a mai cântat alături de nepotul său, Adrian Petrache, în finala X Factor 2020. Află cu cine a fost înlocuit pe scenă.

Publicat

pe

Adrian Petrache și Florin Ristei în finala X Factor 2020
Adrian Petrache și Florin Ristei în finala X Factor 2020 │ FOTO: Antena 1

Marea finală a show-ului a avut loc pe 18 decembrie și cei patru finaliști au avut de pregătit câte trei momente muzicale. Unul dintre acestea a fost alături de un invitat special. În cazul lui Adrian, finalistul Loredanei, muzicianul alături de care trebuie să cânte era chiar unchiul său, Florin Salam.

RECOMANDARE: Andrada Precup a câștigat X Factor 2020 - VEZI VIDEO

Duetul celor doi era unul mult așteptat și promovat de Antena 1, filmările pentru marea finală nefiind transmise în direct, ci pregătite de dinainte. Florin și Adrian lucraseră alături de Loredana la un moment special pe melodia lui Sting, "Shape Of My Heart". Filmările de la repetiții, declarațiile lui Salam, Loredana și Adrian, precum și desfășurarea emisiunii până în ceasul al doisprezecelea, cel mai interpretării pe scena X Factor, nu au prezis ce a urmat să se întâmple.

"Am venit pentru nepotul meu, mai ales că e și Lori la mijloc. Era păcat să nu ajung. Am emoții de zici că m-am apucat acum de cântat. Și mai ales că e vorba de el, de Adrian. Am mai puține emoții pentru mine decât am pentru el", declara Florin Salam la repetițiile de la X Factor.

Adrian Petrache a rămas fără invitat în ultima clipă. Cu puțin timp înainte să urce pe scenă, concurentul a aflat că unchiul său nu a putut veni din cauza unor probleme personale. Adrian, cei patru mentori, dar și publicul au fost luați prin surprindere de absența lui Florin Salam. Cum o soluție trebuia găsită rapid, Florin Ristei s-a oferit să îl acompanieze pe Adrian. Astfel, juratul emisiunii a devenit invitatul special al concurentului. Cei doi au creat un moment emoționant, demn de o finală X Factor.

"În primul rând, felicitări Ristei pentru fairplay. În al doilea rând, indiferent că suntem într-o finală de X Factor 2020, că imprevizibilul care-l caracterizează pe Adrian Petrache a existat și de această dată, eu sunt încă extrem de uimit cum cineva nu apare. La teatru este o vorbă: <<Știți când nu vine actorul la teatru? Când moare>>. Am rămas cu un gust amar vizavi de colega mea (n.r. Loredana). Adriane, tu trebuie să reprezinți prospețimea, evoluția [...]. Ești un băiat care mi-a atras atenția de la început, iar ținând cont de imprevizibilul acestui moment, nu pot decât să vă felicit pe amândoi!", a spus Ștefan Bănică.

Îngrijorată și emoționată pentru concurentul său, Loredana a declarat:

"Sunt extrem de emoționată. Versurile astea parcă vi s-au potrivit mai bine decât altceva. Cred că în cântecul ăsta e toată povestea. Tot ceea ce un artist trăiește. Este despre cum adunăm și a doua zi pierdem tot și, de fapt, ce ne rămân sunt lacrimile care ne ard. Și pariem pe riscul nostru. Și noi am pariat pe riscul nostru. Ne asumăm lucrul ăsta".

Mai mult, și telespectatorii au fost profund dezamăgiți de gestul lui Florin Salam. Aceștia nu s-au reținut din a-și exprima nemulțumirea pe platformele de socializare. Comentariile acide la adresa lui Salam au fost însoțite de vorbe pline de susținere pentru Adrian, care, potrivit oamenilor, nu merita să treacă prin acest moment neplăcut.

Parcursul lui Adrian la X Factor 2020 a fost urmărit de ghinion. În timp ce era în etapa de bootcamp, a aflat că a decedat Nelu Stoian, un alt unchi. În altă etapă a emisiunii, i s-a spart chitara cu puțin timp înainte de a urca pe scenă. Cu toate acestea, Adrian a reușit să creeze momente remarcabile, care l-au făcut unul dintre cei mai interesanți și apreciați concurenți ai show-ului X Factor 2020.

VIDEO: Adrian Petrache și Florin Ristei în finala X Factor 2020

Citește pe aceeași temă:

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Nibiru se deschide azi; Cine cântă și care e programul festivităților pe 16 iulie

Deschiderea stațiunii Nibiru are loc astăzi, pe 16 iulie. Programul artistic al zilei include concerte Delia și Puya, spectacole de circ, dans și acrobații, artiști stradali și show de artificii. La ceremonia de deschidere vor fi prezenți Selly, Dan Negru și Dumitru Prunariu. Vezi programul complet al zilei.

Publicat

pe

Stațiunea Nibiru
Stațiunea Nibiru │ FOTO: Captură Facebook Selly

Nibiru se deschide oficial astăzi, 16 iulie, la ora 18:00, în Costinești. Publicul se va bucura de un program vast și variat de momente artistice. Delia, Puya și Mario Fresh vor concerta pe Center Stage, unde accesul este gratuit, achitând biletul de 25 de lei care include o băutură. În ziua deschiderii vor avea loc, de asemenea, show-uri acrobatice, spectacole de dans, show-uri aviatice și spectacol de artificii.

Selly: "Este incredibil ce va fi aici"

"Azi noapte au avut loc ultimele repetiții ale show-urilor acrobatice pentru Marea Deschidere. Sute de costume de zeci de mii de euro, un spectacol absolut incredibil regizat de Razvan Ioan Dinca, zeci de toboșari din Columbia, Brazilia și Portugalia sunt pregătite pentru voi. Este incredibil ce va fi aici", a spus Selly într-un mesaj postat online în urmă cu câteva ore.

Nibiru rămâne deschis zilnic, până la finalul lunii august. Ora de acces este 18:00, iar programul general este până la ora 03:00. Pentru festivaluri, concerte și alte evenimente, orele de acces pot fi diferite și sunt afișate în calendarul fiecărui eveniment.

Detalii de acces pentru copii și tineri:

  • Copiii sub 5 ani au acces gratuit.
  • Studenții au acces gratuit. Pentru revendicarea accesului trebuie completat formularul dedicat pe studenti.nibiru.net și încărcată o fotografie cu legitimația sau carnetul de student vizat pentru anul în curs.
  • Tinerii care nu au împlinit 15 ani trebuie să fie însoțiți și supravegheați de un adult pe durata vizitei.

Ce se întâmplă la Marea Deschidere Nibiru:

Center Stage (Scena Centrală)

  • Circus of Wonders
  • Spectacol de dans & acrobații
  • Concerte pregătite de către Delia, Puya și Mario

Momente speciale în ziua deschiderii Nibiru

  • Ceremonia de deschidere: Selly vs. Dan Negru x Dumitru Prunariu
  • Balon cu aer cald, Sumii România
  • Show aviatic: Aeroclubul României
  • Rave party Zoom Mueve to Nibiru
  • Sunset Ceremony – Muzeul Planetelor – Ainjina
  • Show acrobatic, tiroliană și show de artificii
  • Mascote / Caricaturiști / Street artists
  • Acrobații pe sârmă

Experiențe

  • Muzeul Planetelor • Taranterra • Expo reptile
  • Parc de distracții • Proiecție imersivă Mina
  • Hype Play • Skill Games

Day Zero Pre-Party Galaxia Festival /Astral Night (Biletul Galaxia îți oferă acces gratuit la Galaxia Day & Astral Night Party)

  • Lineup: Dirty Nano / Pado Belu / Deny / Ozlemex / Alina Eremia / Jo / ADI

Music Spots

  • Retrograde Party – Odometrie Metrie – DJ Fly
  • Nebula X Party – Eclipse – Sebastian
  • Galaxia Party – Pizza Mafia – Alzaro x Sky Show
  • Rock Days Party – The Bus
  • K-Pop Party – Piațeta Nibiru – Ioni

The Fool

  • Open Mic: MCs Gherghe & Moise

Berăria Nibiru

  • Meteor, Bogdan DLP & DJ: Crisko

Programul pe ore al principalelor atracții la Marea Deschidere Nibiru

18:00

  • Zbor cu balonul cu aer cald cu ridicare de la Muzeul Planetelor
  • Deschiderea Berăriei Nibiru – DJ Crisko

18:45

  • Show aviatic Șoimii României

19:00

  • Concert de pian & voce – Daniel Crețu & Adrian Stănescu

20:00

  • Opening Party – DJ Fly – Domeniile Mitroi
  • The Sky Show – DJ Sebi – Eclipse Bar

20:20

  • Show aviatic Șoimii României

20:25

  • Concert Mario – Center Stage

20:45

  • Dumitru Prunariu × Dan Negru + Răzvan Dincă
  • Latino Drum Show Aainjaa – Muzeul Planetelor

21:00

  • Proiecție interactivă – Peretele Mina
  • Open Mic – MCs Gherghe & Moise

21:30

  • DJ Alzaro – Pizza Mafia

21:40

  • Concert Delia – Center Stage

22:00

  • Galaxia Day 0 Pre-Party – Nibiru Arena

22:30

  • Ozlemek × Pado & Belu – Nibiru Arena
  • The Sky Show – Pizza Mafia

22:40

  • Concert Puya – Center Stage

23:00

  • Bogdan DLP – Berăria Nibiru
  • Street Party cu DJ Ioni – Piațeta Nibiru

00:00

  • Dirty Nano – Alina Eremia, Adi Istrate, Giulia, JO – Nibiru Arena

01:30

  • Deny – Nibiru Arena

Bilet de intrare la Marea Deschidere Nibiru de pe 16 iulie:

  • Ai acces gratuit pe promenadă (fără consumație minimă) dacă ai mers anul ăsta la Beach, Please! sau ai bilet la oricare dintre festivalurile de la Nibiru (Galaxia, Nebula X, K-Pop Days, Rock Days, Stardust, Pong Fest, Retrograde).
  • 25 de lei, achiziționat online (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).
  • 35 de lei, achiziționat la fața locului (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces pe Promenada NIBIRU, însă atracțiile și experiențele cu plată, precum Hype Play sau activitățile din Parcul de Distracții, se achită separat. Accesul poate necesita un bilet dedicat, tokenuri sau plata directă a atracției respective.

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces la concertele și spectacolele organizate pe Center Stage, zonele de entertainment, activările și accesul la restaurantele și cafenelele din Promenadă. Biletul standard luat online înainte de ora 17:00 include și un voucher de 25 de lei pentru băuturi.

Citește în continuare

Muzică nouă

Abuzurile au chip în piesa lui Cojo și Delia, "Nu e despre tine" - AUDIO

Nu e ușor să vorbești despre abuzuri ce li s-au petrecut celor din familie, însă Cojo o face, dând astfel chip unor oameni ce se ascund în spatele unor poziții de putere. Ironic, piesa lui cu Delia se numește "Nu e despre tine", chiar dacă abuzatorul vine aici cu o identitate.

Publicat

pe

Cojo / Delia
Cojo / Delia │ FOTO: Colaj capturi Instagram

Abuzurile lasă urme adânci, care nu se vindecă ușor. Afectați sunt atât cei direct implicați, cât și restul familiei și oamenii apropiați. Cojo are curajul să vorbească despre proprii părinți și să deschidă o rană a lui, dar și a societății în care trăim. Pentru că piesa "Nu e despre tine" pornește de la o traumă personală, dar oferă o pârghie pentru toți cei care au trecut prin experiențe similare.

"Am început să simt că urăsc bărbații de la 5 ani,

Când o auzeam pe mama cum îi povestea lui tata că o hărțuiește șefu

Și vedeam pe fața lui tata cum vrea să meargă să-l omoare

Și mama-i spunea c-o să facă mai rău și că n-o să creadă restul.

Când am auzit prima oară de-o fată care să vorbească public despre abuzatorul ei

Simțeam că prin curajul ei se vindecă și mama

Și când am început să simt cât de sensibil sunt cu nervii

A durat o vreme să-ncep să vorbesc", spune Cojo în versurile sale.

Împreună cu Delia, Cojo pune o lupă acolo unde mulți se feresc să privească. Deschis, vulnerabil, atent la propriile emoții, artistul le oferă o voce celor care au amuțit în fața propriilor frici. Refrenul interpretat de către Delia se simte ca o sabie în mâinile celor care a fost până acum dezarmați. Nu e vorba despre a răspunde cu violență la abuz, ci despre a avea curajul să spui ceea ce simți.

"Nu e despre tine, dacă nu te simți (...)

Nu e despre tine cu noduri în gât

Sper să simți pe pielea ta cum se simte ce-ai făcut", spune Delia pe refren.

Piesa "Nu e despre tine" se regăsește pe albumul "Erupt" al lui Cojo, versiunea Deluxe. Melodia este compusă de Cojo (muzică, versuri), Delia (muzică) și Alina Elena Anghel (versuri). În curând va fi lansat și videoclipul piesei, Cojo anunțând online că a fost deja filmat.

AUDIO: Cojo și Delia - "Nu e despre tine"

Citește în continuare

Concerte & turnee

INNA și Paraziții vin la Young Island 2026, festivalul de la Bacău

Între 30 iulie și 3 august, Young Island Festival 2026 va găzdui la Bacău 4 zile de concerte în mijlocul naturii. Printre artiștii confirmați în lineup se numără INNA, Akcent, Mira, Rareș, Puya și Paraziții.

Publicat

pe

Inna în videoclipul "Iguana"
Inna în videoclipul "Iguana" │ FOTO: Captură YouTube

Young Island Festival ajunge în 2026 la cea de-a 6-a ediție. Festivalul are loc la Insula de Agrement Bacău, între 30 iulie (joi) și 3 august (luni). Din lineup fac parte nume sonore precum Loredana, INNA, Markus Schulz, Puya și Paraziții.

"În 2026, Young înseamnă mai mult decât muzică. Este despre oameni, despre legături reale și despre energia care se creează atunci când suntem împreună. Community, ediția a VI-a, pune în prim-plan autenticitatea, libertatea și bucuria de a fi parte din ceva care contează. Este locul în care te simți mereu tânăr, pentru că fiecare moment trăit aici e viu, sincer și memorabil", spune organizatorii.

Lineup-ul Young Island Festival 2026:

  • Adrian Șaguna & Filarmonica - Akcent -Albert Nbn, Bita - Bogdan Vix - Candyboii - Cosmin Vraciu - Damian Drăghici - Deyu - Dirty Nano - Dj Edi - Dj Ghera - Dj Supernova - El Mariano - Fla$h & Deniz Cds - George Mihail - George și Lucian Toma - Hriscu - Hrisq - Ian - Inna - Jiji Lazar - Jo - Just2 B2B Moise - Karol Diac - Kimberly Dj - Lary - Lazy Ed - Los Vagabondos - Loredana - Luis Demark - Maiia - Markus Schulz - Marwan Dua - Mc Dylma & Pappa M - Mc Zedho & Dj Dan D - Mgl - Mira - Mohombi - Nouă Unșpe - Olix & Fintescu - Oscar - Pado & Belu - Parazitii - Pascal Junior - Pavlo Vicci - Petre Stefan - Puya - Rareș - Rava - Rbor - Reman - Retro Moga - Revol - Sllash And Doppe - Solomon - Speak - Ștefania Iftime - Sweetcase Dj - Teodor Ambarus - Tmz - Tody B2B Nenz - Tribute To Abba - Vanilla & Berechet - Vraciu - Vraciu & Babus - Young Rising Star - Zvan.

Prețurile biletelor la Young Island Festival 2026:

  • 4 Days Standard Pass - 600 lei
  • 4 days VIP Pass – Main Stage - 900 lei
  • 4 days VIP Pass – Urban Stage - 800 lei
  • Ultra VIP 4 days - 1,500 lei
  • Friends pack 4 + 1 Gratis - 2,400 lei
Citește în continuare

Trending