Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

A murit Ken Spears, unul dintre creatorii serialului de animație Scooby Doo

Ken Spears, cocreator al îndrăgitului serial de animație Scooby-Doo și cofondator al companiei Ruby-Spears Productions împreună cu regretatul Joe Ruby, a murit vineri. Avea 82 de ani.

Publicat

pe

Personajele Scooby Doo în intro-ul serialului din 1969
Personajele Scooby Doo în intro-ul serialului din 1969 │ FOTO: captură YouTube

Fiul său, Kevin Spears, a confirmat vestea pentru publicația Variety, spunând că tatăl său a decedat pe 6 noiembrie din cauza complicațiilor legate de demența cu corpi Lewy. Moartea lui Spears vine la doar două luni după cea a vechiului său colaborator, Joe Ruby.

"Ken nu doar că și-a lăsat amprenta asupra familiei sale, dar a atins viața multora ca și co-creator al serialului Scooby-Doo. Ken a fost un model pentru noi de-a lungul vieții sale și va continua să trăiască în inimile noastre", a declarat fiul regretatului Ken Spears.

Spears s-a împrietenit inițial cu fiul lui William Hanna în timp ce locuia în Los Angeles. Acest lucru a dus la obținerea unui post de editor de sunet la Hanna-Barbera Productions în 1959, unde s-a întâlnit și s-a împrietenit cu Ruby. Cei doi au devenit parteneri de scriere, creând "Scooby-Doo, Where Are You!" în 1969. Au venit și cu alte serii clasice Hanna-Barbera precum "Dynomutt", "Do Wonder" și "Jabberjaw".

Succesul lor a depășit granițele universului Hanna-Barbera și s-a extins la proiecte precum "The Barkleys" și "The Houndcats". În 1977, au lansat Ruby-Spears Productions, care a devenit compania mamă a seriei Superman din 1988 și a producțiilor "Alvin & Chipmunks", "The Plastic Man Comedy-Adventure Hour" și "Thundarr the Barbarian".

Compania Ruby-Spears a fost implicată într-o serie de adaptări animate de-a lungul anilor '80 și '90. Au produs serii bazate pe "Rambo", "Mister T", popularul joc video "Dragon’s Lair", "Punky Brewster", "Chuck Norris: Karate Kommandos", "Police Academy", "Mega Man", "Rubik, Amazing Cube", "Cabbage Patch Kids: First Christmas" și "Vampire Rabbit", adaptarea din 1982 a seriei "Bunnicula".

Comentează

Trending