Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Minelli lansează EP-ul "Nostalgic Illusions", o ilustrare a viselor obsesive ce nu-și găsesc împlinirea - VIDEO

Minelli lansează două piese, "Illusion" și "Nostalgia", care formează EP-ul "Nostalgic Illusions". Melodiile sunt redate vizual de videoclipuri cu versuri, realizate de Mihai Sighinaș, ce surprind starea și mesajul de iubire și uitare.

Publicat

pe

Minelli
Minelli │ FOTO: Captură YouTube

Versurile noilor piese vorbesc despre iubire, vise obsesive, melancolie și stările date de despărțire, prin care dragostea și nostalgia pot fi confundate cu ușurință.

"După ce am petrecut trei săptămâni pline de muzică în Dance Queen's House, alături de prieteni dragi și colegi, sunt fericită să vă prezint EP-ul "Nostalgic Illusions" și două piese în care veți regăsi o parte din sufletul meu și energia mea. Îmi doresc foarte tare să vă bucure și să vă fie aproape în această perioadă. Enjoy!", a spus Minelli.

LYRIC VIDEO: Minelli - "Nostalgia"

LYRIC VIDEO: Minelli - "Illusion"

Minelli, pe numele real Luisa Luca, este o cântăreață, compozitoare și textieră din România. A făcut parte din trupa Wassabi și a colaborat cu Markus Schulz, Golan, DJ Polique, Filatov & Karas, Dave Ramone, Vanotek, Arnold Palmer și Follow Your Instinct.

Single-ul ei de debut, "Empty Spaces", a atras atenția casei de discuri Ultra Records din Statele Unite ale Americii, care se concentrează pe muzica dance electronică și reprezintă artiști precum: Tiesto, Armin van Buuren, Fedde le Grand, deadma5, Benny Benassi, David Guetta, Avicii, Hardwell, Calvin Harris, Era Istrefi, Kygo, Morcheeba, Marcus Schulz, Above & Beyond.

Anul trecut, Minelli a lansat piesa "Mariola", un single devenit hit, ce s-a născut dintr-o joacă în studio. "Mariola" a fost licențiată de Sony Music Germany, de Magic Records pentru Polonia și Bulgaria, de EffectiveRecords în Rusia & CIS și de YeniDunyaMuzik în Turcia. Single-ul a intrat astfel în topurile germane și în cele din UK (locul 10), Franța (locul 11), Bulgaria (locul 3), Cehia (locul 3).

Vara aceasta, Minelli a revenit cu un nou single, o piesă de club lansată în colaborare cu Inna - "Discoteka". Piesa a fost lansată împreună cu un videoclip regizat și filmat de Bogdan Păun și Alex Mureșan.

PUBLICITATE
Comentează

Albume noi

Minelli lansează "Silver & Gold - Chapter II", un album cu și despre toate stadiile dragostei

Pe 3 martie 2023, Minelli deschide porțile universului său creativ și invită ascultătorii să se bucure de o nouă muzică. Artista lansează "Silver & Gold - Chapter II", un material cu ritmuri dance și EDM. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Copertă album Minelli - "Silver & Gold - Chapter II"
Copertă album Minelli - "Silver & Gold - Chapter II" │ FOTO: Minelli

Albumul "Silver & Gold" reprezintă un proiect început acum doi ani, care în sfârșit se arată lumii alături de 14 piese, printre care unele deja degustate de public. Pentru acest material, Minelli a colaborat cu diverși producători și songwriteri de pe tot globul, printre care Freedo (Chainsmokers, Rita Ora, Galantis, Ava Max), Jordan Shaw (Afrojack, Armin van Buuren) sau Yoshi Breen (Tiesto, Karol G, Lost Frequencies).

Numele albumului este oferit de una dintre cele mai îndrăgite piese de pe material, care după cum spune și Minelli, "este într-adevăr o bijuterie". Piesa în cauză este "Silver & Gold", o compoziție energică, parcă desprinsă dintr-un soundtrack de film cu o intrigă captivantă.

Fiecare piesă vine cu propria poveste și ritmuri specifice, ce reprezintă ideile creative ale lui Minelli, dezvoltate și prelucrate de-a lungul timpului. Fanii artistei se pot bucura deja de trei piese, "Think About U", "Could Be Something" și "Deep Sea", iar odată cu lansarea albumului, aceștia vor putea asculta alte 11 piese nou-nouțe: "Silver & Gold", "Maracatu", "Crazy", "Tonight", "Drinks on Mi", "Stay Awake", "Vitamin U", "Routine", "Memories", "Don’t u Worry" și "Kill the Lights".

Minelli este unul dintre cei mai de succes artiști și compozitori din Europa de Est. Aceasta a compus numeroase hituri pentru artiști celebri, cum ar fi "Up" și "Flashbacks" pentru INNA, "F*ck That" pentru Bastard sau "Addicted" pentru Sickotoy. Piesele "Rampampam" și "Nothing Hurts" au dominat topurile muzicale la nivel global, acumulând peste 185 milioane de stream-uri și peste 350 milioane de vizualizări. "Rampampam" a ajuns pe locul 4 în topul Shazam Global și pe locul 1 în Shazam Global Dance timp de câteva săptămâni. În plus, "Deep Sea", cântecul ei în colaborare cu celebrul DJ R3HAB, este prezent pe unele dintre cele mai mari playlist-uri Spotify și Apple Music.

Citește în continuare

Trending