Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Marea Unire ZU din 2020 aduce "toți artiștii" pe o scenă, la Antena 1, în cadrul a două spectacole, pe 30 noiembrie și 1 decembrie - VIDEO TEASER

Marea Unire ZU capătă în 2020 "alură" de festival, evenimentul urmând să se desfășoare pe parcursul a două zile. Pe 30 noiembrie și 1 decembrie vor urca pe scenă peste 30 de artiști îndrăgiți din muzica românească, evenimentul mergând pe aceeași idee ca și în anii trecuți: unirea generațiilor și a genurilor muzicale. Concertele se vor difuza pe Antena 1.

Publicat

pe

Cornel Ilie
Cornel Ilie │ FOTO: Stefan Sandu / InfoMusic.ro

Marea Unire ZU, evenimentul organizat de Radio Zu în fiecare an, de Ziua Națională a României, ajunge în 2020 la cea de-a zecea ediție. Date fiind condițiile restrictive impuse de pandemie, artiștii nu vor mai concerta în platoul de la radio, ci vor susține recitaluri pe o scenă special amenajată pentru acest eveniment. De asemenea, Marea Unire ZU 2020 se va extinde la două zile, publicul urmând să asiste la două mari spectacole, pe 30 noiembrie și pe 1 decembrie.

"În 2020 vrem nu doar să ducem mai departe tradiția Marea Unire ZU, vrem să o facem și mai mare. Nu o facem într-o zi, ci în două. Nu o facem într-un spectacol, ci în două. Nu o facem în radio, ci pe o scenă. Nu o facem cu câțiva artiști, o facem cu toți artiștii. Pe 30 noiembrie și pe 1 decembrie, de Ziua Națională, facem o singură Mare Unire ZU, dar 2 spectacole forță, iar ambele se difuzează simultan pe Radio ZU si pe Antena 1!", a anunțat Mihai Morar la Morning ZU.

Ce artiști vor cânta la Marea Unire ZU 2020

Cele două spectacole, de pe 30 noiembrie și 1 decembrie, au fost deja filmate la Romexpo. Publicul va putea urmări recitalurile pregătite de:

  • Alina Eremia, Ana Baniciu, Mira, Connect-R, Cornel Ilie, Alexandra Stan, Liviu Teodorescu, The Motans, Spike, Andia, Tudor Gheorghe, Nicole Cherry, Lidia Buble, Veta Biriș, Fuego, Raluka și Proiectul Balkanic, Speak și Ștefania, Eric Dobriceanu, Proconsul, Pindu, Nico, Puya, JO, , Florian Rus, Pepe, Mario Fresh, Vlăduța Lupău, Azur

Cornel Ilie, vocalistul trupei Vunk, a înregistrat alături de Alexandra Stan și Liviu Teodorescu un cover inedit al piesei "Oameni", de Aurelian Andreescu. Publicul va putea urmări acest moment pe 30 noiembrie.

Întregul eveniment va fi difuzat simultan pe toate frecvențele Radio Zu și pe Antena 1. Astfel, luni și marți (30 noiembrie, 1 decembrie), de la 23:15, publicul va putea urmări pe TV sau asculta la radio cele două spectacole ce alcătuiesc Marea Unire ZU 2020. Evenimentul va putea fi urmărit și online, pe pagina de Facebook Radio ZU.

VIDEO TEASER: Marea Unire ZU 2020 se vede pe Antena 1, de la 23:15

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Lifestyle

Alexandra Stan are un mesaj pentru cei criticați și judecați: "Vă înțeleg! Sunt ca voi!"

Copleșită de dragostea pe care o primește din partea publicului, Alexandra Stan a dorit să ofere înapoi un gând bun. Artista le-a transmis fanilor care simt că nu se încadrează în șabloanele sau cerințele societății un mesaj menit să-i îmbărbăteze și să le ofere speranță. "Există mai multe moduri în care îți poți trăi viața! Poți avea totul!", spune Alexandra într-un mesaj lung și emoționant.

Publicat

pe

Alexandra Stan
Alexandra Stan │ FOTO: Captură Instagram

Alexandra Stan dorește să-i încurajeze pe toți cei care au nevoie să audă că sunt valoroși. Oricât de criticat și judecat ai fi și oricât de greu ți se pare că te încadrezi în cerințe ori șabloane, Alexandra spune că trebuie să ai încredere că viața se poate schimba în bine. Artista mărturisește că înțelege foarte bine aceste trăiri, pentru că a simțit și încă simte emoții similare în diverse momente, dar îi roagă pe cei care trec prin asta acum să nu-și piardă speranța. "Soarele va străluci!", le spune Alexandra.

Alexandra Stan: "Sunt ca voi și sunt aici să vă spun că, chiar dacă nu vedeți asta, lumina voastră strălucește mai puternic ca niciodată!"

"Pentru cei care au fost criticați, judecați, puși la colț de regulile acestei societăți, pentru cei care s-au simțit vreodată că nu sunt suficienți, cei care s-au simțit mici, care au simțit că nu se potrivesc, cei care nu au avut pe cineva în spate să îi susțină și au simțit că trebuie să lupte de două ori mai mult decât alții, cei care simțeau că nu au un "nume" și trebuiau să îl construiască de la zero, cei care au trebuit să se ascundă, cei care au suferit și au murit din cauza lăcomiei altora, cei care au trăit și încă trăiesc în durere și război, care și-au pierdut familiile și persoanele dragi, cei care au trebuit să își schimbe viața complet, cei care au trebuit să se reinventeze de multe ori în această viață, vă înțeleg!

Am fost ca voi! Sunt ca voi și sunt aici să vă spun că, chiar dacă nu vedeți asta, lumina voastră strălucește mai puternic ca niciodată! Nu încetați niciodată să credeți că, chiar și după cele mai întunecate momente, soarele va străluci!"

Alexandra își încheie mesajul cu o serie de mulțumiri adresate tuturor fanilor care i-au fost alături în clipele grele.

Alexandra Stan: "Vă trimit toată dragostea mea și vreau să vă mulțumesc că m-ați susținut în momentele mele de singurătate și gol interior!"

"Există mai multe moduri în care îți poți trăi viața! Poți avea totul!

Vă trimit toată dragostea mea și vreau să vă mulțumesc că m-ați susținut în momentele mele de singurătate și gol interior! Poate că nu știți, dar ați fost acolo pentru mine în fiecare secundă în care simțeam că nu mai am putere să continui și mi-ați dat puterea să merg mai departe și astăzi mă simt completă!

Abia aștept ca fetița mea Eva să vă cunoască și să vă simtă dragostea!", spune Alexandra Stan într-o postare încărcată de emoție.

Alexandra Stan va deveni în curând mămică. Artista și iubitul ei, Ștefan Oprea, așteaptă o fetiță. Vestea că este însărcinată a venit odată cu lansarea piesei "forEVA".

Citește în continuare

Muzică nouă

Liviu Teodorescu și Erika Isac anunță că "O să vină ziua" (AUDIO)

Liviu Teodorescu lansează alături de Erika Isac o piesă numai bună de ascultat după ce am simțit gustul neplăcut al indiferenței. Fie că e vorba de o situație la muncă, sau de un potențial partener, "O să vină ziua" este un diss track direcționat către acea persoană care ne-a făcut să suferim.

Publicat

pe

Liviu Teodorescu și Erika Isac lansează "O să vină ziua"
Liviu Teodorescu și Erika Isac lansează "O să vină ziua"

Deși la prima vedere "O să vină ziua" pare să vorbească despre o relație de dragoste, piesa s-a născut dintr-o situație ce nu are legătură cu iubirea.

"Știți cum am făcut piesa? Vă spun sincer, am făcut-o din frustrare personală. Nu este despre iubire, sau cel puțin nu era atunci când am făcut-o.

A venit în urma frustrării că am trimis trei piese la trei artiști ca să colaborez cu ei și n-am primit niciun răspuns. Nici da, nici nu, nici pas, nici nu-mi place, nici nimic. Colaborările nu sunt ceva ce trebuie să luăm for granted, aparent. Sunt ceva care vine de sus și cred că asta cu Erika a venit de sus. Vă pup", a spus Liviu Teodorescu.

"O să vină ziua" este compusă de Liviu Teodorescu împreună cu Erika Isac. Producția este semnată de Liviu.

AUDIO: Liviu Teodorescu și Erika Isac - "O să vină ziua"

Liviu Teodorescu este un artist apreciat, care a reușit să-și lase amprenta în muzica românească. A intrat în lumina reflectoarelor în 2012, după ce a impresionat la Vocea României, iar de atunci și-a consolidat cariera cu o serie de hituri. Pe lângă timbrul său recognoscibil, Liviu este și un instrumentist talentat, cântând la pian și chitară. Totodată, talentul de a compune piese cu refrene memorabile l-a transformat într-un nume de referință.

Erika Isac este una dintre tinerele artiste ale scenei urbane din România. Cu o experiență de peste 10 ani în industrie, Erika a participat la multiple talent show-uri (One True Singer, X Factor România).

În 2023, odată cu apariția sa de la Urbanist Sessions, a început să se facă remarcată pe scena urbană a muzicii, mai ales datorită piesei "Tap Tap", prima care a deschis seria lansărilor cu mesaj dedicat femeilor. În 2024, Erika a generat milioane de reacții cu piesele "Macarena" și "Femei în Parlament", single-uri care au devenit adevărate mișcări sociale, abordând probleme actuale dintr-o perspectivă feministă. Au urmat apoi colaborările cu Delia pentru "Abracadabra" și "Ratat.

Citește în continuare

Muzică nouă

Liviu Teodorescu începe vara cu "O floare" - AUDIO

Romantismul încă există, iar micile detalii contează. Cu "O floare", Liviu Teodorescu ne ajută să ne reamintim că iubirea se manifestă în multe forme și că niciodată nu va trece neobservat un gest venit din inimă.

Publicat

pe

Liviu Teodorescu - "O floare"
Liviu Teodorescu - "O floare" │ FOTO: Captură YouTube

Liviu Teodorescu știe cât de importantă este menținerea romantismului într-o relație. Nu e nevoie de cadouri scumpe, ci de mici gesturi, făcute cu afecțiune. Acesta este mesajul piesei "O floare", un single care rezumă în versurile sale nevoia de a-i arăta constant celui de lângă tine că ești acolo, cu inima deschisă.

"Chiar dacă-i un gest, un gest și-atât

Orice fată mai vrea flori din când în când

Ca să nu-i crească spini în suflet

E-așa ușor să-i furi un zâmbet

De când n-ai mai auzit un "Te iubesc"

Tot ce-auzi e: "De mâine nu mai greșesc"

Zi-mi de când te simți așa

O străină-n casa ta

De ce te-ntorci unde te doare

De când n-ai mai primit o floare

Iubirea-i în fața ta

Dar faci cumva și fugi de ea", cântă Liviu în versurile noului său single.

Piesa "O floare" este compusă (muzică, versuri) și produsă de Liviu Teodorescu. De mastering și mixaj s-a ocupat Max Kissaru.

AUDIO: Liviu Teodorescu - "O floare"

Liviu Teodorescu este un artist apreciat, care a reușit să-și lase amprenta în muzica românească. A intrat în lumina reflectoarelor în 2012, după ce a impresionat la Vocea României, iar de atunci și-a consolidat cariera cu o serie de hituri. Pe lângă timbrul său recognoscibil, Liviu este și un instrumentist talentat, cântând la pian și chitară. Totodată, talentul de a compune piese cu refrene memorabile l-a transformat într-un nume de referință.

Printre cele mai iubite piese ale lui Liviu se numără "Îți dau inima de tot", "Mulțumesc", "Mi-ai pus ceva în pahar" și "Fanele" (cu Dorian Popa și Laura Giurcanu).

Citește în continuare

Trending