Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică nouă

Lana Del Rey a lansat un cover după piesa "Summertime", a lui George Gershwin - VIDEO

Lana Del Rey susţine orchestrele filarmonice din New York şi Los Angeles, lansând un cover jazz după piesa "Summertime". Originalul îi aparţine lui George Gershwin, dar a primit pe 19 noiembrie 2020 o nouă interpretare, molatecă şi din vârful buzelor. Avem şi un videoclip asociat, pe care îl vedeţi în articol.

Publicat

pe

Videoclip Lana Del Rey Summertime cover Gershwin
Videoclip Lana Del Rey Summertime cover Gershwin

Lana Del Rey cântă "Summertime" alături de un cor feminin şi instrumentişti: pianist, chitarist, toboşar şi contrabasist. Este o piesă încărcată de emoţie, de melancolie şi cu mult aer de jaz de New Orleans. Videoclipul surprinde mica trupă de muzicieni într-un foişor în mijlocul pădurii, cu 2 dragoni protectori la intrare. Alternează şi cadre în care grupul pleacă într-o călătorie imaginară într-o maşină de epocă, de pe vremea Marelui Gatsby.

Originalul a apărut în 1935 şi este o piesă etalon a genului jazz. Artista a înregistrat această versiune de melodie a lui George Gershwin pentru a atrage atenţia, susţinerea şi fonduri pentru orchestrele filarmonice din Los Angeles şi New York, afectate grav de pandemie. Del Rey îşi încurajează fanii să doneze pentru fondul LA Play Your Part, dar şi pentru campania NY Plays On.

Iată şi mesajul transmis de artistă:

Sunt atât de recunoscătoare că mi s-a cerut să cânt această versiune de "Summertime" a lui George Gershwin, legendarul compozitor-pianist, a cărui muzică a fost cântată în premieră de Filarmonica din New York şi alături de care am cântat. În special în timpul unei crize pe care o înfruntă organizaţiile artistice.

Filarmonica din New York a găzduit şi o gală virtuală de strângere de fonduri pe 20 noiembrie, transmisă public pe paginile sale de Facebook şi YouTube. Nu e prima dată când opera lui Gerswhin apare în discografia Lanei. O versiune a unei piese create de flautistul jazz Herbie Mann a fost inclusă de Sublime pe piesa "Doin' Time" pe albumul din 1996. Ei bine, fix aceea piesa "Doin' Time" a ajuns sub formă de cover pe cel mai nou album Lana Del Rey, "Norman F*cking Rockwell", lansat în 2019.

Tot în noiembrie 2020 Lana a cântat un cover după piesa "On Eagle's Wings", pentru a sărbători victoria lui Joe Biden la alegerile din SUA. Artistă ne-a promis şi un album de "piese clasice americane" lansat în perioada Crăciunului.

Comentează

Muzică și film

Fanii James Bond sunt convinși că Lana Del Rey a scris piesa pentru jocul video 007: First Light

Unul dintre cele mai așteptate jocuri video, 007: First Light, ar putea avea piesa tematică scrisă de Lana del Rey. Fanii James Bond sunt convinși că așa este, după ce au descoperit că o piesă nouă, cu un titlu sugestiv, a fost înregistrată recent de artistă la ASCAP - Societatea Americană a Autorilor Compozitorilor și Editorilor.

Publicat

pe

Lana Del Rey - Bluebird
Lana Del Rey - Bluebird │ FOTO: captură YouTube

Anticipatul 007: First Light, noul joc James Bond creat de IO Interactive, ar putea avea piesa centrală de pe coloana sonoră compusă de Lana Del Rey. Artista și-a arătat interesul și în trecut pentru universul Bond, compunând piesa "24" pentru "Spectre". Melodia ei a fost, însă respinsă, producătorii preferând compoziția lui Sam Smith, "Writing's on the Wall".

Zvonul privind această melodie nouă scrisă de Lana pentru jocul video a pornit de la o observație făcută de cineva pe site-ul Reddit. Artista a înregistrat o piesă intitulată "First Light" la ASCAP - Societatea Americană a Autorilor Compozitorilor și Editorilor. Înregistrarea a fost făcută sub Elizabeth Grant, numele real al Lanei del Rey.

Lana del Rey a înregistra piesa "First Light" la ASCAP

Lana del Rey a înregistra piesa "First Light" la ASCAP │ FOTO: Captură ASCAP

"Mă rog ca piesa să fie pentru noul joc Bond care va apărea în martie. Îl aștept deja cu nerăbdare, dar dacă Lana ar face piesa tematică, aș cumpăra garantat acest joc. Sper să fie adevărat", a scris un fan pe Reddit.

007: First Light va fi lansat pe 27 martie 2026. Jocul video va fi compatibil cu Nintendo Switch 2, Xbox Series X/S, PlayStation 5 și PC.

Personajul Bond din joc este interpretat de Patrick Gibson, actorul din "Dexter: Original Sin". Acesta va da viață celei mai tinere versiuni a îndrăgitului agent 007, respectiv Bond la vârsta de 26 de ani. În trailer, M îl descrie pe tânărul spion obraznic ca fiind "un glonț fără țintă" și îi atribuie o misiune în speranța de a-i oferi o direcție. Pe lângă poveste, trailerul oferă și detalii cu privire la gameplay-ul din 007 First Light.

VIDEO Trailer: 007 First Light

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending