Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ioana Ignat și Pavel Stratan lansează "Vina Dragostei", o nouă colaborare

E "Vina Dragostei", ne spun Ioana Ignat și Pavel Stratan în versurile noii lor colaborări. În videoclipul piesei, Ioana Ignat joacă rolul sirenei, simbol al aventurării către necunoscut și al ispitei fructului oprit.

Publicat

pe

Ioana Ignat și Pavel Stratan lansează ”Vina Dragostei”
Ioana Ignat și Pavel Stratan lansează ”Vina Dragostei” │ FOTO: Single Artwork

După colaborarea din 2018, pentru piesa "Te Sărut", Ioana Ignat și Pavel Stratan revin cu o nouă melodie de dragoste. Cei doi vor lansa în curând o baladă intitulată "Vina Dragostei". Videoclipul melodiei a fost deja filmat, Ioana urmând să întruchipeze în această poveste vizuală o sirenă, făptură legendară, recunoscută în mitologie pentru frumusețea ieșită din comun. Ea îl va prinde în mrejele sale pe cel de care s-a îndrăgostit, chiar dacă relația este de la bun început una imposibilă.

Piesa "Vina Dragostei" poate fi ascultată momentan pe Spotify. Fanii celor doi artiști vor putea urmări videoclipul peste câteva zile, premiera fiind programată pe 9 noiembrie.

Ioana Ignat a fost una dintre finalistele celui de-al șaselea sezon Vocea României. Tânăra artistă a învățat să cânte la chitară de pe internet. A urmat apoi cursuri de bas și contrabas. Cochetează în paralel cu modelling-ul.

După încheierea concursului Vocea României, Ioana a fost remarcată de managerul Corneliu Ursache, începând astfel colaborarea cu Universal Music, Green Eye Music și Nomad Music.

Ioana Ignat are în palmares hituri ca "Doar pe a ta", alături de Edward Sanda, "Ma dezîndrăgostesc"  sau "Nu mă uita". Recent, tânăra a lansat piese precum "Singura Greșeală", "Tu Nu Meriți", "Azi" sau "O lume întreagă" și "Sensibil (Nu am somn)".

Unul dintre cei mai creativi si originali artiști de peste Prut, Pavel Stratan compune, produce și interpreteaza de 18 ani. Sub titulatura "Amintiri din copilărie", artistul a lansat un album în patru volume, discurile apărând pe piață între anii 2004 și 2011. Cea mai de succes piesa a sa este "Eu beu", pavel în repertoriu și colaborări cu CRBL, Jorge si Anna Lesko.

Comentează

Trending